Risc sa produc, poate, mai multe insatisfactii, decat satisfactii si cu toate acestea scriu, constient de faptul ca pot fi acuzat de orice, numai nu de conjuncturism, partialitate, idiotism sau tradare. Nu mi–am facut niciodata prieteni din interese, n–am avut de vanzare idealuri nationale si nu am tinut coroane pe creasta nimanui. Asa ca scriu.
4 aprilie 2005. In urma alegerilor parlamentare, dreapta politica de la Chisinau bate palma cu stanga comunista si da unda verde lui Vladimir Voronin pentru cel de–al doilea mandat prezidential. Evenimentul scandalizeaza electoratul si presa. Opozitia intra in dizgratie. Desi a trecut anul de la acel eveniment din 4 aprilie, in mass–media continua si azi condamnarea opozitiei, actul fiind egalat cu tradarea. Nu cred ca acest lucru vine neaparat din rea–vointa. Dezaprobarea vine mai degraba, banuiesc, din neobisnuinta de a ne putea obisnui cu o maniera de joc politic pe care Chisinaul nu o practicase inca. Si pe care, la sigur, nici nu ar fi practicat–o daca nu am fi nimerit pe orbita geopoliticii regionale. Judecat separat, da, actul nu are justificare. Comportamentul presedintelui Voronin in perioada de dupa 4 aprilie, politica nationala in stat, moralitatea, modul in care si–a tratat "aliatii", drepturile omului, echitatea justitiei, egalitatea sanselor au fost si raman probleme nerezolvate sau rezolvate formal. Si mentinerea Chisinaului in aria de monitorizare a Consiliului Europei este nota care nu are nevoie de comentarii sub acest aspect. Numai ca actul din 4 aprilie a fost unul politic si tratarea lui separata de contextul politic din aprilie 2005 nu ne poate salva de erori.
Cu cat trece mai mult timp de atunci, cu atat mai mult iti dai seama ca ceea ce s–a intamplat acum un an nu a fost o libera alegere nici pentru Voronin, nici pentru Rosca si nici pentru altii. A fost un act politic necesitat de imprejurari. Venea 2007 — intrarea Romaniei in Uniunea Europeana si, deci, un an crucial pentru geopolitica regionala. Postulatul Bruxelles–ului "UE recunoaste interesele Rusiei in spatiul postsovietic, dar si UE este interesata de evolutia din aceste state" spune tot. R. Moldova, intrata in coridorul doi de securitate NATO, trebuia sa raspunda acelorasi rigori de securitate si pentru UE. Si, in acest context, problema transnistreana, ca factor de risc, devenea problema numarul unu pe agenda de lucru a marilor cancelarii si, respectiv, a Chisinaului. Toate cate au urmat dupa aprilie 2005 in "problema transnistreana", pornind de la decizia Parlamentului cu privire la statutul localitatilor din stanga Nistrului si terminand cu securizarea frontierei moldo–ucrainene pe segmentul transnistrean, sunt argumente care nu ne dau voie sa nu luam in calcul si actul politic din 4 aprilie 2005. Cine dintre "castigatorii" cursei electorale trebuia sa faca rolul de presedinte la Chisinau? Varianta cea mai sigura ramanea Voronin. De ce? Pentru ca avea cea mai sigura si stabila masina de vot si, in plus, era si personajul politic cel mai compromis si, deci, si mai santajabil, gratie "afacerilor familiei prezidentiale". Ar fi in plus sa intram in polemici, presa de la Chisinau a dat, dupa martie 2005, mai multe aprecieri, inclusiv ale unor experti straini, vizavi de sansele si nesansele lui Voronin de a se deda in duplicitati politice. Garantiile ca Voronin nu va devia erau mai mari decat le putea intruni orice alt posibil pretendent. Ma refer la cei cu suport real in Parlament, dar si cu destule frane in marile cancelarii occidentale. Orice am zice si orice am crede noi despre Voronin, un altul care sa intruneasca conditia politica a momentului nu exista. Iu. Rosca, desi era cu multa ambitie si cu destul orizont politic, reprezenta partidul care nu se inscria in gratiile "aliatilor" si nici ale sarcinilor politice imediate. Oleg Serebrian era prea nou in politica reala, iar Alianta "Moldova Noastra" — prea macinata de ambitii, intrigi si discordii interne, ca sa poata garanta o unitate de durata. Da, Voronin nu a fost, nu este si nu va fi niciodata, poate, un prooccidental convins, el este mai degraba prooccidentalul fortat de imprejurari, dar fortat in masura in care poate merge impotriva vointei sale. Indiferent din care motive. Diferentele intre ceea ce spune si ceea ce face Voronin sunt prea mari, ca sa poti crede altceva despre el. Singurul plus, poate, pe care il are, ca presedinte, e ca el nu mai poate evita regula jocului politic in care s–a inscris. Si acest fapt ne conduce, involuntar, la gandul ca votul opozitiei din 4 aprilie 2005 nu a fost pentru Voronin. Acest vot a fost doar pe numele lui Voronin, dar, de fapt, pentru un alt presedinte.
La un an de la 4 aprilie 2005 avem clare cel putin doua lucruri: comunistii continua sa simuleze optiunea proeuropeana si, doi, R. Moldova are doi presedinti, unul la vedere, dar care nu e al nostru si altul, invizibil, dar care e cu noi: Occidentul.
Petru Amariei