Nr. 36 (14 aprilie 2005)

 Investigatii

Fabrica de pasapoarte
Interdictiile justitiei de a parasi R. Moldova sunt solutionate la DTI contra unor sume de 1500 si 1800 USD Continuare 

Combaterea coruptiei readuce fenomenul «vrag naroda»
Luni, la Ministerul Muncii domnea panica. Nimeni nu vroia sa vorbeasca cu jurnalistii, toti se eschivau de la comentarii Continuare 

In cautarea obrazului pierdut
Alerta cu pierderea obrazului, declansata de Constantin Tanase a sensibilizat multa lume. Oameni intrigati au pornit in cautarea obrazului si a adevarului pierdut. Continuare 

Caminele Chisinaului sunt casele tinerilor actori
Potrivit oamenilor de cultura, prezenti la congresul UNITEM, ei sunt si azi saraci si dezbinati, la fel cum erau si acum patru ani. Continuare 

Combaterea coruptiei readuce fenomenul «vrag naroda»

Vineri, 8 aprilie 2005. La Ministerul Muncii si Protectiei Sociale au descins colaboratorii Centrului de Combatere a Crimelor Economice si Coruptiei (CCCEC). Ei au organizat un flagrant in biroul viceministrului Valerii Mostovoi. Colaboratorii CCCEC au pregatit din timp 6 cutii de bomboane "Moldova", "Meteorit" si "Nostalgie", si doua sticle de spumant, le–au marcat cu fluorescent si le–au pus intr–o punga. Punga a fost transmisa unui batran, iar la semnalul stabilit, punga cu bomboane a fost gasita in dulapul viceministrului.

Luni 11 aprilie. CCCEC a emis un comunicat de presa si pana in seara toate posturile de televiziune, iar a doua zi — toate ziarele au publicat stirea cu privire la un nou caz de estorcare de mita si un nou act de combatere a coruptiei in R.Moldova.

"Potrivit CCCEC, Mostovoi este suspectat de estorcare si primire de mita de la un pensionar in varsta de 68 de ani. Victima a solicitat Ministerului Muncii si Protectiei Sociale acordarea unui tratament gratuit la o statiune balneara pentru sotia sa grav bolnava, care a suportat, recent, 6 interventii chirurgicale.

Sursa citata mentioneaza ca viceministrul Mostovoi s–a aratat disponibil sa–l ajute pe batran, dupa ce acesta a primit un refuz oficial de la Minister.

Mostovoi a fost retinut in momentul cand primea de la batran "multumirea", impotriva lui fiind initiata o urmarire penala in baza art.324 (2) Cod Penal (corupere pasiva prin estorcare), care prevede o pedeapsa cu privatiune de libertate pana la 10 ani." — acesta este continutul stirilor.

Luni, la Ministerul Muncii domnea panica. Nimeni nu vroia sa vorbeasca cu jurnalistii, toti se eschivau de la comentarii, desi toti afirmau ca Valeriu Mostovoi este un om deosebit de cumsecade, care intelege durerea umana si rostul nenorocirilor. Intrebati in mod oficial sa spuna pentru Ziarul de Garda ce s–a intamplat, toti ziceau ca asteapta decizia instantei legale, cum va decide instanta — asa va fi ceea ce a facut sau nu a facut Mostovoi.

Omul acuzat e socotit necurat

Valeriu Mostovoi a suportat un soc si, din cauza acutizarii unor probleme cardiace mai vechi, a fost transportat la spital, in sectia de cardiologie. "Nu, nu l–a cautat nimeni, nici colegi, nici sustinatori, nimeni nu l–a cautat la numarul de telefon din biroul meu" — ne–a spus Alexandru Caraus, seful sectiei. "Nu, nu l–am sunat, nu cred ca cineva dintre colegi sa–l fi cautat, nu putem discuta asa ceva la telefon, intelegeti..." — ne–au spus niste colaboratori ai Ministerului Muncii care au dorit sa ramana anonimi. "Nu l–am sunat la spital", ne–a spus Anghelina Apostol, viceministrul Muncii si Protectiei Sociale, adaugand ca pana atunci nu a avut nici cea mai vaga presupunere ca Mostovoi ar putea cere ceva de la un batran.

Pe Valeriu Mostovoi l–am putut chema la telefon, dupa ce a terminat de facut perfuziile. "Sunt in soc, sunt intr–un cosmar, nu vreau sa comentez, poate, daca o sa–mi revin, vom mai vorbi", a spus Mostovoi pentru Ziarul de Garda.

Doar fostii lui colegi de facultate, cu totii juristi, si–au exprimat dezacordul in privinta actiunii CCCEC. Valeriu Mostovoi a studiat dreptul alaturi de Gheorghe Ulianovschi, Gheorghe Susarenco, Alexandru Bogos si multi alti juristi remarcati pentru profesionism. Valeriu Mostovoi a avut o soarta diferita de colegii sai de grupa. Cu multi ani in urma, intr–un accident i–a decedat sotia si fiica. El a crescut apoi, de unul singur, feciorul. "De atunci i se trage aceasta problema cardiaca, a suferit toti acesti ani de inima, caci cine poate ramane om sanatos dupa o asemenea pierdere" — ne–a spus unul dintre colegii juristi. "Potrivit investigatiilor medicale, Valeriu Mostovoi nu are probleme cardiace serioase si poate fi externat chiar azi", ne–a spus seful Sectiei Chirurgie, Alexandru Caraus, in timp ce Valeriu Mostovoi isi astepta perfuzia. Medicul Caraus a mai adaugat ca nu a fost presat de nimeni din partea organelor legii sa ia o decizie cu privire la starea sanatatii pacientului Mostovoi. "Nu avem nimic nou in acest dosar. Probele mai sunt cercetate iar acuzatului i s–a facut cam rau si e pe la spital", ne–a spus Eugen Vitu de la CCCEC.

