Sentinta in "cazul Pasat", desi trebuia sa puna punct unui scandalos si controversat dosar penal, iata ca provoaca mai multe intrebari decat existase pana la instrumentarea cazului. Decizia primei instante de judecata este prea cruda, ca sa poata fi una credibila in actuala ei formula. Iar faptul ca judecatorii evita intalnirile cu presa, lasa impresia ca nici ei nu cred, pana la urma, propriei decizii.
Saptamana trecuta, dupa 9 luni de ancheta, judecatoria Buiucani (Chisinau) anunta verdictul in "cazul Pasat": 10 ani de privatiune de libertate pentru "depasirea atributiilor de serviciu" si "prejudicierea statului" cu peste 50 de milioane USD, in rezultatul tranzactiilor cu avioane si alta tehnica militara, pe cand Pasat detinea functia de ministru al Apararii. Departe de mine gandul de a–l martiriza pe V. Pasat, tot atat de departe ca si cel de a–l glorifica pe V. Voronin. Ambii sunt din aceeasi bucata. Si unul, si altul sunt "scolitii" Moscovei. Si unul, si altul sunt filorusi. Si unul, si altul au acelasi trecut KGB–ist. Si unul, si altul sunt cu interese departe de interesele si valorile fundamentale ale acestui stat si popor. Ambii fac aceleasi jocuri straine, fiind, pana la urma, sub acelasi stapan, cu singura, poate, deosebire ca presedintele Voronin are la curte lustruitori de imagine, care, de ochii lumii, ii mai coloreaza din cand in cand "rosul" cu putin "portocaliu", pe cand V. Pasat prefera sa ramana nemachiat. Si inca ceva: nici unul dintre ei nu a avut curajul sa renunte pana acum la acest trecut al lor, atat de comun. Dar sa revenim la dosar.
Formula acuzatiei in "cazul Pasat" este tot atat de ambigua, ca si "motivul" arestarii si trimiterii in judecata a lui Pasat. Daca tinem cont ca insusi presedintele de atunci, P. Lucinschi, a recunoscut, ca martor in proces, ca decizia a fost una consultata cu Guvernul si Presedintia, despre ce fel de "depasiri de atributii" si "delapidari" poate fi vorba in "cazul Pasat"? Poate ca–i vorba mai degraba despre un amestec in justitie a politicului — lucru, deocamdata ramas nedeclarat de instanta de judecata?. Dar chiar si daca admitem ca pe Voronin il preocupa nu Pasat personal, ci interesele statului si prejudiciile aduse lui in urma tranzactiilor, de ce justitia (V. Voronin) nu pune problema trimiterii in instanta a primilor vinovati, inclusiv a presedintelui Lucinschi si premierului Ciubuc?. Cel putin, Voronin, in calitatea sa de presedinte si comandant suprem, ar putea fi atunci cat de cat credibil, desi este foarte greu sa–l crezi pe Voronin, in conditiile cand R. Moldova se confrunta cu cea mai corupta guvernare din cate le–a avut.
Exista sau nu exista pretextul politic in "cazul Pasat"? Este o problema in jurul careia se discuta acum mai mult decat asupra cazului propriu–zis. Faptul ca dosarul este pus pe rol cu o intarziere de 8 ani de la tranzactia cu MIG–urile, la 7 ani de la anchetarea cazului de catre Parlament si la 5 ani de la venirea la putere a comunistilor este un prim semn de intrebare care lasa sa fie acceptata implicarea politicului in "cazul Pasat". De ce, totusi, arestarea lui Pasat se produce pe fundalul alegerilor parlamentare 2005? Se stie, cel putin presa din Rusia si de la Chisinau a scris ca Pasat a fost implicat, din umbra, in alegerile parlamentare 2005 impotriva comunistilor si ca, sprijinit de Rusia, pregatea un complot impotriva puterii de la Chisinau. Arestarea si punerea pe rol a dosarului, demult gata, imediat dupa alegeri, modul intransparent in care a fost judecat cazul, tergiversarea anchetei, probele martorilor, care mai degraba au fost in favoarea decat in defavoarea lui Pasat si eschivarea instantei de judecata de la comentarea sentintei si capetelor de acuzatie, lasa sa se banuiasca un alt motiv decat cel juridic. Si, intrucat Pasat nu are afaceri la Chisinau su nu are rivalitati economice nici cu Oleg Voronin si nici cu alte clanuri economico–fananciare ale puterii comuniste, ce altceva putea fi la mijloc, decat politicul. Din momentul in care Voronin reuseste dupa alegeri neutralizarea, prin alianta, a opozitiei de la Chisinau, era cu atat mai imperios pentru el sa se asigure de lipsa oricarei opozitii posibile pe parcursul actului de guvernare. Imposibilitatea de a asimila integral AMN–ul, plasat in opozitie, sigur ca–l deranja, dar mai mult ca imagine, decat ca esenta, tinand cont de tineretea politica si fragilitatea disciplinei interne a AMN. V. Pasat, daca sa dam crezare vehicularilor din presa, prezenta in acest sens un grad de risc mult mai mare. Voronin nu putea sa nu inteleaga, ca alegatorul care l–a boicotat in campania parlamentara, sau cel care a mers cu S. Urechean, la primul semnal de alarma ar putea urca pe baricade. Ramanea previzibil si "exportul" de forte din stanga Nistrului. Situatia se complica si prin faptul ca Voronin, banuim, fusese avertizat de Occident, ca, in interesul stabilitatii si securitatii regionale, aplicarea fortei si, mai ales, varsarile de sange se cereau excluse. Singura solutie valabila pentru Voronin ramanea neutralizarea oponentului si, prin asta, contramandarea riscurilor pentru guvernarea comunista aflata si asa in declin. Dosarul MIG–urilor a fost gasit ca cea mai buna varianta si credibila solutie. Pasat este arestat.
