Electorala 2007
Guvernul Tarlev se mai completeaza cu un minister al Administrarii Publice Locale. Acesta urmeaza sa coordoneze si sa gestioneze domeniul autonomiei locale, stabilind o conlucrare eficienta dintre administratia centrala si cea locala. In decurs de trei luni, Guvernul va aproba structura, statele de functii si Regulamentul de activitate al Ministerului Administrarii Publice Locale. Expertii spun ca, astfel, actuala guvernare a demarat pregatirile de scrutinul local din 2007.
Inconjurul lumii
Presedintele Voronin sa pronuntat in favoarea eliminarii regimului de vize pentru cetatenii Uniunii Europene, care sosesc in R. Moldova, apreciind ca aceasta actiune ar confirma caracterul univoc si ireversibil al optiunii europene a R. Moldova. Nici un cuvant despre sansele noastre de a ajunge in UE cel putin cu vize legale. "Vor veni strainii sa ne vada, la ce bun sa dorim noi in Europa", gandesc guvernantii inzestrati cu muuuuulte posibilitati de a vedea lumea.
"1 Mai" de vanzare
Tiraspolul a expus spre vanzare, pentru a doua oara, Fabrica de conserve "1 Mai". Costul initial al pachetului de 100% de actiuni ale intreprinderii a fost redus de doua ori de la 749 mii pana la 374,5 mii dolari, fiind modificate si conditiile de privatizare a intreprinderii. Fabrica "1 Mai" produce conserve din carne, mazare verde, legume, pasta de rosii, compoturi, dupa privatizare urmand sa produca diverse sucuri. Proprietarul? Acelasi.
Comunizare pasnica
CMC a votat, la 20 ianuarie, numirea reprezentantilor fractiunii PCRM, Fiodor Negru si Petru Svet, in functie de viceprimari ai capitalei. Functiile de viceprimar au fost declarate vacante dupa plecarea lui Gheorghe Susarenco, ales deputat, si Vitali Cerepenco. In aceeasi zi, CMC la demis pe viceprimarul Mihai Furtuna. Initiativa de al demite a venit din partea consilierului comunist Serghei Novic. Desi mai multi consilieri au declarat ca decizia ar fi ilegala, deoarece Furtuna este in concediu medical, aceasta a fost votata. Furtuna a declarat ca acesta este un act politic, el fiind demis pentru ca face parte din AMN.
Pe termen lung
Noua Conceptie a securitatii nationale urmeaza a fi elaborata in scopul consolidarii statalitatii si suveranitatii R. Moldova, asigurarii bunastarii cetatenilor pe termen lung si a integrarii si dezvoltarii eficiente in noile formule geopolitice si geoeconomice, a declarat presedintele Voronin in cadrul primei sedinte a Comisiei speciale pentru elaborarea Conceptiei securitatii nationale, fara a preciza cat de lung ar putea fi, totusi, termenul in care cetatenii ar putea atinge bunastarea.
Inegali
Nu vom reusi niciodata sa eliminam toate posturile de radio rusesti din spatiul audiovizual al R. Moldova, a declarat Ion Mihailo, presedintele CCA in cadrul unei emisiunii TV. El sia justificat declaratia prin faptul ca Moldova este o tara cu o populatie polietnica si ca "problema minoritatilor nationale in Moldova este destul de bine rezolvata". In acelasi timp, presedintele C.C.A. a recunoscut ca numarul posturilor de radio rusesti este de circa 10 la suta mai mare decat al celor autohtone. El nu a explicat din ce cauza posturile rusesti si cele romanesti sunt in conditii inegale in R. Moldova.