Nr. 49 (21 iulie 2005)

 Editorial

Razboiul ploilor
Rusia ataca Romania din cosmos Continuare 

Terry Davis, anonim in Moldova
Zilele trecute, Terry Davis, secretarul general al Consiliului Europei, le–a petrecut la Chisinau. Continuare 

Razboiul ploilor

Torentialele care au inecat un sfert din Romania au depasit frontierele ei geografice de azi, afectand, lateral, Sudul Basarabiei (Ucraina) si o parte din Bulgaria. Nu sunt primele ravagii de acest gen pentru Europa ultimului deceniu, sunt, insa, cu certitudine, cele mai devastatoare si mai pline de incertitudini cataclisme. Ploile acestea ucigase au cazut peste Romania ca niste uriase semne de intrebare, care raman in picioare si azi, cerand raspunsuri ori, cel putin, explicatii. Romania a mai trecut prin inundatii, dar ceea prin ce i–a fost dat sa treaca acum nu incape in nici o experienta anterioara.

In timpul in care lumea si, mai ales presa, se arata preocupata indeosebi de faptul daca trebuia sau nu trebuia sa declare presedintele Basescu starea exceptionala in Romania, eu incercam sa caut raspuns la intrebarea, daca este, ceea ce s–a intamplat, o voie a Cerului, adica un cataclism cu adevarat natural sau nu? Involuntar, mi–am reamintit in acest context de cutremurul devastator si absolut nefiresc din 1988 de la Spitak, Armenia, de masacrele mai recente, inca pline de mister, de la Nord–Ost (Moscova) si de la Beslan (Caucazul de Nord), dar si de operatiunile "profilactice" ale comandourilor deghizate ale NKVD–ului in spatele frontului si in teritoriile ocupate de nemti si sovietici in perioada celui de–al doilea razboi mondial. S–au amestecat toate la un loc in mintea mea, probabil, din motivul, ca din "'90 incoace, pacea si razboiul stau alaturi si convietuiesc in destinul acestei lumi ca niste semne rutiere, ciudat de incurcate. Straniu poate, dar ceea ce face comune cele cateva evenimente dezarhivate din memorie, e ca toate au in spate interese. Si toate politice. Iata de ce potopul, care a dat buzna peste Romania, face tot mai mult loc convingerii ca Rusia a pornit un nou razboi impotriva Europei. Aceasta convingere se face cu atat mai evidenta, cu cat lumea savanta nu exclude, in veacul nostru, posibilitatea unor cataclisme "naturale", provocate, voit, din cosmos. Doar nu este o taina pentru nimeni, ca Rusia a cucerit cosmosul nu pentru excursii astronaute. Mai mult decat atat, devin foarte simptomatice in acest context recentele avertizari la adresa Europei din partea Al–Qaida, care au amenintat cu declansarea unui razboi general impotriva Europei de la sfarsitul acestei veri. Asadar, razboiul ploilor, alaturi de Al–Qaida, se inscrie in noul arsenal de lupta al Rusiei cu tot restul lumii nimerite mai devreme sau mai tarziu in dizgratia Moscovei. Pentru Rusia, Europa ori trebuie sa fie a ei, ori nu trebuie sa fie deloc. Si Romania, evident, nu putea sa ramana pe lista gratiatilor. Dimpotriva, Romania a trezit cea mai mare ura Moscovei. Rusia nu poate ierta Romaniei faptul ca aceasta a adus America atat de aproape de frontierele ei estice si, practic, i–a inchis portile spre Balcani — unul dintre vechile vise de aur ale imperiului rus. La aceasta, se mai adaoga si Transnistria, in care, nu fara contributia Romaniei, Rusia nu–si poate satisface ambitiile ei imperiale. Si, desigur, Ucraina, vecinatatea Romaniei cu Ucraina si transferul de influenta prooccidentala. Aderarea Romaniei la NATO a grabit niste procese politice in regiune, pe care Moscova nu le–a putut saluta, iar castigarea alegerilor prezidentiale in Ucraina de catre "varianta Iuscenko" a lasat sa se faca clar ca SUA a intrat in cea mai sensibila zona de influenta postsovietica a Rusiei. Plus la toate — initiativele Romaniei privind securitatea si cooperarea la Marea Neagra.

In situatia in care s–a pomenit, Rusia s–a considerat stransa cu usa. Si a decis sa actioneze. Si pe linia de actiune Al–Qaida si pe cea a cosmosului. Problema si intrebarea principala este daca si de acum inainte Europa si America vor continua sa creada ca centrul terorismului mondial este in alta parte decat in Rusia?

Petru Cartaleanu


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. 31 august, nr. 129, bir. 914/c, Chisinau
Tel: 23-79-84, 079523593
ziaruldegarda@yahoo.com