La 10 iunie 2005 Andrei Ivantoc si Tudor Popa, detinuti in Transnistria, au expediat o noua cerere la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO), cererea fiind semnata si de Eudochia Ivantoc si fiul lui Tudor PetrovPopa, Victor.
In cerere se spune ca prin neeliberarea lor dupa pronuntarea la 08 iulie 2004 a Hotararii CEDO pe "dosarul Ilascu", le este incalcat dreptul garantat de Conventia pentru apararea drepturilor omului. Ei mai sustin ca tratamentele, la care sunt supusi si conditiile lor de detentie, sunt contrare articolului aceleiasi conventii.
Eudochia Ivantoc si Victor Petrov considera ca suferintele, care le sunt cauzate prin detentia apropiatilor lor de mai mult de 13 ani, sunt foarte grave, iar limitarile impuse vietii lor private si familiale nu pot fi justificate.
Cererea este indreptata impotriva Guvernelor Federatiei Ruse si R. Moldova, deoarece prin Hotararea din 08 iulie 2004 pe "dosarul Ilascu" Curtea a stabilit ca Federatia Rusa este responsabila pentru violarea drepturilor omului pe teritoriul controlat de regimul separatist de la Tiraspol, iar R. Moldova are obligatia de a intreprinde masuri pentru eliberarea lui Andrei Ivantoc si Tudor Popa.
Petitionarii solicita instiintarea imediata a guvernelor parate despre introducerea cererii la Curte si tratarea acesteia cu prioritate. Datorita faptului ca Andrei Ivantoc este cetatean roman, el mai solicita Curtii de la Strasbourg sa invite Guvernul roman sa intervina in procedura de partea petitionarului, pana la pronuntarea deciziei de admisibilitate.
In fata Curtii Europene a Drepturilor Omului petitionarii sunt reprezentati de Vitalie Nagacevschi si de Vladislav Gribincea, membri ai organizatiei obstesti "Juristii pentru Drepturile Omului".
Prin Hotararea CEDO din 08 iulie 2004 a fost dispusa eliberarea imediata din detentie a lui Andrei Ivantoc si Tudor Popa. In aceeasi zi ministrul rus de Externe a calificat Hotararea CEDO drept gresita si vadit politizata. La 09 iulie 2004 "Ministerul de Externe al Transnistriei" a distribuit un comunicat de presa, in care sa aratat profund indignat de Hotararea din 08 iulie 2004 si a apreciat drept imposibila eliberarea anticipata a lui Andrei Ivantoc si Tudor Popa. Ministerul de Externe al Moldovei nu a facut nici un comunicat sau declaratie de presa in legatura cu Hotararea CEDO din 08 iulie 2004 pe "dosarul Ilascu".
(Adaptat dupa comunicatul de presa distribuit de "Juristii pentru Drepturile Omului")