Vasile Tarlev, Zinaida Greceanii, Valerian Cristea si Andrei Stratan pot utiliza, cu automobilele statului, cantitati nelimitate de combustibil, deci si de resurse financiare, deoarece hotararea de Guvern, adoptata la 30 decembrie 2005, nu presupune vreo limita de kilometri, parcursi de primministru si de vicepremieri cu masinile de serviciu.
La 30 decembrie 2005, adica in ajun de Revelion, atunci cand, de obicei, lumea este ocupata cu alte griji, Executivul de la Chisinau a adoptat Hotararea nr. 1404, privind reglementarea utilizarii autoturismelor de serviciu de catre autoritatile administratiei publice.
Deputati din opozitia parlamentara sustin ca aceasta hotarare nu este altceva decat una dintre activitatile guvernarii comuniste, desfasurate in scopul unei "mai bune organizari" a alegerilor locale din 2007.
Semnatarii Hotararii motiveaza ca aceasta a fost adoptata "in scopul asigurarii optime a autoritatilor administratiei publice si altor organe de stat cu autoturisme de serviciu, reglementarii utilizarii autoturismelor si optimizarii cheltuielilor bugetare, prevazute in aceste scopuri".
Astfel, ministerele si autoritatile administrative centrale vor satisface necesitatile personalului de conducere in transport de serviciu, pentru indeplinirea atributiilor functionale ale acestora, in limitele alocatiilor aprobate pentru intretinerea lui, conform normelor de deservire.
Sa analizam, sumar, aceste "norme", facute publice in hotararea respectiva.
Astfel, primministrul poate beneficia de trei automobile arondate (repartizate, n.r.). Viceprimministrii cate doua automobile arondate. Apropo, in cazul acestor doua categorii de destinatari nu este prevazuta vreo limita de kilometri pe care au dreptul sai parcurga anual.
Seful Aparatului Guvernului, ministrii, presedintele Curtii Constitutionale si presedintele Curtii Supreme de Justitie beneficiaza si ei de automobile. Singura exceptie este ca in cazul acestora este prevazuta o limita de 32 de mii de km (anual) pentru fiecare automobil. Un calcul elementar dezvaluie ca fiecare autoturism al acestora poate consuma cate 324 mii de lei, doar pentru combustibil.
Sefii adjuncti ai Aparatului Guvernului, consilierii prezidentiali si consilierii principali de stat ai primministrului, seful serviciului de presa purtatorul de cuvant al presedintelui, sefii oficiilor teritoriale ale Aparatului Guvernului, conducatori ai autoritatilor administrative centrale toti cu automobile de serviciu la scara si cu o limita de 28 mii de km pe an.
Viceministrii, vicedirectorii generali ai autoritatilor administrative centrale, consilierul viceprimministrului, consilierul sefului Aparatului Guvernului, sefii de directii si sectii autonome ale Aparatului Guvernului, presedintii curtilor de apel au si ei dreptul la automobile de serviciu, oferite "la chemare", utilizarea acestora fiind limitata pana la 4 ore pe zi, sau din contul autoturismelor care se afla la balanta institutiei (cate un autoturism pentru 2 adjuncti ai conducatorului de institutie). Distanta limita in drept sa o parcurga acestia fiind de 24 mii km pe an pentru fiecare automobil. Si directorii departamentelor din subordinea ministerelor si a altor autoritati de pe langa Guvern au dreptul la automobile de serviciu, oferite tot "la chemare", avand la dispozitie anual cate 20 de mii km pentru fiecare masina, finantati din bugetul statului.
Dar ce fel de Hotarare fara Note? Astfel, si in acest caz, potrivit Notelor aprobate de Guvern, ministerele si autoritatile administrative centrale pot folosi pentru aparatele lor, in scop de serviciu, suplimentar, 12 autoturisme, in limitele alocatiilor aprobate. Parcursullimita anual pentru sefii oficiilor teritoriale ale Aparatului Guvernului poate fi majorat, in caz de necesitate, pana la parcursullimita anual stabilit pentru autoritatile administratiei publice locale corespunzator raionului de resedinta.
