Lupta pentru pamant continua
«Mam trezit din somn de la pocnete. Cand am intrat in odaia vecina, am vazut ca totul e in fum. Speriat, iam strigat sotiei sa ia copiii si pe mama si sa iasa cat mai repede afara. Soacra mea, de spaima, a avut un atac de cord si a ramas tintuita la pat. Am inteles ca ei siau infaptuit amenintarile au dat foc la casa».
Amenintare,
maltratare, incendiere, discriminare si discreditare, falsificari
de acte, coruptie, trafic de influenta, terorism pe timp
de pace. Toate pentru ca, in Chisinau, sa
declansat o lupta dura pentru pamant. Oamenii recurg la orice
metode, inclusiv la cele mai josnice, fiind obsedati de un singur
scop sa posede pamantul ravnit.
In ultimii ani, in zonele prestigioase ale Chisinaului, sau ridicat numeroase centre comerciale si blocuri de locuit. Candva, pe aceste locuri, erau casele unor oameni. Acestea au ajuns sa fie demolate, iar fostii proprietari se plang si pana astazi in toate instantele, ajungand si la CEDO. De obicei, victimele sunt persoane in etate care, fiind si asa batute de soarta, sunt evacuate din casele lor si duse in aziluri de batrani, sau la spitalul de psihiatrie.
In 1993, familia Nedelcu a cumparat o jumatate de casa in sectorul Centru, str. Hrusca, nr. 1. Fostii proprietari iau spus lui Ilie Nedelcu ca, pe langa faptul ca va deveni posesorul unei jumatati de casa, are tot dreptul sa se foloseasca si de ? din terenul alaturat. La acel moment, terenul era ocupat de vecini, familia Oliferenco. Nedelcu a incercat sasi ia lotul care considera cai apartine, ingradindul cu o plasa metalica. Astfel a inceput lupta.
«Initial
ma amenintau, apoi au recurs la metode mai josnice. Oliferenco
a venit insotit de cativa politisti si ma
batut, spunandumi ca, daca nu parasesc
casa, ii va da foc. Dupa un an de batjocura,
la 29.07.1994, pe la trei dimineata, mia incendiat
casa. Numerosi martori confirma acest fapt. Mai multi vecini lau vazut
pe socrul lui Oliferenco coboranduse cu niste
sticle de petrol din podul casei in acea noapte nefericita»,
relateaza Nedelcu.
Expertiza a aratat ca incendiul a fost unul provocat din exterior. A fost intentat un dosar penal, insa, din motiv ca nu sunt suficiente dovezi si nu sunt gasite persoanele vinovate, dosarul a fost clasat.
«A doua zi, Oliferenco striga in gura mare: "Nedelcu,
sunteti niste hoti!" fara a se incomoda de prezenta
mai multor martori, vecini care locuiesc pe str. Hrusca. Nea
numit si bolnavi psihic, afirmand ca, chipurile, neam aprins
singuri casa. Oliferenco considera ca trebuie sa ne adresam
la spitalul de psihiatrie sau la serviciile funebre,
si nu la procuratura sau politie. Aceleasi cuvinte murdare,
la adresa familiei mele, le striga si in timpul
procesului de judecata, in fata judecatorului», spune
Nedelcu.
«Toate cele expuse de Ilie si Tatiana Nedelcu sunt niste aberatii. De mai multi ani neam convins ca Nedelcu este un incult, o persoana cu dereglari psihice. Din acest motiv il compatimim, dar nu avem dreptul sa cerem o sentinta a medicilor si suntem nevoiti sa rabdam toate demersurile acestui om in diferite instante de drept, la care noi deja am obosit sa raspundem. Toate cele enumerate de Nedelcu sunt inventate, fiind lipsite de temei», afirma Nicolai si Natalia Oliferenco.
La 19 aprilie 2002, Nedelcu a fost examinat de Comisia specializata psihiatrica, condusa de medicul Curnicovschi, primind certificat ca este sanatos. El este nevoit sa prezinte si instantei de judecata acest document.
Pentru a vinde sau macar a face schimbari in jumatatea
sa de casa, Nedelcu trebuie sa initieze tratative cu stapanul
celeilalte parti. Sergiu Toncearenco era interesat, in 1995, sa cumpere
jumatate din casa nr. 1 de pe str. Hrusca. «Iam spus
lui Oliferenco ca am aflat despre oferta de la Nedelcu,
la care el ma intrebat: "Asta inca
mai vorbeste, cai practic cadavru?". Si a refuzat
sa mai vorbeasca cu mine,», marturiseste Toncearenco.
