Nr. 78 (30 martie 2006)

 Politic

Arestati pentru tricolor
In seara zilei de 26 martie, cateva grupuri de tineri din Chisinau au decis sa impodobeasca orasul cu ocazia Zilei Unirii, marcata la 27 martie Continuare 

Lantul slabiciunilor
Continuare 

Reforme sau
control excesiv
Presedintele Legislativului de la Moscova alimenteaza Transnistria Continuare 

Critica criticii «petelor negre ale guvernarii rosii»
Printre cartile editate in R. Moldova, este una care ii deranjeaza serios pe comunisti... Continuare 

PETITIE
23 martie 2006, Chisinau, BC Victoriabank SA Continuare 

Arestaži pentru tricolor

In seara zilei de 26 martie, cateva grupuri de tineri din Chisinau au decis sa impodobeasca orasul cu ocazia Zilei Unirii, marcata la 27 martie. Din banii de care dispuneau, au cumparat panglici si scotci tricolor si au multiplicat pe foi Manifestul Unirii de la 1918. S–au impartit pe grupuri si au inceput infrumusetarea orasului, o parte — la Ciocana, iar alta parte — la Botanica. Desi multi oameni ii salutau cu drag pentru gestul lor pasnic, altruist si patriotic, eroii nostri au fost in scurt timp incarcati in masinile politiei si dusi pe la diferite sectoare. Iata un scurt fragment din relatarea unuia dintre ei. Pe parcursul tuturor acestor zile ei au fost chemati in repetate randuri la politie. Noi urmarim cazul lor la care vom reveni in numarul urmator.
Echipa de Garda

«Peste cateva clipe au venit doua masini ale politiei (intre timp au fost retinuti si prietenii nostri ce lipeau tricolorul pe cealalta parte a bulevardului), am fost transportati la un sector de politie la Ciocana. Acolo ni s–a cerut sa scriem explicatii scurte despre actiunea noastra si ni s–au luat datele personale. Cam intr–o ora si ceva am fost eliberati cu interdictia sa nu mai lipim tricoloruri.

Atunci am aflat ca un alt grup de–al nostru a fost retinut la Botanica. Incercam sa ii sun, imi raspundea cineva ruseste si grosolan. Am inteles ca a fost deposedat de telefonul mobil. Apoi am fost contactati de unul dintre prieteni care ne–a spus repede ca pe ei i–au despartit politistii, care se comporta foarte urat.

Cam pe la miezul noptii m–a contactat Boris Croitoru (mai marele sectorului de politie unde fusesem) si m–a rugat sa le aduc niste exemplare de scotci tricolor, pentru ca a venit un sef mai mare. Am zis ca e noapte, iar el a zis ca vine sa ma ia de oriunde. Apoi m–a telefonat un prieten care mi–a spus ca cei retinuti la Botanica vor fi eliberati dupa ce vine seful de la Ciocana. Am oprit telefonul si am mers spre casa, pe un drum ocolit. Am aflat ca unul dintre noi a si fost vizitat acasa si dus la sector. Ceilalti au fost vizitati si ei dar nu au deschis usa. Pe la 2.00 noaptea am aflat ca cei de la Botanica au fost eliberati. A doua zi m–a sunat iar Croitoru si mi–a cerut sa vin la politie. Am zis ca vin. M–am intalnit cu Rodica, o fata din grupul nostru, ea a spus ca merge si ea, deoarece oricum o vor chema. Am tras o fuga pe la cateva statii terminus si am legat panglici tricolore la vreo 500 microbuze, apoi ne–am dus la politie. Era ziua de 27 martie. Cand am ajuns la Comisariat, acolo deja erau doi dintre prietenii nostri. Peste ceva timp au mai venit inca doi. Toti aveam prinsa la piept cate o frumoasa panglica tricolora. Cam pe la orele 11.00 am fost despartit de ceilalti, putand vorbi iar cu ei doar peste... 5 ore. Cei care ne–au interogat, nu au dorit sa se prezinte, desi le–am spus ca sunt obligati de lege sa o faca. Am fost intrebati cu amanuntul, cine suntem, de unde, cine e liderul, cine ne plateste, cine ne organizeaza, cine, cine, cine... Spuneam ca noi insine am decis sa facem cel mai simplu lucru — sa impodobim orasul cu tricoloruri, care e si drapelul Moldovei, dar ei o luau de la inceput. Am inteles ca vom avea probleme mari...»


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. 31 august, nr. 129, bir. 914/c, Chisinau
Tel: 23-79-84, 079583737
ziaruldegarda@yahoo.com