Ochi plini de lacrimi, privire ingandurata, suflet pustiu, iata cum arata deseori astazi cel (cea) care a avut grija sa ne fie painea calda pe masa, sa fim invatati si sa fim responsabili fata de tot ceea ce ne inconjoara.

Fiecare om doreste tot binele din lume parintilor sai, insa, din pacate, nu toti pot sa–si indeplineasca aceasta datorie. Cei mai multi explica motivele din care nu le poarta de grija propriilor parinti facand trimitere la lipsa de timp si de resurse financiare. Tot ei decid ca o solutie ideala in astfel de circumstante este institutionalizarea lor in casele de batrani.

In prezent, la Azilul pentru batrani, veterani si invalizi din mun. Chisinau, de pe str. Raidelui din sectorul Telecentru, locuiesc vreo 215 batrani. Fiecare dintre ei are propria sa istorie de viata, de obicei foarte impresionanta.

Numerosi locatari ai azilului au ajuns aici din simplul motiv ca nu mai au o casa si asta dupa ce au lasat in urma o viata traita si muncita in acest stat. Doamna Olga, de 68 de ani, ne–a marturisit cum a ajuns la casa de batrani: "Timp de patru ani am fost chemata la judecata, dar nu am putut face nimic. Acum doi ani, mi–a fost luata casa, astfel ca nu mai am unde sa traiesc." In prezent, tot mai multi batrani ajung singuri in fata propriilor lor amintiri.

"In timpul razboiului s–au produs schimbari sociale radicale, au fost aplicate experiente monstruoase. Am rezistat frigul si am fost torturata cu foametea. Din copilarie pana in 1982 am trait la Tiraspol, iar de atunci am venit la Azilul pentru batrani din Chisinau", ne–a spus Eugenia Radionovna (asa prefera sa se prezinte), in varsta de 72 ani, invalida de gradul II. La intrebarea cine va mai viziteaza, Eugenia Radionovna ne–a raspuns ca nu a fost casatorita si copii nu a avut. Ea spune: "Numai Dumnezeu a avut grija de mine."

Asistentele medicale de la casa de batrani ne–au declarat ca toti cei care se afla in azil beneficiaza de hrana si de servicii medicale in toata ziua, suma acestora fiind achitata din pensia fiecarui batran. O persoana de varsta a 3–a primeste o pensie in valoare de 200–250 lei. Din acesti bani, insa, batranilor din azil le revin doar 30–35%, restul pensiei fiind destinata pentru cazare si pentru ingrijirea batranilor. Majoritatea persoanelor din azil afirma: "Nici bine nu ne este, dar nici rau! Nu avem unde pleca in alta parte."

Tot aici am mai constatat ca prea putini sunt cei carora le pasa de soarta acestor oameni. Reprezentanti ai autoritatilor de stat vin incoace doar la ocazii speciale, crezand, probabil, ca este suficient sprijinul acordat oficial din partea statului.

Vitalie GUTU