Toti batranii vin la Mostovoi

"Munca pe care o indeplineste Valeriu Mostovoi este cea mai ingrata", ne–a spus unul dintre colaboratorii infricosati ai Ministerului Muncii. "El este viceministrul responsabil de ajutoarele materiale si de repartizarea foilor de tratament. Vizitatorii Ministerului Muncii sunt un contingent incomparabil de complicat. Nu fiecare batran vine in aceasta instanta, ci doar cei mai insistenti, mai capriciosi, care stiu ca au dreptate si ca drepturile lor trebuie respectate in fiecare rand, de aceea ei bat pragurile de multe–multe ori si–si repovestesc tot de atatea ori istoria, doar ca sa fie convingatori. Si deoarece batranii vin la Minister pentru ajutor material sau foi la tratament, cu totii sunt directionati catre Mostovoi. El trebui sa–i asculte si sa–i impace".

"Ce pot sa comentez despre un caz cu cateva cutii de bomboane. Nu neg ca asa ceva se intampla pe la noi, dar faptele trebuie dovedite de judecata. Totusi, ramanem in asteptarea unui caz rasunator de coruptie, din domeniul "coruptiei mari", caci demult nu am mai auzit despre demascarea unor cazuri de coruptie reprezentative" — ne–a spus Lilia Carasciuc de la Transparency International.

"Coruptia mica este foarte importanta, aici trebuie sa luptam, caci de aici pornesc toate relele. Si, pe urma, flagrantele in cazuri de mita in proportii deosebit de mari sunt aproape imposibil de organizat, caci de fiecare data, cand sunt marcati bani, acestia sunt considerati nevalabili ulterior. Pe cand, cu bomboanele e altceva" — a declarat, pentru Ziarul de Garda, Octavian Bejan de la CCCEC, fara sa ne ofere detalii cu privire la batranul care a cooperat cu Departamentul in organizarea flagrantului. Eugen Vitu, insa ne–a spus ca "cutiile de bomboane sunt anexate la dosar ca proba materiala. Vor ajunge pe masa judecatorului. Ce va face justitia mai departe cu bomboanele si spumantul nu stim".

In flagrant, fara inamici

"Foaia de tratament fusese deja distribuita batranei in cauza, problema era rezolvata, cand a intrat sotul acesteia cu cutiile de bomboane. Deci, solicitarea de mita nu era valabila, caci oferta a fost adusa deja dupa rezolvarea problemei cu foaia. Ma gandesc si la actiunea moral–spirituala in care a fost implicata aceasta familie de batrani, care sufera de maladii atat de complicate, de ce si–au luat ei asupra lor povara acestei afaceri cu bomboane? L–am intrebat pe Valeriu, daca are dusmani si daca cineva ar fi vrut sa se rafuiasca in asa fel, iar el zice ca nu tine minte sa aiba inamici", ne–a spus avocatul lui, Alexandru Bogos. "Nu cred ca asta trebuia sa se intample cu Valeriu, este un om care a suferit prea multe, este un om de un comportament prea corect, ca sa poti crede in asa ceva", a afirmat Gheorghe Susarenco.

"Nu am auzit ca Valeriu Mostovoi sa fi avut cazuri de mustrari anterioare pentru incompetenta in serviciu sau careva observatii macar pentru activitate incorecta. In cadrul Ministerului nostru, in general, lucreaza oameni deosebiti, care inteleg cine ne sunt vizitatorii, si nu sunt rare cazurile cand scoatem 10 lei din buzunar ca sa dam unui sarman, de paine. Nu am auzit nici ca dl Mostovoi sa fi avut conflicte cu cineva, vreo cearta. Nimic rau in acesti ani. Nu stiu ce sa cred, daca s–a intamplat asa...M–am cutremurat cand am auzit. Daca voi mai lucra la acest Minister, nu voi mai accepta sa primesc oamenii de una singura, voi cere un asistent. Ma tem ca asa poate intra oricine cu orice si din urma — politia. Nu stiu ce sa spun de dl Mostovoi, eu sunt sigura doar de mine si de actiunile mele. Am lucrat toata viata in acest sistem", a mai spus viceministrul Muncii, Anghelina Apostolov.

"Nu e curat ce s–a intamplat. E in preajma numirii Guvernului. Toti stau infricosati si cuminti. Au bagat oamenii in boale cu doua cutii de bomboane, in timp ce se fura tara si toate acestea pe seama celui mai onest si mai suferind om din Minister. Ne simtim de parca vor incepe in curand deportarile. Nimeni nu vrea sa isi piarda locul de munca si toti sunt gata de tradare. Ne transformam in misei in tacere, pentru ca avem copii acasa pe care vrem sa–i intretinem, tradand", a declarat la incheiere una din persoanele care nu vrea sa isi piarda locul de munca din cadrul Ministerului Muncii si Protectiei Sociale.

Alina RADU


Ziarul de Garda
Redactia nu poarta raspundere pentru continutul si corectitudinea anunturilor publicitare
Tel: 23-79-84, 079523593
ziaruldegarda@yahoo.com