Nr. 63 (1 decembrie 2005)

 Politic

Romania de garda la viitorul european al R. Moldova
Relatiile dintre Romania si R. Moldova si–au dobandit sensul si consistenta datorita obiectivului de integrare europeana al ambelor state Continuare 

Lantul slabiciunilor
Continuare 

«Gazprom» dubleaza tarifele pentru Moldova
Din 2006, Moldova va plati pentru gazele naturale rusesti circa 150–160 dolari per 1000 metri cubi Continuare 

Romania de garda la viitorul european al R. Moldova

Relatiile dintre Romania si R. Moldova si–au dobandit sensul si consistenta datorita obiectivului de integrare europeana al ambelor state, a declarat ambasadorul Romaniei la Chisinau, Filip Teodorescu, in cadrul unei conferinte de presa prilejuita de Ziua Nationala a Romaniei, 1 Decembrie.

Ambasadorul Teodorescu a amintit ca presedintele Romaniei, Traian Basescu, imediat dupa investire, a apreciat relatia cu Chisinaul drept o prioritate a mandatului sau prezidential si a afirmat ca "viitorul european al R. Moldova trebuie asumat ca o obligatie morala a intregii societati romanesti".

Filip Teodorescu a precizat ca informatia potrivit careia, de la 1 ianuarie 2006, Romania ar impune un regim de vize cetatenilor R. Moldova este una falsa, deoarece, in conformitate cu legislatia europeana, acest lucru se va intampla doar atunci cand Romania va deveni membru al Uniunii Europene, adica in 2007. In acelasi context ambasadorul a recunoscut ca politia de frontiera este in drept sa–si exercite atributiile cu atentie sporita, dat fiind faptul ca "terorismul este o amenintare globala, din care cauza nicaieri nu ne mai putem simti in siguranta". Totodata, ambasadorul Romaniei a mai precizat ca, in prezent, sunt identificate solutii care ar permite facilitarea la maximum a circulatiei flexibile a cetatenilor R. Moldova atat la nivelul vizitelor particulare, cat si oficiale.

Cu prilejul Zilei Nationale a Romaniei, Filip Teodorescu a confirmat ca Bucurestiul va sustine si in continuare eforturile R. Moldova de integrare in structurile europene. "E o etapa in care diplomatia romana isi aduce propria contributie la elaborarea si promovarea politicii europene", a precizat dl Teodorescu, amintind, cu acelasi prilej, ca "relatiile economice bilaterale continua sa se dezvolte intr–un ritm dinamic, dar departe de potentialul real", desi, se spera, ca in perspectiva integrarii europene statele noastre sa devina un spatiu economic integrat. "Cat priveste ajustarea cadrului juridic bilateral in concordanta cu legislatia europeana, acesta se afla la un stadiu avansat de discutii", a mai spus Filip Teodorescu.

Potrivit informatiei prezentate de diplomatul roman, dupa semnarea Tratatului de Aderare, Romania este asociata pe fond la toate activitatile UE, in toate domeniile. Romania isi asuma de facto aceleasi responsabilitati cu cele care revin statelor membre ale UE, fiind implicata in procesul de elaborare a legislatiei comunitare, fara insa sa aiba drept de vot.

Relatiile diplomatice cu R. Moldova, la nivel de ambasada, au fost stabilite la 29 august 1991. Ambasada Romaniei a fost prima reprezentanta diplomatica deschisa la Chisinau.

A. G.


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. 31 august, nr. 129, bir. 914/c, Chisinau
Tel: 23-79-84, 079523593
ziaruldegarda@yahoo.com