Nr. 79 (6 aprilie 2006)

 Social

Afaceri binecuvantate de Mitropolie
In plin Post mare, taraba firmei "Lansoia" din Piata Centrala din Chisinau atrage cumparatorii, in special pe cei evlaviosi, cu putere magnetica. De ce? Continuare 

O soarta de copil in schimbul unui bar «european»
"Ma consider unul dintre cei mai fericiti copiii din lume, deoarece am norocul de a avea parinti care au grija de mine si nu ma parasesc la greu... Continuare 

14 ani de pribegie in propria tara
Joia trecuta, dna Bulgaru si alti circa 100 de refugiati din Transnistria au iesit iarasi in strada, in fata Casei Guvernului, fiind suparati pe edilii capitalei de tergiversarea lucrarilor de constructie a blocurilor de locuit pentru refugiatii din stanga Nistrului Continuare 

Sergiu Cemartan sustine ca poate vindeca cancerul
Timp de treizeci de ani, Sergiu Cemartan pastreaza un mare si tamaduitor secret al vietii sale — sustine ca stie cum sa vindece cancerul Continuare 

Sergiu Cemartan sustine ca poate vindeca cancerul

Timp de treizeci de ani, Sergiu Cemartan pastreaza un mare si tamaduitor secret al vietii sale — sustine ca stie cum sa vindece cancerul. Dupa ce s–a intors din armata, el a gasit in casa parinteasca cufarul vechi al bunicului, pe care de mult timp se gandea sa–l arunce.

Cand l–a deschis, a descoperit un teanc de hartii de–ale bunicului sau. Era descrierea unei tehnologii de preparare a unui medicament miraculos pentru cangrena si arsuri. Petru Morari, bunicul sau, era bine cunoscut in satele din imprejurimi, chiar si peste hotarele tarii, pentru tratamente cu ierburi. Acesta vindeca in special arsurile si cangrena, in baza unei retete numai de el stiuta. Dupa ce a citit de mai multe ori acele hartii, dl Cemartan le–a dat foc de frica sa nu fie vazute de altcineva. "De atunci pastrez toata informatia in computerul meu", spune zambind barbatul, aratand cu degetul spre cap.

Metoda de vindecare a cangrenei si arsurilor se bazeaza pe calitatile unturii de gasca. Dupa cum isi aminteste el, reteta bunicului dezvaluia ca gastele trebuie crescute permanent in apa si hranite cu porumb din soiuri alese, iar spatiile special amenajate trebuie curatate de 4 ori pe saptamana. Numai dupa aceea, untura de gasca poate fi utilizata pentru vindecarea acestor grele maladii.

Am solicitat opinia specialistilor in domeniul oncologiei cu privire la viabilitatea acestei modalitati de tratament. Gheorghe Tabarna, vice–directorul Institutului Oncologic, a confirmat ca untura de gasca poate contribui la vindecarea arsurilor si poate ameliora afectiunile cauzate de cangrena. El a mai mentionat ca aceasta practica ramane in fond o metoda folosita in medicina populara. Medicii sunt insa sceptici la posibilitatile curative ale unturii de gasca in cazul maladiilor canceroase.

"Pentru vindecarea cancerului pe langa untura de gasca mai sunt necesare anumite flori care cresc numai in Moldova si China", continua Cemartan, precizand ca denumirile acestor plante sunt un mare secret.

Desi n–are studii in medicina, el este ferm convins ca untura de gasca si tainicele flori pot vindeca cancerul. Cemartan spune ca aceste plante vindeca 99 de boli. El doreste sa construiasca o crescatorie de gaste si un spital pentru tratarea bolnavilor in baza acestei metode. "Nu vreau sa ma imbogatesc, ci doar sa–i ajut pe cei bolnavi", precizeaza acesta.

In acelasi timp, Gheorghe Tabarna sustine ca este imposibil de vindecat cancerul in baza acestei metode. "La Consiliul Stiintific al Institutului Oncologic s–a discutat problema data si s–a decis ca este, pur si simplu, imposibil de vindecat cancerul cu untura de gasca", a mai adaugat medicul–oncolg.

Sergiu Cemartan doreste, totusi, cu tot dinadinsul sa construiasca o crescatorie de gaste si un spital. A elaborat chiar si un plan de afaceri, potrivit caruia in trei ani de activitate, va avea un venit de 3 mil. de dolari. Pentru a–si realiza ideile, Cemartan i–a expediat o scrisoare presedintelui Vladimir Voronin prin care il roaga sa faciliteze acordarea unui credit de la Banca Nationala pe un termen de 10 ani cu o rata a dobanzii mai mica decat la bancile comerciale. Demersul sau, insa, a ramas fara raspuns. De la Ministerul Finantelor, Cemartan a fost informat ca investitiile capitale pentru anul 2006 sunt deja repartizate, iar bugetul de stat nu dispune de rezerve pentru a suplimenta alocatiile. Sergiu Cemartan s–a mai adresat si prim–ministrului Tarlev, dar tot zadarnic.

Singurul lucru pe care l–a obtinut pana in prezent este promisiunea ca va primi in dar o ambulanta de la Institutul Oncologic.

Cemartan a mai declarat ca de ideile sale a auzit Wilfried Fittkan, cetatean german care are afaceri in Moldova si a semnat un contract de finantare la construirea spitalului si a crescatoriei de gaste. "Daca lucrurile vor merge bine, in toamna acestui an voi deschide spitalul unde se vor vindeca si bolnavii de cancer", afirma Sergiu Cemartan. Totodata Vladimir Simionov, director al S.A "Farmaco", cel mai mare producator de medicamente din Moldova, sustine ca pentru producerea unui asemenea medicament impotriva cancerului sunt necesari cel putin 15 ani de cercetari si investitii de 500 mil. de dolari.

Ion Gontza


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. 31 august, nr. 129, bir. 914/c, Chisinau
Tel: 23-79-84, 079583737
ziaruldegarda@yahoo.com