Asistam marti, la Galeria de Arte «C. Brancusi» din Chisinau, la o lansare de carte, in care autor si protagonist apare profesorul scolar Ion Moraru, unul din exponentii rezistentei anticomuniste din Basarabia. Cartea, lansata cu sprijinul PPCD, cuprinde volumele memorialistice «Pustiirea» si «Treptele infernului» — doua parti ale aceluiasi destin omenesc si crestinesc care este Ion Moraru. Prin certitudinea sa documentara, cartea este o sentinta directa si extrem de dura la adresa regimului sovietic de ocupatie din Moldova de la est de Prut. Partea tare a acestei carti este caracterul ei alternativ. Volumele lui Ion Moraru sunt, la fel ca si el, pline de spirit luptator. Ele sunt o alternativa ireprosabila neadevarului istoric despre Basarabia si politica sovietica din perioada postbelica, dar si un repros istoriografiei post–sovietice moldovenesti care, sub pretextul «europenizarii» invatamantului istoric din R. Moldova, incearca sa readuca in educatie spiritul sclavismului istoric.

Atmosfera de la Galeria de Arte ma transfera cu gandul, involuntar, la un alt eveniment, similar ca spirit, organizat acum o luna si ceva intr–un alt centru cultural din Chisinau: Biblioteca municipala «Onisifor Ghibu». Este vorba de conferinta comemorativa Gheorghe Ghimpu — omul politic, dar si exponentul aceleiasi miscari anticomuniste din Basarabia postbelica, pe care «cineva» s–a straduit sa–l fure dintre noi. Mi–amintesc ca, in contextul evenimentului, cineva lansase ideea unei carti cu si despre Gh. Ghimpu. Gandul m–a dus atunci imediat la ex–premierul Mircea Druc, parte si el a disidentei sovietice din Basarabia care, acum cativa ani, lansa tot la Chisinau, la Casa Limbii Romane, un volum impresionant, titlul caruia vorbeste de la sine: «Mircea Druc sau Lupta cu ultimul imperiu». Incercarea mea de a–mi face o imagine mai mult sau mai putin reala despre rezistenta anticomunista din Basarabia sovietica si eroii ei a esuat insa. Din tot ce a fost scos in prim–planul vietii publice de dupa 1989 mi–am mai putut aminti, suplimentar, cele cateva aparitii din presa periodica despre «Armata Neagra», scoase la lumina zilei din arhivele Muzeului de Istorie de Elena Postica. Cam atat. Desi se stie ca in Basarabia de pana la mijlocul anilor «50 a existat o rezistenta anticomunista armata, iar in celelalte forme ale ei ea nu a incetat niciodata. Si–atunci, unde ne sunt eroii, de ce nu sunt in viata noastra, de ce lipsesc sau apar ocazional si episodic doar in cazurile in care ei insisi isi fac publice destinele? Pretindem ca avem traditii de civilizatie antica, ca ne tragem din daci, ca venim si din romani, ca am stat si pe aproape de greci, dar, pana la urma, continuam sa ne multumim cu ceea ce ne–au deprins sovieticii sa facem: sa ne cream istorii false si sa ne inchinam la eroi straini. Asadar, Cultul Eroilor nu–l mai avem nici ca spirit, nici ca traditie, pentru ca existenta acestui cult o putem admite doar in cazul in care acesta se manifesta. Asa precum se manifesta el la polonezi sau la bulgari, sau la baltici — vorbim de spatii specifice noua. Acestia si–au adus in ordine tara, si–au primenit si si–au pus la locul lor istoria, cultura, traditiile, obiceiurile, eroii, si–au facut regula in constiinta lor personala si nationala si merg mai departe. Noi ce facem? In cel mai bun caz, ne indignam si facem declaratii. Ne indignam cand comunistii, contrar moralei si traditiei, ridica monumente armatelor de ocupatie si glorifica eroi care nu au nimic cu neamul si istoria noastra. Da, e si asta ceva. E un protest public sau unul in sine. Doar atata, insa, e prea putin. Desigur, imi dau seama ca noi degraba nu vom face cu acesste »sarbatori« si acesti »eroi de import« ceea ce fac cu ele/ei alte popoare. Dar asta nu inseamna ca nu avem solutii. Solutiile noastre sunt alternativele. Noi trebuie sa avem alternative la tot ce contrazice valorile si traditiile noastre istorice si cultural–spirituale. Ca sa scapam de trecutul sovietic, avem nevoie de simboluri noi, valabile si utile renasterii noastre ca neam in timp si spatiu. In contextul tematic la care ne referim, un simbol alternativ celor sovietice ar fi sa fie un Panteon al Rezistentei Anticomuniste din Basarabia — un monument similar, sa zicem, celui de la Aiud, plin de expresie si relevanta, unde sa avem la un loc, pe placi de granit si in pomelnice, numele tuturor celor care de–a lungul anilor de dupa 28 iunie 1940 au luptat impotriva comunismului si ocupatiei sovietice in Basarabia. Noi trebuie sa facem loc eroilor nostri in viata noastra, daca vrem sa scapam de stafiile comunismului. Si oricand, in orice zi si indiferent de predilectiile oficialilor R. Moldova pentru sarbatori si eroi, noi, respectand traditia (adica pe noi), vom merge, plini de solemnitate si demnitate, la monumentele noastre, cele alternative, sa aducem flori, sa aprindem lumanari, sa ne inchinam, sa pomenim, sa glorificam si sa ne rugam pentru eroii nostri cei adevarati.

Salut si ma bucur pentru fiecare rand si cuvant scris despre ceea ce–a fost cu adevarat «eliberarea» sovietica pentru Basarabia. Si pentru cei ce scriu. Avem nevoie de aceste carti, desi, prea bine stim ca nu fiecare destin de luptator va avea sansa sa aiba parte de o carte scrisa. Un Panteon al Rezistentei Anticomuniste ar fi, insa, capabil sa reuneasca in el toate destinele scrise si nescrise ale marelui calvar care a fost si mai ramane comunismul pentru Basarabia.

Petru Amariei