Nr. 63 (1 decembrie 2005)

 Social

Crestinii au ales Mitropolia Basarabiei
Biserica "Sfintii Mai marii voievozi Mihail si Gavriil" din satul Nisporenii de Jos a aderat la Mitropolia Basarabiei  Continuare 

Datorii primejdioase
Sumele mari de bani pe care agentii economici si persoanele fizice le datoreaza SA Apa–Canal "Chisinau" pentru consumul de apa pot provoca falimentul intreprinderii sau privatizarea acesteia in conditii dezavantajoase Continuare 

De ce barbatii bat femeile in Moldova?
La 25 noiembrie, a fost marcata Ziua Mondiala a combaterii violentei fata de femei Continuare 

De ce barbatii bat femeile in Moldova?

La 25 noiembrie, a fost marcata Ziua Mondiala a combaterii violentei fata de femei. Tot atunci a fost lansata campania "16 zile pentru combaterea violentei impotriva femeii". La Chisinau si pe intreg teritoriul Moldovei au avut loc mai multe manifestari menite sa sensibilizeze societatea in aceasta problema. Am decis sa intrebam barbatii, de ce aplica pedepse corporale sotiilor lor?

Cine a zis ca nu trebuie batuta?

Grigore Cazacu, 48 de ani, casatorit de 26 de ani:

"S–a intamplat sa ii trag vreo doua batai. Dar cine a zis ca nu trebuie batute. Poate sunt femei care nu trebuie batute in viata lor, dar acelea cred ca traiesc la manastire. Capul familiei trebuie sa conduca femeia, sa–i spuna cand face drept si nedrept si daca nu prea intelege cu binisorul, ii mai arati si cu o palma nu–i nimic, la moldoveni este o vorba — unde dai, acolo creste.

Odata am venit de la lucru, primisem "polucika", cum se zice, salariul. Dar cand primim leafa, se stie ca te mai duci cu barbatii sa bei o bere, sa mai pui la cale chestiile. Am venit mai tarziu, am uitat ca trebuia de dus la socru sa–i ajut ceva. Dar ea, in loc sa ma intrebe cu binisorul ce si cum, se apuca sa imi citeasca morala, unde e leafa, unde am fost. Sa nu fiu eu daca nu a trebuit pusa la loc, i–am dat o palma si i–am aratat pumnul si s–a linistit. Si am mai repetat asa de cateva ori, in ultimul timp parca e mai bine."

Isi cumpara sampoane si haine pe corp

Valeriu Tarna, 39 de ani, divortat:

"Femeile s–au facut prea destepte in ziua de azi, daca nu le inveti minte, ele cred ca stiu prea multe. Eu am incercat sa ii spun sotiei cum e drept, dar ea s–a scapat deja din frau si a dat la divort. Eu cred ca ea inca o sa se gandeasca la ceea ce a facut. Imi pare rau de copii, ca dupa divort au ramas cu mama–sa, dar ei vor afla, poate prea tarziu, care a fost adevarul.

Nu ca am batut–o, ca ea poate a trebuit batuta mai de mititica, sa stie niste reguli. Dar o data pe luna ma ajungea la nervi. Ori venea tarziu de la lucru, ori isi cumpara haine pe corp, ori sampoane de boit parul, s–a tuns fara sa ma intrebe, ii parea ca trebuie sa faca tot ce vrea, ia stai, fa, i–am zis de cateva ori, tu ce, esti fara stapan, dar ea — ca azi toate femeile se imbraca asa. Eu lucrez de imi rup grebanul, dar ea — vopsea de par. Daca nu se uita in gura prietenelor, traiam si azi cu dansa, si copiii aveau tata, dar asa — s–a luat dupa capul lor si a dat la divort. O sa ma roage sa se intoarca la mine, dar eu am sa ma gandesc atunci."

Era gravida, dar i–am tras una

Eugen Tataru, 36 de ani:

"Viata–i grea azi, n–ai cand pierde timpul, daca omul nu intelege, mai folosesti si puterea. Cand s–a maritat cu mine ne–am inteles sa ne impacam bine, sa ne intelegem, dar pe urma lucrurile s–au mai schimbat. Traim la mama si la tata in casa, ca eu sunt mezinul si casa imi ramane mie. Ea de la inceput tot mi s–a plans pe mama, ca nu face nimic, ca lasa toata casa si vitele pe seama ei. I–am zis ca daca mama ne lasa casa, ea a muncit pentru asta — pune si tu mana si fa ce trebuie. Asa vreo cateva luni, veneam seara de la lucru, dar mama cam bolnava, nu dovedea cu animalele, si mi se plangea sarmana ca o batrana, ca a mea ba s–a dus la magazin, ba la o vecina, ba la mama–sa, dar porcii rodeau treuca goala. Imi era oarecum si de mama, dar si de sotie, ca era gravida, dar daca nu intelegea de cuvant, n–am avut incotro, i–am tras una…O umblat ea suparata, s–a mai plans lu'mama–sa, daca nici lu' mama–sa nu–i trebuie tare, ca are alti trei copii din urma, si nu au unde trai toti. Asa ca s–a mai apucat de treaba, ca eu nu mi–am luat imparateasa, mi–am luat femeie sa fie gospodina la casa."

Bataia–i din rai

Mihail Matasaru, 27 de ani, casatorit de 5 ani:

"In popor se spune ca bataia–i din rai, asa ca din generatii se aude ca femeile sunt mai guralive, mai barfitoare si trebuie tinute din scurt. Personal nu am batut sotia, dar vad ca intelege de frica, daca ma rastesc la dansa, face mai repede ce trebuie decat atunci cand ii zic cu binisorul. Se mai fac glume despre barbatii care bat sotiile, se canta si in cantece despre asta, deci nu inseamna ca degeaba a aparut acest folclor, nu iese fum fara foc, tot fac ele ceva ca sa ajunga sa primeasca cate o "botezatura"".

S–a lovit de o muchie, dupa ce am palit–o, asta a fost

Nicolai Garbu, 52 de ani, fost condamnat pentru omorul sotiei:

"Nu stiu ce sa zic cu bataia asta. E drept ca te enervezi uneori si trebuie sa te racoresti pe cineva, dar mie nu mi–a mers. I–am tras o singura palma si s–a lunecat, cuc capul de o muchie si asta a fost. Am fost judecat si copiii au ramas singuri. A trecut timpul si am iesit, dar viata parca a trecut, copiii nu ma recunosc, casa a degradat. Nici nu m–am mai dus in sat si in casa noastra sa traiesc, ca lumea crede ca numai eu am fost de vina."

Sondaj realizat de Rodica Fistican

Aducem multumiri colaboratorilor MAI care ne–au facilitat legatura cu barbatii intervievati mai sus.


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. 31 august, nr. 129, bir. 914/c, Chisinau
Tel: 23-79-84, 079523593
ziaruldegarda@yahoo.com