Interviu cu Martin Wyss, directorul Organizatiei Internationale pentru Migratie (OIM) Moldova

— Este traficul de persoane o problema importanta sau moderna?

— E o problema enorma si deloc moderna. Studiile despre prostitutie in orasele din Elvetia de la sfarsitul secolului 19 prezinta o situatie similara cu cea din Moldova.

Tinere sarace, dezavantajate din tarile vecine sau din satele indepartate ale Elvetiei au venit in orase in cautare de lucru si au ajuns sa se prostitueze, dupa ce au fost abuzate in mediul anonim al oraselor, departe de familiile lor care le–ar fi ajutat si protejat.

Pe de alta parte, familiile de la tara nu le–au sustinut intotdeauna pe aceste tinere si nu au incercat sa le inteleaga situatia. Astfel, in acele conditii femeile care aveau copii mici, deseori fara a fi casatorite, au fost ignorate de societate si surghiunite din satele in care locuiau. Fetele deseori nu au avut o alta alternativa, fiind vandute pentru ceea ce dispuneau — corpurile lor, care le ajutau sa castige ceva bani, pentru a supravietui si a–si intretine copiii.

— De ce societatea considera acest subiect drept unul modern?

— Trebuie sa determinam daca aceasta problema e destul de mediatizata, pentru ca noi am creat–o, sau este mediatizata pentru ca trebuie sa fie abordata? Sunt doua raspunsuri la aceste intrebari. Primul rezida in faptul ca nu exista dubii ca aceasta chestiune este in voga, si am putea spune mult mai "sexy" decat altele. Totodata, stim ca este o lista lunga de probleme sociale in Moldova (ca si oriunde) care necesita multa atentie: violenta in familie, protectia sociala, saracia oamenilor in varsta, imperfectiunea legislatiei, problemele orfanilor, abuzurile cetatenilor Moldovei emigrati in strainatate — cu totii isi au suferintele lor, la fel cum s–a aratat in spectacolul "Oameni ai nimanui", realizat de OIM in colaborare cu Dumitru Crudu. Sunt oare toate aceste probleme mai putin importante? Cred ca nu. Cu atat mai mult, stim ca anume aceste crize sociale adesea ii aduc pe oameni in situatii de risc, implicit la cazuri de trafic.

Al doilea raspuns la aceasta intrebare consta in efectele globalizarii care aduc oamenii si societatile mai aproape unele de altele. Sa dam un exemplu, daca intr–o societate femeile, copiii si cei abuzati sexual sunt pedepsiti pe nedrept si nimeni in tarile invecinate nu tine cont de asta, subiectul ramane ferit de "ochii publicului" si de lume. Apoi, daca femeile si copiii din acest mediu supravietuiesc si povestesc istoriile lor, chestiunea capata o noua dimensiune, una globala: aceasta este exact ceea ce s–a intamplat cu sarmanele femei din Moldova, vandute si detinute in Balcani. Odata cu aparitia primelor cazuri despre victimele bordelurilor — am vazut asta cu ochii mei — istoriile lor au facut inconjurul lumii si reprezentantii guvernelor din diferite tari au luat in consideratie aceste semnale.

Ar fi periculos sa declaram o victorie deplina asupra traficului in Balcani, dar multe componente semnificative ale acestei probleme au fost rezolvate anume datorita sporirii atentiei asupra acestei teme. Deci, raspunsul meu final vizavi de modernitatea acestui subiect este — da, este necesar de a atrage atentia asupra acestui fapt cum este traficul de fiinte umane si eu sper ca si celelalte chestiuni mentionate mai sus vor beneficia de aceeasi atentie.

— Ati intalnit victime ale traficului? Privind inapoi, la viata lor de pana la plecare, unde s–a produs greseala initiala care a deschis calea traficantilor spre ele?

— Am intalnit destul de multe victime ale traficului, am primit mesaje de la astfel de persoane din Moldova care s–au reintors in tara si doresc sa depuna marturii impotriva traficantilor. Am oferit deseori telefonul meu tinerelor intoarse acasa, ca sa isi sune copiii si sa le spuna ca au revenit. Am vazut o multime de lacrimi, de suflete ranite si disperare.

M–am gandit adesea la situatia lor. Nu pot spune cand au fost comise primele erori. Dar stiu ce anume le–a adus pana acolo. Cele mai sensibile cazuri ale fetelor traficate arata ca toate au pornit de la dorinta tinerelor de a–si ajuta familiile, deoarece ele sunt deseori unicele surse de existenta in casa: surori mai mari care se simt responsabile pentru mamele lor care nu mai pot munci si pentru fratii mai mici care sunt abia la scoala. In situatia lor nu mai pare principiala intrebarea daca nu e cumva periculos locul unde pleaca, daca nu cumva ele vor ajunge in prostitutie. Intrebarea principiala e alta: de ce acolo si atunci nu a fost nimeni alaturi de ele — nici un membru al familiei, nici un lucrator social, nici un ONG, nici o organizatie internationala — pentru a preveni tinerele de a face acest "sacrificiu" in numele familiei? Acest moment este important pentru mine dintr–un motiv foarte simplu: este imposibil sa discuti chestiunea traficului de fiinte umane fara a redresa dezbaterile publice, gandirea si mentalitatea populara care le considera "voluntare" in situatia in care au ajuns. Exact ca si victimele violului, victimele traficului sunt adesea suspectate ca intr–un fel sau altul au ajuns acolo unde au ajuns din cauza decaderii lor proprii. Asta e o alta greseala a noastra: noi, am in vedere cei care lupta impotriva traficului, am insistat uneori prea tare asupra perpetuarii imaginii categoriei de fete traficate: niste fetite sarmane, ingeri inocenti, care sunt rapite si fortate sa se prostitueze. Acestea s–ar putea sa existe, dar nu e o regula. Noi pur si simplu am pierdut ideea de baza, caci realitatea este mult mai aproape de fetele din familii numeroase sau sarace pe care le–am descris mai sus. Toate victimele traficului au incercat sa faca ceva ca sa supravietuiasca acasa — dar incercarile au esuat, ele au incercat din nou si de multe ori, dar au esuat de fiecare data. In unele cazuri, fetele pur si simplu au renuntat sa mai lupte in van si au facut un salt in alta parte, ca si oamenii care se avanta spre fereastra deschisa atunci cand casa e in flacari si unica cale de a scapa de frigare este doar sa sari prin fereastra. Oamenii care aleg aceasta sansa pur si simplu uita durerea si traumele pe care le–ar putea suporta.

