«Soarta m–a adus aici, pentru ca am fost prea buna. Am avut un apartament pe care l–am pierdut din naivitate, iar acum nu am nimic», se destainuie Raisa, in varsta de 68 de ani.

De jumatate de an, Raisa si alte paisprezece persoane sunt gazduite la caminul de adapost pentru noapte «Sfantul Stefan» din Stauceni. Azilul, deschis pe 6 decembrie 2006, presteaza servicii de asistenta sociala temporara sau permanenta celor care sunt lipsiti de suport familial. Persoanele sunt cazate pe un termen de pana la sase luni. In aceasta perioada, ei sunt ajutati sa–si gaseasca un serviciu sau un alt loc de trai. Institutia dispune de 15 locuri, de o sala de reabilitare psihosociala, de baie, dus, spalatorie si bucatarie–sufragerie. Caminul a fost finantat de Eminenta Sa Cardinalul Cristoph Schonborn din Vienna si este administrat de Caritas Moldova,

Larisa Mantoc, administrator in cadrul caminului, spune ca solicitantii de azil care ajung aici nu sunt supusi unor preselectii. Oricine, cand ramane fara un adapost, se poate adresa aici dupa sprijin. «Sunt situatii in care boschetarii vin singuri sau sunt adusi de cineva. Uneori, chiar si eu pot sa–i aduc daca ii vad vagabondand pe strada. Unii dintre ei stau la noi si peste termenul admisibil, de sase luni, deoarece nu au unde pleca», spune ea.

Raisa Matibora este boschetar de trei ani. La 5 ianuarie 2004, si–a vandut apartamentul din Stauceni unde a locuit o viata. «Am lucrat treizeci de ani la cantina sociala din comuna. Cand am iesit la pensie, am inceput sa ajut biserica catolica. In fiecare zi duceam mancare la domiciliul oamenilor care locuiau singuri sau erau bolnavi. Intr–o zi, sefa m–a rugat sa am grija si de Tamara Tihonova. Avea probleme de sanatate, fiind imobilizata la pat. Mi–a dat termosul, mancare si am inceput sa merg in fiecare zi la ea. Asa ne–am imprietenit», isi aminteste Raisa. Tamara avea doi copii, plecati din sat. «Intr–o zi, au venit la mine si mi–au spus ca mama lor are nevoie de ingrijire permanenta, iar noi doua ne intelegem foarte bine. Mi–au propus sa trec cu traiul la ea. In schimb, mi–au cerut vindem apartamentul meu cu o odaie si sa construim o casa in care am locui cu toti. Am acceptat. Peste un timp, Tihonova a murit, iar eu am fost alungata in strada de copiii ei. Am stat in drum, dormeam afara, adapostindu–ma in cutii de carton, la scara apartamentelor, pe tejghelele de prin piate», spune Raisa.

Pentru ca o persoana sa fie plasata in azil, trebuie sa prezinte un act de identitate sau sa ofere informatii clare despre sine. Toate datele sunt verificate. Pana in prezent, la «Sfantul Stefan» au fost cazati 28 de boschetari din Orhei, Sangerei, Nisporeni, Chisinau, etc. Cei care sufera de boli psihice, alcoolism, narcomanie sau tuberculoza nu profita de asistenta sociala temporara.

«Vin persoane murdare, pline de paduchi sau raie. Sunt spalati si dusi la spital, fiind supusi unui control medical. Au fost cazuri cand mi s–au cert bani pentru analize, dar am mers pana la seful spitalului si l–am rugat sa ne ofere ajutor gratuit. Este greu. Deseori sunt trimisa de la un cabinet la altul, iar uneori sunt si certata. Multe persoane nu dispun de acte. Noi incercam sa le perfectam», spune Larisa.

Fara case, fara pensii

Otilia Sarbu, director Caritas Moldova, spune ca buletinele de identitate si serviciile medicale pentru boschetari sunt achitate din donatii. «Doar atunci cand primim suport financiar, ii putem ajuta sa dea o proba medicala sau sa obtina un tratament. Au fost si situatii cand spitalele ne–au venit in ajutor si ne–au oferit posibilitatea unor analize pe gratis, dar astfel de cazuri se intampla destul de rar», spune ea.

Contactati, responsabili de la Ministrul Sanatatii ne–au spus ca vagabonzii primesc gratuit asistenta medicala urgenta si consultatii la medicul de familie. Acordarea altor servicii tine de competenta administratiei publice locale sau a organelor de asistenta sociala unde persoana e la evidenta.

Sunt oameni care si–au pierdut locuinta sau serviciul din cauza alcoolului, au divortat si au ramas fara drepturi de proprietate, au fost alungati de rude, familie sau au probleme psihice. Sunt si dintre cei cu studii superioare.

Iurie Turcan a lucrat 18 ani in calitate de asistent la Catedra de Matematica, Universitatea Agrara de Stat. In 1993, a plecat de acolo. De atunci nu are un adapost stabil. «Am fost unul din organizatorii manifestatiilor anticomuniste din anul 1989. Am suportat si masuri represive: arestari, fiindu–mi intentate mai multe dosare administrative si penale. Am fost exclus din invatamant. Duminica de duminica, am stat in Piata Marii Adunari Nationale. In 1993, m–am pensionat din cauza bolii, avand al doilea cancer. Atunci am plecat de la serviciu. Am facut o greseala», crede Iurie.

