Nr. 42 (2 iunie 2005)

 Editorial

Despre Nizami, cu gandul la Moldova
Zilele trecute se convoca intr–un congres la Chisinau comunitatea azerilor din Moldova   Continuare 

Vieti pierdute
Zilele treceau, dar cu toate ca ne hraneau regulat, nu ne puteam reface puterile. Continuare 

Tacerea
Moldovenii tac ca vitele. Oricum i–ar injosi patronii de la Moscova, ei nici nu vor discuta intre ei cat de rau sunt calcati in picioare Continuare 

Tacerea

"Moldovenii tac ca vitele. Oricum i–ar injosi patronii de la Moscova, ei nici nu vor discuta intre ei cat de rau sunt calcati in picioare",

Ahmed Arsamakov, militant cecen.

Se stie ca barbatii Moldovei sunt la Moscova. Nu pentru ca n–ar avea de lucru in Moldova, ci pentru ca nu au salarii si oricat ar munci nu au cu ce isi intretine familiile. Astfel lasa casa si iau trenul spre Moscova. Asa ajung pe santierele Rusiei. Ziua cladesc caramizi, cara ciment si tac. Noaptea dorm in baraci de carton sub ploaie si tac. Patronii ii injura, le platesc cu taraita, ii ameninta, ii gonesc, dar barbatii nostri fac cat li se spune, iau cat li se da si tac. Daca ar spune ceva impotriva patronilor, ar insemna ca nu sunt multumiti de conditii, daca ar intelege ca sunt exploatati — inseamna ca trebuie sa plece, dar cel care pleaca — va gasi in loc doar o baraca la fel sau una poate si mai rea, iar locul lui nu va ramane niciodata gol — trenul Chisinau–Moscova aduce alti barbati tineri si tacuti in fiecare zi. Regula e stabilita, cel care deschide gura — pierde salariul, iar acasa in Moldova salarii nu exista. Deci — jugul si tacerea este unica optiune.

Patronii de la Moscova nu au motive de remuscari, stie un CSI intreg ca moldovenii muncesc si tac precum vitele, asa li–e neamul, asa vin ei de acasa, asa i–a facut cineva sa fie in Moldova lor.

Nici Moldova nu neaga nimic la acest capitol. Doar cei care au fost muti au supravietuit. Cei care au deschis gura — au ajuns in Siberia, in lagare de concentrare, in inchisori, in cimitire. Cei care au tacut, au trait caine–caineste, dar au ramas in viata — si asta a insemnat intotdeauna mai mult. Tacerea barbatilor acestui popor a devenit fenomenala, a devenit parte din genofond. In ultimul deceniu, cateva sute de mii parca si–au amintit ceva, si–au mai dres vocea pe la tribune stradale, dar cu anii au mutit din nou. Si in timp ce unii strigau pe strazi ca nu suntem o natiune de necuvantatoare, altii, in birouri, au impartit tara si au reinstalat regulile lagarelor de concentrare.

Cecenii au mers pe alta cale. Ei mor in fiecare zi, pentru ei tacerea e mai mult decat moartea, pentru ei onoarea e mai mult decat viata. Inca nu si–au dobandit linistea nici cecenii, nici basarabenii. Asteptam voci noi si ramanem de Garda.

Alina Radu


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Redactia nu poarta raspundere pentru continutul si corectitudinea anunturilor publicitare
Tel: 23-79-84, 079523593
ziaruldegarda@yahoo.com