Nr. 78 (30 martie 2006)

 Editoriale

Reeducarea prin moarte
Evenimentul politic din 4 aprilie 2005 devine din nou un subiect fierbinte, readus de mass–media pe ordinea zilei.Continuare 

La Riga prin Domodedovo
Intr–o dimineata de duminica, la fel, probabil, ca si in alte dimineti, Aeroportul Domodedovo din Moscova arata ca un Centru de Plasament pentru persoane care, dintr–un motiv sau altul, au ratacit calea. Continuare 

La Riga prin Domodedovo

Intr–o dimineata de duminica, la fel, probabil, ca si in alte dimineti, Aeroportul Domodedovo din Moscova arata ca un Centru de Plasament pentru persoane care, dintr–un motiv sau altul, au ratacit calea.

Domodedovo este Aeroportul in care aterizeaza cele mai multe curse aeriene din spatiul ex–sovietic. Poate si din acest motiv, la Domodedovo, s–au pastrat intacte regulile sovietice de abordare a pasagerilor. Se pare ca si uniformele granicerilor, si ale vamesilor, sunt luate din garderobele de altadata.

Aici, pe podelele Aeroportului, grupuri de azeri, kirghizi sau de cetateni ai R. Moldova stau obositi pe bagajele prafuite si mananca, la dejun, calcaiul de paine luat de acasa, asteptand, poate, un avion, un autobus, un "angajator" sau, cel mai des, nemaiasteptand nimic. Desi extenuati, ei sunt cu ochii in patru, deoarece, in orice moment, pot ramane fara calcaiul de paine luat de acasa.

In ochii politistilor de frontiera si ai hotilor toti acesti pasageri sunt la fel. Este cazul in care functionari de stat sau de partid, gradele stiintifice sau didactice au aceeasi valoare. Sunt tratate cu aceeasi valoare. Orice incident dezvaluie ca, la Domodedovo, politia este inapta sa faca dreptate celor de la podele, la fel, de altfel, ca si in intreaga Moscova in care functioneaza regulile de candva: cei veniti sunt de alta categorie, lor li se cuvin salarii mai mici si locuri de munca pline de riscuri.

Daca ii intrebi ce cauta pe podelele Aeroportului, recunosc ca au venit in capitala Rusiei in cautarea unui loc de munca, pentru ca i–a atras imensitatea acestui oras in care, cred ei, oricine isi poate gasi o sansa. Ei nu stiu ca numarul problemelor dificile este direct proportional cu marimea localitatii si ca aici problemele ii pasc la orice pas. Calcula cineva cheltuielile de drum, estimand si riscurile inevitabile la care sunt supusi cei veniti dupa castig la Moscova, ajungand la concluzia ca acasa ar avea mult mai mult de castigat.

Dar, sa va spun ce cautam noi intr–o dimineata de duminica la Domodedovo.

Urmam drumul Chisinau–Moscova–Riga, deoarece companiile aeriene de la Chisinau, de obicei, nu gasesc alte conexiuni pentru cetatenii nostri care au drum in Tarile Baltice. Astfel, schimband doua avioane, dar si doua aeroporturi, la Moscova, un grup de functionari publici a ajuns in aceasta saptamana la Riga, unde, datorita unui proiect al Fundatiei Soros, cunosc cum a ajuns Letonia in Uniunea Europeana, cum sunt construite si cat de transparente sunt serviciile publice. Impresionant e ca Biroul de Integrare Europeana din Letonia i–a fost incredintat, acum 6 ani, lui Edvard Kusners, un tanar de doar 24 de ani. Dupa integrare, acesta are alta activitate, refuzand sa se implice in politica. De fapt, impresia de la suprafata e ca Letonia este condusa, in exclusivitate, de tineri si de femei. Apropo, la inceputul saptamanii urmatoare, intr–o vizita oficiala la Chisinau soseste presedinta Letoniei Vaira Vike Freiberga. Deloc intamplator, or, la intrarea in UE, una dintre conditiile Uniunii pentru aceasta tara a fost sa devina si un donator de idei si resurse pentru alte doua state ex–sovietice care au declarat ca accepta calea europeana. Georgia si R. Moldova sunt statele pe care si Letonia vrea sa le ajute, chiar daca, cel care a condus aceasta tara spre Europa, tanarul despre care va vorbeam mai sus, a recunoscut ca, pentru noi, e inca departe aceasta decizie.

Aneta Grosu


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. 31 august, nr. 129, bir. 914/c, Chisinau
Tel: 23-79-84, 079583737
ziaruldegarda@yahoo.com