Politica este un joc al intereselor si daca nu ar fi existat interesul politic in "cazul Pasat", lucrurile ar fi evoluat in aceeasi maniera in care evoluase si de la 1997 incoace. Desi, nu este exclus, ca tranzactia cu MIG–urile, pusa la punct in 1997 si ancheta parlametara din 1998, sa fie elementele unui scenariu politic fabricat cu anticipatie — lucru obisnuit in politica mare. Sa nu uitam ca V. Pasat, care a avut o biografie prea putin evidenta in tinerete, face, in "perioada Lucinschi", uimitor de repede, o cariera politica fulminanta. Evident, nu gratie ochilor ori staturii, Pasat ajunge ambasador extraordinar si plenipotentiar al R. Moldova in Federatia Rusa, ministru al Apararii si, ulterior, sef al Securitatii. Asadar, V. Pasat nu este un personaj ordinar in politica, ci un actor bine pregatit pentru roluri si scenarii politice curioase. Nu este intamplatoare, evident, nici stabilirea lui la Moscova dupa "caderile" de la Chisinau, tot asa cum nu este credibil nici faptul ca un fost sef de Securitate la Chisinau ar fi ajuns sa–si castige existenta in calitate de consilier la " RAO EAS Rossii". Formal, da. Dar numai formal. Si–atunci, de ce modul de contracarare a lui Pasat, daca acesta devenise cumva vulnerabil stapanirii de la Chisinau, a fost unul atat de infantil si neprofesionist? Ori este vorba de un complot impotriva lui Pasat, pus la cale de serviciile secrete de la Mosocva si Chisinau, ori presedintele Voronin trebuie sa–si regandeasca anturajul?. De fapt, "cazul Pasat" nu este o premiera pe scena politica de la Chisinau, daca ne amintim aici de "cazurile" M. Druc, V. Matei, M. Snegur, D. Diacov, V. Cubreacov. Chiar daca acestea au evoluat intr–o alta formula, interesul si motivele care le–au provocat erau, oricum, de natura politica. Numai ca nimeni nu si–a permis sa mearga atat de departe in problema rivalitatii politice, dupa cum o face actuala guvernare. Daca se vrea ca V. Pasat sa fie judecat pentru tentativa de rasturnare a puterii, sau pentru complot, sau atentat la securitatea statului, atunci capetele de acuzatie sa fie formulate respectiv, sa se aduca probe si sa se dea sentinte. Altfel, acuzatiile nu rezista, indiferent daca le ambalam in "depasiri de atributii" sau in argumente–tip "Pasat este securist".
La intrebarea, daca "dosarul Pasat" este un caz politic sau juridic, raspunsul cel mai corect ar fi: e un caz politic, foarte prost camuflat juridic. "Scopul scuza mijloacele" ramane in picioare la Chisinau si pentru politica acestui inceput de secol 21. "Cazul Pasat" lasa foarte mult loc ideii ca justitia in R. Moldova si organele de drept sunt pe rol de politie politica.
Cu toate artributiile lui de caz particular, "dosarul Pasat" comporta si un subtext mai general. El lasa deschisa, pentru R. Moldova, intrebarea vizavi de dreptul personal la securitatea vietii si la un proces echitabil. Sirul "condamnatilor", in cazul in care "dosarul Pasat" trece, va putea lua amploare si continua cu oricine care va fi considerat de catre putere incomod acestei puteri. Avertismentul la adresa democratiei moldovenesti este grav si acesta va ramane sau nu in picioare si in dependenta de puterea de sesizare a pericolului de catre societatea civila, dar si de soarta nemijlocita a "cazului Pasat", care, volens–nolens, ne readuce cu gandul la anii 1938, 1940, 1949 si la tot ce a mai urmat dupa ei, pana in 1991.
Petru AMARIEI