"Problema transnistreana" va ramane problema atata timp, cat nu va fi corect abordata. Si argumentele nu trebuiesc cautate nici la Moscova, nici la Kiev, nici la OSCE si nicaieri in alta parte. Argumentul–forte sunt cei aproape 13 ani de "negocieri" si seturile de acorduri, tratate, declaratii si alt gen de combinatii politice, semnate, de–a lungul anilor, la diferit nivel oficial si mai putin oficial. Iata de ce "planul Iuscenko" (dar, de fapt, proiectul Porosenko–Kozak–Primakov) nu este si nici nu poate fi mai mult decat o noua tentativa de a ajunge nicaieri in solutionarea diferendului transnistrean. Un proiect, care tine cont de interesele oricui, in detrimentul intereselor nationale ale R. Moldova, nu poate fi acceptat nu numai ca solutie, dar nici macar ca motiv de discutie, chiar cu riscul de a intra in contradictie cu etica diplomatica.
Faptul ca Transnistria nu a fost niciodata o "problema interna" a R. Moldova este demult un adevar cert. Si ca "problema transnistreana" este o problema falsa — este, de asemenea, un lucru cert. Tot atat de cert ca si faptul, ca vina pentru declansarea si etalarea conflictului transnistrean revine in egala masura atat Rusiei cat si Ucrainei. Interesele si eforturile conjugate ale Moscovei si Kievului au fost si raman cel mai mare semn de intrebare in solutionarea diferendului transnistrean. Razboiul de la Nistru din 1992 si tot ce a urmat dupa el a fost alimentat si incurajat atat de–o parte, cat si de alta. Rusia nu a ascuns niciodata "interesele" sale "geostrategice" in Transnistria, iar Ucraina, desi a tacut mai multi ani la rand, a avut in gand acelasi lucru. Sa ne amintim ca Kievul, desi cu o intarziere de 12 ani, isi declara si el, in 2004, aceleasi interese in Transnistria, ca si Rusia, si chiar a vehiculat ideea rezolvarii "problemei transnistrene" prin separarea Transnistriei de la Moldova si trecerea ei la Ucraina. Sunt lucruri cunoscute, declarate public, aparute in presa — dovada ca problema este una exclusiv politica, crescuta pana la rangul de litigiu teritorial. Lucrurile sunt testate, ele urmeaza doar sa fie abordate. Cum?
Chisinaul s–a jucat prea multi ani la rand de–a tratativele in "problema transnistreana". Rusia a profitat de nesiguranta, iar, pe alocuri, si de toleranta (indiferent cat de explicabila) a Chisinaului ca partener de dialog. Abordarea "problemei transnistrene" intr–o sedinta speciala a Parlamentului (lucru demult cerut de PPCD) si adoptarea setului de documente, ca reactie la "planul ucrainean", a avut impactul unei bai reci pentru cei ce se deprinsese in politica cu o Moldova "cu capul plecat". Chisinaul a facut saptamana trecuta, la nivel de decizii politice in "problema transnistreana", atat cat nu a facut in toti anii de la 1992 incoace — lucru de care Rusia, pentru prima data de la declansarea razboiului de la Nistru, se declara "profund ingrijorata". Tonul si continutul deciziilor nu au deranjat, insa, decat Rusia. Si acest element este primul lucru semnificativ. Cel de–al doilea moment semnificativ este coincidenta pozitiei oficialitatilor moldovene si ale societatii civile privind solutionarea diferendului transnistrean (pentru prima data in cei 13 ani). Si inca un moment, poate cel mai remarcabil in ceea ce s–a intamplat: Chisinaul, in sfarsit, a refuzat sa mai accepte statutul de "manechin politic" in rezolvarea "problemei transnistrene".
Faptul ca Chisinaul a insistat si a propus mecanismele si procedeele sale de solutionare a diferendului transnistrean este un lucru plauzibil, dar aceasta nu poate exclude repetarea riscurilor vechi. Chisinaul cauta sa mearga pe calea dezvoltarii logice a negocierilor, tinand cont de rigorile si normele dreptului national si international. Dar numai aceasta rezerva de argumente este prea putina ca sa poata elimina din joc subtextele si interesele politice aferente ale Moscovei si Kievului. Riscurile, oricum, raman. Chisinaul are nevoie de "carti noi" de joc pentru cazul unor noi "crize" in reglementarea problemei transnistrene, tinand cont de comportamentul mereu imprevizibil al Rusiei. Din momentul in care Chisinaul a cerut schimbarea formatului de negocieri, este normal sa se schimbe si punctul de pornire in abordarea problemei. Acesta trebuie sa fie unul in care se intersecteaza mai multe interese in regiune si nu doar cele ale Rusiei si Ucrainei. O solutie, logica si pertinenta, ar putea fi aici discutarea viitorului statut al "regiunii transnistrene" in paralel cu statutul Sudului Basarabiei, Nordului Bucovinei si Tinutului Hertei — alte trei zone, care fac parte din acelasi ghem de "litigii teritoriale", indiferent de starea lor conflictuala — activa sau latenta si care includ interesele regionale ale acelorasi subiecti: Rusia, Ucraina, Romania, R. Moldova. Problema nu poate fi, evident, discutata sub aspectul revizuirii frontierelor, dar ea poate fi discutata sub aspectul acordarii aceluiasi statut tuturor celor patru zone.
"Unica modalitate de a solutiona conflictul transnistrean consta in elaborarea, la masa tratativelor, a unui statut al regiunii transnistrene cu garantii puternice si cu pastrarea integritatii teritoriale a R. Moldova" — este opinia lui Al. Iakovenko de la Ministerul rus de Externe, declarata acum doua zile postului de radio BBC. De ce nu ne–am alinia acestei pozitii, cu singura precizare: regula pretinsa pentru Transnistria sa fie aplicata, echivalent, si celorlalte zone.
In cazul in care R. Moldova nu se va asigura cu solutii, capabile sa contracareze ambitii imperiale vechi la Nistru, jocul, in solutionarea diferendului transnistrean, va ramane sa se desfasoare la o singura poarta.
Petru CARTALEANU