"Ei nu doresc sa dea bani opozitiei, pentru ca aceasta sa poata dezvalui actiunile corupte si ilegale ale actualului regim"
Hotararea mai prevede ca numarullimita al autoturismelor de serviciu si parcursullimita anual pentru un automobil sunt aprobate in scopul asigurarii indeplinirii atributiilor de serviciu ale autoritatilor administratiei publice locale.
La fel, pentru deplasari, functionarilor publici din cadrul ministerelor, autoritatilor administrative centrale si a autoritatilor administratiei publice locale li se pot pune la dispozitie autoturismele Bazei Auto a Aparatului Guvernului doar cu autorizarea scrisa a sefului sau a sefului adjunct al Aparatului Guvernului, cu prezentarea foii de deplasare de catre solicitanti, in care vor fi indicate punctele de destinatie si durata calatoriei de serviciu.
Deplasarile functionarilor publici peste hotarele republicii, cu transport de serviciu din cadrul Bazei Auto a Aparatului Guvernului, se permit cu autorizarea primministrului sau a viceprimministrului responsabil de domeniul respectiv.
Si autoritatile publice locale, adica baronii locali, au dreptul, in dependenta de aria raionului, la cate 8 autoturisme (UTA Gagauza si municipiul Chisinau facand exceptie in acest sens, acestora fiindule permisa gestionarea a cate 27 si 28 de masini). Parcursullimita anual variaza intre 12 mii de km, la Anenii Noi si 44 de mii la Briceni.
Hotararea este semnata de primministrul Vasile Tarlev, contrasemnata de ministrul Finantelor, Mihail Pop, si de ministrul Economiei si Comertului, Valeriu Lazar.
Desi, cei mai importanti economisti si experti in finante din conducerea statului au semnat aceasta hotarare, ea nu contine si calcule financiare, adica expresia in lei a favorurilor acordate guvernantilor si celor din administratiile publice raionale. Inteles de ce, or, cei mai inalti functionari, cum ar fi Vasile Tarlev, Valerian Cristea, Zinaida Greceanii sau Andrei Stratan au dreptul sa parcurga distante nelimitate in timp si spatiu.
Deoarece R. Moldova este un stat cu un regim parlamentar de guvernare, am decis sa aflam opiniile unor deputati despre prioritatile colegilor lor din Executiv.
Igor Clipii, deputat PSL:
"Aceasta hotarare de Guvern dezvaluie deschis ca guvernarea actuala a demarat pregatirile catre scrutinul electoral din 2007. Aceste automobile, privilegiile acordate reprezentantilor administratiei publice locale, elucideaza caracterul amoral al actualei conduceri."
Vitalia Pavlicenco, deputat AMN:
"Un simplu deputat beneficiaza de 300 lei pe luna pentru benzina, iar un automobil de serviciu ii este oferit doar pentru 5 ore pe luna. Si fondurile pentru convorbiri telefonice sunt limitate. Unui deputat, bunaoara, i se acorda pentru serviciile telefonice doar 300 de lei. Presedintelui Parlamentului 2000 de lei. Fractiunea AMN a creat un grup de deputati care urmeaza sa investigheze cat de echitabil sunt utilizate resursele parlamentare. Un deputat din fractiunea majoritara se deplaseaza de doua ori pe saptamana la Rezina, deci, de opt ori pe luna. Aceste drumuri costa, nici mai mult, nici mai putin, circa 2400 de lei, toti din bugetul Legislativului, or, nu cred ca un deputat care primeste un salariu de 3400 de lei isi poate permite sa dea 2400 pentru deplasarile pe care le efectueaza la alegatorii sai.
Este clar ca presedintele comunist si consilierii sai nu au interesul sa aiba deputati eficienti. Ei nu doresc sa dea bani opozitiei, pentru ca aceasta sa poata dezvalui actiunile corupte si ilegale ale actualului regim."
Ion Varta, deputat PPCD:
"E un abuz, se incalca niste rigori cu caracter legislativ. Noi, deputatii, de obicei ne deplasam prin teritorii, la intalniri cu alegatorii, cu transport privat, achitand, uneori, chiar din salariile noastre cheltuielile de drum. Acelasi lucru nul putem spune despre colegii nostri din fractiunea majoritara sau despre cei din Guvern. Este regretabil ca avantajele si privilegiile actualei guvernari sunt trecute cu vederea de opinia publica."
Aneta GROSU