Valentina Pelin, absolventa a Facultatii de Litere (Filologie) a Universitatii de Stat din Moldova (promotia 1972), doctor in istorie:
Cand eram studenti la universitate, prin 1969–1970, se faceau razii prin caminele in care eram cazati si acestea se organizau de mai multe ori pe an. Care era scopul acestor razii? Vroiau sa vada ce carti citim. De aceea erau verificate chiar si valizele noastre! Erau scuturate si saltelele. Vroiau sa gaseasca cartile in grafie latina pe care le citeam. Nu era permis sa avem nici o carte in grafie latina, nici macar Dictionarul explicativ, editat la Bucuresti, de care noi, studentii de la Litere, aveam mare nevoie.
Faceau o perchezitie totala. Exista un ordin de la facultate, iar din aceasta echipa, care ne vizita la camin, faceau parte reprezentanti ai acesteia, precum si ai organizatiei comsomoliste, sindicale din universitate etc.
Noi, insa, pe diferite cai, aflam dinainte de aceste perchezitii. Chiar eu aveam carti in limba romana, inclusiv Dictionarul exlicativ al limbii romane, pe care le duceam in alte camine atunci cand aflam ca urmeaza sa se faca perchezitia. Dupa ce se facea verificarea, le aduceam inapoi, pe fereastra. Colegii din caminele vecine, care ne ajutasera, aduceau de acum cartile lor la noi. Asa mutam noi cartile din loc in loc, ca sa ne salvam si sa le salvam. De mentionat ca studentii de la Istorie si Filologie erau cel mai des "vizitati", iar raziile s–au intetit mai ales cand eram in anii III — V.
Stiam ca avem in grupa mai multi turnatori. Atunci cand discutam intre noi, colegii de grupa, stiam ca turnatorii ne asculta si ne dadeam seama ce trebuie sa spunem si ce nu. Acestia aveau bursa, mai multe prioritati, note mai mari etc.
Erau luati la evidenta si studentii care mergeau sa citeasca in sala "Carti in limbi straine" de la actuala Biblioteca Nationala a R. Moldova. Se cunostea numele tuturor celor care vin aici si ce carti citesc. Era singurul loc unde puteai imprumuta carti in limba romana, iar noi sigur ca ne duceam, pentru ca aveam nevoie de acele carti la orele de literatura. Ne duceam, chiar daca stiam ca suntem luati la evidenta.
In timpul studentiei mele, puteam cumpara carti romanesti, de care aveam nevoie, doar la Odesa, Cernauti si Moscova. In anul II am fost pentru prima data la Cernauti, dupa carti, apoi am mers de mai multe ori in acest oras, asa ca multe dintre cartile din biblioteca personala sunt cumparate atunci. Mai era o posibilitate de a obtine carti romanesti. Turistii romani care veneau in R. Moldova ne aduceau carti si ni le daruiau (oameni necunocuti ne daruiau carti), chiar daca exista riscul extraordinar de mare, de a fi urmarit si prins. Din Romania erau aduse carti ale clasicilor literaturii romane, precum si volume de istorie antica si medie, nu insa si carti de istorie contemporana. Tare mai vroiam sa obtinem aceste carti, desi nu neg ca ne era frica.
Erau persecutati si studentii care mergeau la biserica. Intr–un an, in Sambata Pastelui, cand toata lumea merge la slujba Invierii, eu si colegii mei (vreo jumatate de grupa), precum si colegi de la Ziaristica, in total vreo 20 de persoane, am decis sa mergem la biserica din Cimitirul Central (de pe str. Armeneasca). Am stat in biserica la slujba, pana cand ni s–a transmis ca a venit militia, sa verifice daca sunt studenti in biserica. Am iesit repede si am luat–o la fuga. Era intuneric si fuga ne–a scapat. La poarta cimitirului erau doua autocare si militieni, care ne asteptau. Noi venisem la biserica neavand nici un act de identitatate la noi, asa ca aveam s–o patim rau de tot. Inainte de marile sarbatori religioase, trebuia sa mergem, obligatoriu, la "subotnic" (munca neremunerata, facuta "in folosul societatii").
Eu mai aveam un obicei de a pune intrebari profesorilor in timpul cursului, intrebari pe care acestia le gaseau incomode. Din aceasta cauza mi se dadeau note mici. Notele mari erau pentru altii, pentru cei favorizati.
Vergil Levinta, s. Ivancea, raionul Orhei, fost detinut in inchisorile regimului sovietic:
Eu eram in brigazile comsomoliste de constructori, plecasem sa muncesc in Federatia Rusa. Era prin 1954–1955.
Impreuna cu prietenii mei, ne placea sa ascultam radio, inclusiv posturile de radio straine, emisiunile informative, dar si muzica. Ne placea twist–ul, shake–ul etc. Ascultam si dansam, chiar daca stiam ca, in acei ani, in URSS era interzis acest gen de muzica. Noi nu numai ca ascultam posturile de radio, dar si inregistram, faceam copii, pentru a da si altor colegi. Iar KGB–ul avea agenti in fiecare brigada, in fiecare camin unde erau cazati studentii care venisera sa munceasca.
Eu "facusem cunostinta cu KGB–ul" pentru prima data in 1948 cand
am stat vreo trei zile inchis, in sectia din satul natal Chiperceni, raionul Orhei, pentru ca vazusem ceva ce mi se parea ca e o minune — pe geamul bisericii din sat, inchisa atunci, parca era pictata "Icoana Maicii Domnului", iar eu am spus despre asta la scoala, in sat.
Nu stiu cine m–a parat ca ascultam posturile de radio straine, atunci in 1955, dar cand am aflat ca am fost tradat, am hotarat sa plec acasa, in Moldova. M–au gasit insa si aici. M–au arestat si m–au dus in satul vecin Susleni, sa fiu judecat. Cu toate ca eu stiam pentru ce sunt condamnat, oficial am fost invinuit de furt de haine din caminul in care stateam in Rusia (niste maruntisuri: o camasa, un chipiu, nu mai stiu ce). Pentru ca eu eram minor (nascut in 1938) si nu puteam fi condamnat politic, adica in baza art. 58 al Codului penal, am fost condamnat la 12 ani de privatiune de libertate. Dupa pronuntarea sentintei, am fost dus la penitenciarul din Tiraspol, apoi in alte inchisori din Rusia (Butirka, Solikamsk s.a.), ca sa ajung mai tarziu in taiga. Am fost trimis la taiat padure...
Consemnare: Maria PRAPORSCIC