In 1996, a plecat de acasa, deoarece nu se intelegea cu sotia. Ea si cei trei copii au ramas in apartament. A locuit intr–un camin, iar in 1998 s–a imbolnavit mama si a plecat la ea. «In 2000, am incercat sa fac ordine in satul natal, in Visoca, raionul Soroca. Nu mi–am dat seama de complexitatea situatiei. Am incercat sa ajut oamenii care aveau probleme cu privatizarea pamantului. Am inceput sa fac plangeri, expediind scrisori la Procuratura Soroca, mergand pe la judecati, publicand articole in Glasul Natiunii despre procese, judecatori, tarani. Intr–o zi tot satul s–a rasculat asupra mea, motivand ca le creez probleme. In februarie 2001, am fost batut de niste indivizi cu care eram in conflict si tot mie mi s–a deschis dosar penal. Am fost dat in urmarire generala. La 30 iulie 2001, am trecut frontiera si am incercat sa dobandesc statutul de refugiat in Romania. Am stat intr–un camin doi ani si jumatate. In 2004, am fost expulzat. Cand am revenit, i–am telefonat sotiei ca sa ma primeasca, dar ea nu a acceptat. Nu aveam unde sa ma duc. Nepoata a facut in asa fel ca sa nu am dreptul la casa parinteasca, dupa decesul mamei male. Am dormit o noapte la gara, alta — la o ruda din partea sotiei, la un verisor. Nimeni, insa, nu–mi spunea sa vin si maine. Mi–am amintit de Manastirea Harjauca din Calarasi. Am pierdut inca trei ani acolo. Am lucrat din greu pentru hrana si cazare», povesteste Iurie. Din 22 iunie 2007, Iurie Turcanu este adapostit la caminul «Sfantul Stefan». Inca nu si–a gasit un loc de munca, dar si–ar dori sa se intoarca profesor. Nu dispune nici de pensie si nici de un grad de invaliditate, desi, dupa cum spune el, a trecut prin doua maladii oncologice. Si banii pe care ii avea in rezerva sunt pe sfarsite.

Azilul de noapte are un program fix, iar cei care locuiesc acolo trebuie sa–l respecte. «La ora 9.30,  boschetarii elibereaza casa, iar la 18.00 revin aici. Toata ziua sunt la munca sau in cautarea unui post de lucru. Acum ayilul gazduieste cinci persoane care au un serviciu stabil. Au un ban si isi acopera cheltuielile strict necesare. Incetul cu incetul ei isi schimba comportamentul, nu fura unul de la altul, nu se bat, nu isi arunca vorbe urate. Aici au tot ce le trebuie, apa fierbinte, mancare, haine. Le ramane doar sa munceasca. Unii lucreaza hamali la o baza alimentara sau la constructie, altii ajuta oamenii sa–si ingrijeasca casa. Chiar de la inceput anunt angajatii ca el este boschetar si ar putea sa fure sau sa strice ceva», adauga Larisa Mantoc.

Conditiile de trai din azil sunt prielnice si lui Vladimir Zausaev. S–a nascut in Cecenia, insa a copilarit in Stauceni. A facut inchisoare timp de 25 de ani, iar cand s–a intors, nu a mai gasit niciun membru al familiei. «Dupa ce am iesit de acolo, nu am avut unde sa merg si timp de doi ani am dormit in Stauceni prin parcuri, ascunzisuri, pe strazi. Intr–o iarna mi–au inghetat picioarele si mi–a fost taiata laba piciorului. De la Primarie am obtinut o odaie, intr–o casa care urma sa fie demolata. Nu erau geamuri, peretii erau goi si reci. Era doar un pat si albituri pe care mi le aduceau cei de la biserica catolica. Cand s–a deschis caminul, am venit aici», povesteste Vladimir. In timpul zilei, Zausaev se intalneste cu prietenii, joaca sah, iar uneori este chemat de sateni sa le dea o mana de ajutor.

La Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca am aflat ca, pana in prezent, nu a fost inregistrat niciun vagabond care si–ar fi dorit sa–si gaseasca un loc de munca.

Chiar daca unele persoane au un adapost, ei se considera boshetari. Liuda Curei are 68 de ani si locuieste intr–un apartament din Chisinau. Nu a stat niciodata la un azil, chiar daca considera ca i–ar fi mai bine acolo. «Ce folos ca am apartament cu trei odai, daca ma hranesc in fiecare zi din gunoiste. Am datorii de peste 20 de mii de lei la serviciile comunale. Nu am nici apa, nici lumina. Acum, o fiica este internata la Costiujeni, iar alta sta la pat dupa operatie. La spital nimeni nu imi trateaza copiii pe gratis, pentru ca nu au polita de asigurare. De unde sa iau bani daca nu am», se plange Liuda.

Potrivit datelor oferite de Centrul de triere a vagabonzilor si cersetorilor din Chisinau, de la inceputul anului 2007, au fost retinute aproximativ 1800 de persoane fara un loc stabil de trai. «Zilnic sunt adusi pana la zece boschetari. Sunt retinuti pentru trei ore, fiind identificati, iar apoi sunt eliberati», sustine Vladimir Istrati, directorul centrului.

Roxana TEODORCIC

Foto Tatiana Etco