Detinuti ai Izolatorului nr.3 din Chisinau sustin ca din cei 1500 de intemnitati circa 40 la suta sunt fosti agenti economici. Potrivit arestatilor, acestia au fost incarcerati in mod abuziv pe motiv ca nu au sustinut financiar actuala guvernare.
Eduard Rotari, director al unei societati cu responsabilitate limitata, a fost inchis in celula 123 a Izolatorului nr. 3 acum un an si jumatate, fara a avea parte de un proces echitabil in care ar putea sasi demonstreze nevinovatia sau, eventual, iar fi dovedita vina. La momentul retinerii, organele de ancheta au invocat ca motivul arestarii sale ar fi datoriile, in valoare de $5600, pe care lear fi avut fata de unii parteneri de afaceri. Rotari sustine ca, in acest sens, nu a existat nici o plangere si ca nimeni dintre parteneri nu a depus vreo sesizare la politie.
Detinutul dezvaluie ca a ajuns la inchisoare la comanda unor persoane care intentionau sai sustraga afacerea. El declara ca, in calitatea sa de director al unui SRL, a respectat legislatia cu privire la activitatea comerciala si a proprietatii private, achitand toate taxele oficiale, insa aceasta, afirma el, nu a fost de ajuns pentru asi continua in voie afacerea si, cu atat mai mult, pentru a ramane la libertate.
In scrisoarea lui Rotari, adresata deputatei AMN, Vitalia Pavlicenco, dar si instantelor de drept, si organismelor internationale pentru apararea drepturilor omului, se spune ca "R. Moldova este transformata intrun lagar kgbist care, public, sustine proprietatea privata, in fapte, insa, lichidand aceasta activitate. Astazi cei care au sprijinit PCRMul au devenit cei mai mari "capitalisti", tot ei fiind cele mai coruptibile persoane."
Eduard Rotari este veteran al razboiului de la Nistru, tata a doi copii minori si fecior al unei mame, ramasa singura la 70 de ani
"Am reusit sa ajung in penitenciar. Mam intalnit cu acest detinut. De la el am aflat mai multe despre atitudinea autoritatilor judecatoresti fata de acest caz. A fost supus unor tratamente inadmisibile, fiind batut cu picioarele, dezbracat pana la piele si supus unor eforturi fizice. Avocatul lui Rotari a confirmat ca, la Curtea de Apel, sedinta judiciara a durat doar 14 minute, timp in care a fost intrebat daca "sa controlat la cap sau nu", declara Vitalia Pavlicenco, in urma vizitei pe care ia facuto detinutului Rotari la inchisoare.
Experti in probleme de drept sustin ca 40 la suta dintre persoanele condamnate in dosare penale, sunt, de fapt, obiecte ale unor litigii civile. Acest fapt, potrivit juristilor, influenteaza asupra numarului extrem de mare de detinuti inchisi in izolatoarele de detentie preventiva, asteptandusi sentinta instantei de judecata. Un exemplu in acest sens este si cazul lui Eduard Rotari care afirma ca a devenit victima a unor legaturi primejdioase pe care cineva dintre partenerii sai de business le are cu angajati ai structurilor de forta din R. Moldova. "Razbunarea este una dintre metodele cel mai frecvent utilizate in combaterea criminalitatii si coruptiei din R. Moldova", sustine Rotari, referinduse si la cazul sau format dintrun dosar cu datorii financiare, fara victime si din "combinatii" inexistente cu pasapoarte destinate unor cetateni bulgari.
"Am senzatia ca demnitarii care trebuiau sa urmareasca respectarea legislatiei au fost propusi in calitate de membri ai Curtii Supreme de Justitie doar pentru a o sustine pe presedinta Sterbet, executand fara a ezita tot ce le va cere Puterea", conchide deputata Vitalia Pavlicenco. Aceste presupuneri sugereaza cu ingrijorare ca sistemul politic moldovenesc, cu pasi siguri, se transforma intro masina de coercitie care incearca sa anihileze persoanele incomode. Astfel, puscariile au ajuns sa fie pline cu detinuti, numarul acestora crescand constant.
Un argument in favoarea faptului ca acest caz nu este singular sunt numeroasele scrisori cu un continut similar, adresate redactiei Ziarului de Garda. Astfel, zilnic aflam ca fenomenul represiunii detinutilor ia amploare, iar inlaturarea persoanelor neloiale guvernarii si preluarea afacerilor acestora devine o metoda practicata frecvent.
D. C.