«Isi bat joc de om! Ne confruntam cu metode de asuprire, utilizate inca in timpurile sovietice.» Astfel a comentat cazul lui Grigore T., din Balti, reprezentantul Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului, Gheorghe Briceag.

Cinci cereri inregistrate la CEDO. Aceasta statistica ne–a determinat sa aflam mai multe despre Grigore T. care, in timp ce mai multi dintre noi isi dau seama ca dreptatea e la fundul marii, incearca marea de adanc cu degetul.

L–am intrebat pe Grigore daca din zecile de procese de judecata in care a fost implicat a avut cel putin o data castig de cauza. "Nu, a urmat raspunsul, insa voi continua, pentru ca nu–i pot lasa sa–si bata joc de mine." Am vrut sa publicam cu lux de amanunte povestea lui , insa, ne–a rugat sa nu facem acest lucru. "Imi doresc sa ajung sanatos acasa", a fost argumentul.

"Am devenit incomod, pentru ca am vrut sa mi se faca dreptate", a continuat Grigore T., precizand ca, intr–un timp, si judecatorii i–au spus sa se potoleasca, daca nu vrea sa o pateasca. "Unii ma trateaza ca pe un bolnav mental, imi vorbesc cu ironie, facand haz de necaz pe seama incercarilor mele de a–i trage la raspundere pe cei care nu–si onoreaza obligatiunile. De cateva ori au intrat in casa, in lipsa mea si mi–au sustras toate actele, prin care demonstram vinovatia celor pe care ii acuzam. Nu se sinchisesc deloc sa ma intimideze. Vara aceasta, bunaoara, in ziua amiaza mare am fost retinut de politia din Balti. S–a apropiat un civil de mine care m–a rugat sa–i raspund la niste intrebari. Ulterior, s–a prezentat ca lucrator al politiei, angajat al sectiei de depistare a crimelor. A inceput sa ma ancheteze, fara a intocmi un proces–verbal si fara a–mi cere actele de identitate. Imi adresa intrebari indiscrete. Dupa putin timp a sosit o masina cu trei politisti. Acestia, la indicatia unuia dintre anchetatori, trebuiau sa ma transporte la comisariatul de politie, unde ar fi trebuit sa fiu identificat. Acest lucru era inutil, deoarece buletinul de identitate era la mine, iar politistul de sector care putea sa ma identifice, se afla la doar o suta de metri. Mai tarziu aveam sa aflu, stupefiat, adevarata cauza a retinerii mele: insulta unui colaborator al politiei si opunerea de rezistenta in timpul retinerii. La comisariat, nu s–a intreprins nici o actiune pentru a fi identificat. Politistii stiau foarte bine pe cine au in fata. Am fost perchezitionat. Mi s–au luat toate actele ce contineau date despre viata mea si a familiei mele, medicamentele care le aveam la mine si de care nu ma puteam lipsi. Desi am fost instiintat ca voi fi retinut doar pentru trei ore, acest lucru nu s–a intamplat. Dupa raportul vizand insulta, a urmat altul, in care eram acuzat ca am ofensat politistii din cadrul comisariatului. Aceasta motivare era facuta pentru a fi retinut mai mult timp. Vreo patru ore le–am petrecut in camera de dezalcoolizare.

«Mai tarziu, anchetatorul m–a impus sa semnez un proces–verbal, pe care nu–l citisem. Mi–a spus: "Semneaza ca nu eu ti–am luat din buzunare documentele si obiectele."»

Dupa ce am fost trimis inapoi in camera, am aflat ca voi fi condus in instanta de judecata pentru a fi sanctionat! Pentru ce? Tot ce facusem in acea dupa–amiaza era sa merg la posta, pentru a–mi lua corespondenta. Am rugat politistii sa–mi instiinteze rudele despre cele intamplate. De asemenea, am cerut sa mi se dea un pix si o foaie pentru a scrie o explicatie procurorului. Am cerut un avocat. Nici una dintre cererile de mai sus nu au fost acceptate, ba chiar, politistii imi explicau ca nu pot sa faca acest lucru, deoarece au familie si copii care trebuie intretinuti. Dupa patru ore petrecute in camera de dezalcoolizare, a urmat o noapte in subsolul comisariatului. Am fost perchezitionat si acolo, insa nu mai aveau ce sa–mi ia. Conditiile din subsol sunt de nedescris: fum de tigara, invazii de insecte care ies de sub scanduri noaptea, frig. Dimineata, cand am incercat sa declar pretentiile ce le aveam in privinta retinerii mele nelegitime, am fost avertizat ca "am intrat in gura lupului".

Dupa ce am fost eliberat fara vreo explicatie, am chemat in judecata comisariatul de politie si, inclusiv, politistii care m–au retinut. Insa, niciodata nimeni nu s–a prezentat la procesele de judecata intentate in baza cererilor mele. Ba mai mult, au fost intocmite procese–verbale, in care nu este indicat faptul ca am fost supus perchezitiei corporale, ca mi s–au sustras obiectele pe care le aveam in buzunare, inclusiv si cheile de la casa. De cand au aflat ca am depus cateva cereri la CEDO, nu pot face o miscare fara ca cineva sa nu afle si sa incerce sa ma opreasca. Nu imi ofera avocat din oficiu desi, conform legii, am dreptul la serviciile gratuite ale acestuia. Am studiat intregul Cod Penal si Civil pentru a ma putea apara singur in fata judecatorilor si avocatilor care rad de mine."

"Grigore T. este unul dintre cei care au suferit datorita faptului ca a incercat sa spuna adevarul, a continuat reprezentantul Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Balti, Gheorghe Briceag. La anii si intelepciunea pe care o are, i–a pus pe labe pe cei din justitie. El a studiat singur Codul de procedura Penala si Civila. In repetate randuri, pe parcursul sedintelor de judecata, Grigore T. se ridica si spune: Oameni buni, de ce mintiti, doar articolul cutare despre acest moment specifica cutare, voi nu aveti dreptate. Va dati seama care este reactia celor din justitie? Din pacate, avem prea multi oameni in sistemul judiciar care au lucrat si pana in anii '90. Prin urmare, ramasitele de intimidare din acea perioada mai sunt valabile. Grigore T. este "hartuit" acum, deoarece organelor judiciare le este teama ca procesele lui ar putea ajunge la CEDO."

Diana Railean