Zilele trecute se convoca intr–un congres la Chisinau comunitatea azerilor din Moldova. Presa a relatat evenimentul. Canalele de televiziune au retransmis, in contextul evenimentului, secvente de la bustul marelui clasic al culturii universale, Nizami Ganjavi (1141–1209), inaugurat recent, cu prilejul summit–ului GUAM la Chisinau. Este un element nou pentru peisajul cultural de la noi. Desi aparitia bustului nu este una traditional motivata (Nizami nu avea cum sa fie legat de Moldova), ea nu exclude valabilitatea acestui model cultural, ca atare. Mai ales, in contextul unei politici de interculturalizare a lumii. Daca in R. Moldova avem recunoscuta, de facto, existenta unei comunitati etnoculturale, in cazul nostru a celei azere, de ce am exclude necesitatea unor repere moral–spirituale (nu ideologice) pentru aceasta. Da, modelul moral–spiritual, mereu vital pentru o entitate, trebuie sa–l constituie biserica. Dar aceasta nu exclude si alte variante complementare, mai ales pentru o comunitate etnica aflata in afara spatiului istoric. Asa cum orice comunitate romaneasca simte nevoia de Eminescu, oriunde s–ar afla in lume, tot asa, probabil, si azerii au ales sa–l aiba in preajma pe Nizami, adica personalitatea care sa le dea siguranta si care sa–i reprezinte cel mai expresiv in lumea de dincolo de patria lor istorica. Si regula, evident, e bine sa fie una generala. Pentru toti. Dar, total desovietizata. Daca vreti — depolitizata. Nu putem admite pentru Moldova de maine, ca "element cultural", ceea ce au facut rusii in Basarabia de dupa 1940, imbacsindu–i satele si orasele cu monumente ideologizate: tancuri–monumente, avioane–monumente, eroi impusi. Inaugurarea bustului lui Nizami poate ca este cel mai plauzibil argument in defavoarea deciziei arbitrare, exclusiv politice, a autoritatilor municipale Chisinau vizavi de "monumentul celor patru comandanti sovietici", care participau in "1944 la ocuparea Basarabiei de catre Rusia sovietica. Rusii din Moldova trebuie sa se regaseasca in altfel de valori decat cele imperial–militare. Si "modelul Nizami" este, si in acest sens, un exemplu. Vechile naravuri sunt pentru timpuri vechi.

Revin, insa, la congres. La relatarea evenimentului in presa. La bustul lui Nizami. La personalitatea filozofului Nizami. La statutul lui de model moral–spiritual pentru azerii din Moldova, dar si la felul de a fi al azerilor din Basarabia. Alaturi de Nizami, la Chisinau, presedintele comunitatii azere, Muharib R.Allahverdiev, ne vorbea despre Nizami in ruseste. Nu acuz, doamne fereste, si nu pun nici o vina aici pe limba rusa. Ma gandesc la esente, la valori, la modul de a fi si la etica celor care cred ca in acest fel trebuie reprezentat, aici la Chisinau, marele Nizami. Nu pot sti cum se simte in aceasta situatie Nizami Ganjavi. Stiu, insa, ca la azeri, de altfel, ca si la moldoveni, exista o lege a casei care te primeste si pentru primire nu–ti cere plata, dar pentru care te simti obligat sa raspunzi cu respect. Si mai stiu ca o asociatie etnoculturala nu poate fi mai mult decat o formalitate goala sau o umbrela sparta, in cazul in care pretinde drepturi si nu are obligatii. Nu atat juridice, cat morale. Si situatia in cazul comunitatilor etnice din R. Moldova, la nivelul sefilor de organizatii, este, cu mici exceptii, una generala. Repetenta clasica. In stil neobolsevic. Cu pretentii noi si cu moravuri vechi.

P.S.

Vrand sa discut despre ceea ce–mi puneam in gand sa scriu, iau legatura telefonica cu dl presedinte, Muharib Allahverdiev. Discutam. In raspuns la chiar prima mea intrebare mi se cere sa vorbesc ... "po–russki". Si atunci ma intreb, la ce folos azerilor un Nizami la Chisinau?

Petru Amariei