Spectacolul "Oameni ai nimanui" prezinta intr–un mod exceptional aceasta dilema si speram sa avem mult mai multe spectacole de acest fel. Nu vad o cale mai buna de a infatisa viata reala a migrantilor moldoveni care infrunta aceasta nesansa umana ce le–a fost pusa in fata.

— Imaginati–va ca sunteti cetatean al Moldovei si ar trebui sa convingeti bastinasii sa nu mai plece...

— Este o lume libera! Din cate cunosc eu, numai Cuba si Coreea de Nord opresc oamenii sa nu plece. Cetatenii au dreptul sa migreze. Daca fiecare vorbeste in prezent despre piata si circulatia libera a marfurilor, de ce sa opunem rezistenta circulatiei libere a oamenilor? Poate eu merg cu gandul prea departe, dar sunt sigur ca intr–un viitor aproape imediat, tarile, si aici am in vedere guvernele, vor concura intre ele pentru a atrage cei mai buni emigranti, cei mai calificati specialisti si cei mai de incredere si mai harnici muncitori. La scara mica acest maraton a pornit deja. Cele mai puternice tari vor fi societatile cele mai deschise care vor face totul ca sa ii atraga pe cei mai buni. Ce le–as spune eu moldovenilor, daca as fi moldovean — pregatiti–va bine, fiti atenti, mergeti inainte si incercati sa va fauriti viitorul, dar nu uitati tara din care ati pornit si daca reusiti undeva si reusiti bine, reveniti ca sa investiti si sa faceti ceva pentru tara voastra.

Inainte de a veni in Moldova, am lucrat timp de cativa ani in Armenia. Armenii au o diaspora veche si puternica in strainatate — aceasta comunitate isi ajuta imens compatriotii, chiar daca multi dintre armenii de peste hotare sunt mai tineri si au fost nascuti in alte state.

— Exista motive pentru care moldovenii ar trebui sa revina la aceste conditii de existenta de azi?

— Ar fi dragut. Fiecare emigrant care revine isi imbogateste tara si o face mai puternica, dar nu le poti "ordona" oamenilor sa revina, aceasta tine doar de dorinta si de libertatea lor. Iata de ce am mentionat competitia crescanda dintre tari pentru persoanele cu o educatie si calificare inalta. Fiecare va merge unde se va simti mai bine si sunt sigur ca si conditiile din Moldova se vor imbunatati in acest context si oamenii vor indragi Moldova si mai mult.

— De cat timp va preocupa subiectul migratiei si cum a evoluat acest fenomen?

— Am inceput activitatea in acest domeniu prin 1984, am lucrat intr–un proiect pentru persoanele stramutate din Filipine, apoi — am lucrat in multe alte domenii care erau legate de trafic, migratie, deplasarea cetatenilor. Este o chestiune foarte complexa, care aduce multe provocari actualitatii.

— In ce consta conceptul de "prevenire a traficului de fiinte umane", in opinia Dvs.?

— In raspunsurile de mai sus am redat in cateva detalii conditiile de existenta ale femeilor tinere care, inainte de a deveni victime ale traficului de fiinte umane, au suportat diferite maladii sociale. Daca incepem prin a intelege acest moment si ajutam cu onestitate persoanele care ajung in situatii complicate inainte ca acestea sa plece impinse doar de disperare, aceasta ar insemna sa ne ocupam serios de prevenirea traficului. Traficul nu exista doar pentru ca undeva este o cerere de femei tinere din Moldova. In opinia mea, traficul nu este favorizat doar niste criminali (am lucrat in calitate de analist pentru politia federala si am studiat multe cazuri de acest fel), traficul exista pentru ca unele, din fericire numai unele, tinere ajung la disperare si precum am mentionat mai inainte, "sar prin fereastra deschisa". Atunci cand sunt traficate, unele dintre ele sunt fortate sa sara prin fereastra din nou, prin una reala, de la etajul de sus, pentru a scapa de captivitatea traficantilor, chiar si cu pretul sanatatii, caci fara traume deosebit de grave, din cate am vazut, ele nu scapa din acest prizonierat. Aceste victime ajung in atentia noastra, dar noi trebuie sa le ajutam inainte ca ele sa evadeze prin fereastra de la nivelul de sus.

— Ati adoptat doi copii din Africa. Cum e relatia cu ei si ce inseamna, in viziunea Dvs., legatura dintre copii si parinti?

— Lucram in Mozambic. Ea era o femeie singura cu doi copii. Era imposibil sa nu–i iubesti, asa am devenit o familie. Ei mi–au zis tata, iar eu i–am adoptat cu acte in regula. Dupa patru ani am plecat din Mozambic in Elvetia. Acum eu sunt in Moldova, iar ei sunt in Elvetia. Relatia cu fiul meu este foarte puternica, deseori petrecem vacantele impreuna. Recent el a absolvit Universitatea la Geneva si avem foarte multe de discutat.

Pentru conformitate, Alina RADU