«Revendicarile
lui Nedelcu si declaratiile martorilor nu pot fi considerate
drept temei in stabilirea faptelor. Depozitiile martorilor nu poarta
un caracter obiectiv si nu contin descrierea circumstantelor
cunoscute, despre un anume eveniment, dar isi expun propriile invinuiri
si critici fata de parti, manifestand ura fata de acestia.
Martorii au locuit anterior la Nedelcu si toti impreuna
ii urasc pe parati, pe Nicolai si Natalia Oliferenco.
Mai mult, martorii se pronunta asupra unor evenimente de acum
13 ani, prezentand aceleasi date, cuvant cu cuvant, fapt care
de asemenea pune la indoiala obiectivitatea si corectitudinea
declaratiilor», se spune in cererea reconventionala
la actiunea lui Ilie si Tatiana Nedelcu catre Judecatoria
Ciocana.
Nicolai Oliferenco si sustinatorii sai sunt invinuiti de familia Nedelcu de incendierea casei, de organizarea unei grupari criminale care ii terorizeaza si are scopul de ai deposeda de casa de locuit si de terenul aferent. De altfel, Nedelcu nu este singurul care il invinuieste pe Oliferenco de activitati criminale
Oliferenco este acuzat si in plangerile Mariei Sofonova. Ea afirma
ca acesta, avand atributii de director al firmei «Optim
100», a venit la ea acasa, pe str. Lacului,
nr. 6, si, fortat, a evacuato de acolo.
Avand o arma in mana, ia impuscat
cainele, strigand: «Va impusc pe toti, va pun in sac
si va arunc ca pe niste caini!»
il citeaza Sofonova pe Oliferenco. Apoi, potrivit acesteia,
Oliferenco ia aruncat in fata o foaie
volanta dintro campanie electorala. «Locul
tau este in Rusia: «Cemodan, voczal, Rossia!» sau in spitalul
de psihiatrie» isi aminteste Sofonova cum a fost
injosita si alungata din casa pe care a mostenito cu multi
ani in urma. «Primarul de atunci a semnat o hotarare,
conform careia firma "Optim 100" intra in posesia terenului
de 0,38 ha al familiei noastre. Astfel, am fost
vanduta cu tot cu familie unei structuri mafiotice. Casa in care
am locuit numi mai apartine», povesteste
Sofonova.
Casa ei, conform certificatului eliberat de Primarie, insotit de o hotarare emisa in 1996, urmeaza a fi demolata. Firma «Optim 100» a fost inregistrata in 1994. Printre numeroasele activitati ale acesteia se numara si afacerile imobiliare, si comercializarea materialelor de constructie, si turismul, si serviciile hoteliere. Fotoliul de director este impartit de sotii Nicolai si Natalia Oliferenco.
Si vecinii Mariei Sofonova au avut de suferit. In repetate randuri ei au fost alungati din casele nr. 4, 6, 8 de pe str. Lacului. Aceste familii mai locuiesc acolo, dar terenul lea fost redus considerabil. De la fiecare sau taiat cate vreo 10 ari de pamant. In prezent, lii teama ca, in orice moment, cineva poate veni cu pusca si cu cainii, alungandui din case, deoarece, conform datelor oferite de Departamentul Arhitectura si Urbanism la solicitarea Mariei Sofonova, pe locul unde se afla in prezent aceste case urmeaza sa fie construit un centru comercial.
«Oliferenco impreuna cu complicii sai a invadat teritoriul casei mele. Au daramat gardul si miau distrus cu buldozerul livada. Tatal meu statea in fata fiecarui copac si se ruga sa nul omoare, iar Oliferenco si lucratorii firmei »Optim 100« taiau pomii, amenintandul pe tata cu moartea. In acelasi timp, cineva a indreptat spre mine arma, iar Oliferenco striga ca, daca deschid gura, ma inchide la psihiatrie. La fel a patit si vecinul meu, Nicolae Coroliov, care nu a rezistat terorii lui Oliferenco si a decedat in urma unui atac de cord, in timp ce acestia il deposedau fortat de lotul de pamant si ii ruinau casa pe care a ridicato pe teritoriul respectiv», spune septuagenara Galina Ragozina, care a fost evacuata din casa sa in 1996.
«Membrii familiei Oliferenco sunt oameni cu studii superioare,
stimati si respectati in societate, bucuranduse de o inalta
autoritate atat in Moldova, cat si peste hotare, fapt confirmat
si de multiplele colaborari stiintifice cu diferite organizatii
nationale si internationale. Reiesind din dauna enorma adusa onoarei
si demnitatii, in scopul recuperarii prejudiciului moral cauzat
paratilor si restabilirii drepturilor incalcate, solicitam incasarea
de la Ilie si Tatiana Nedelcu a sumei de 300
mii de lei, cate 100 de mii pentru Nicolae si Natalia
Oliferenco si pentru Vladimir Barabanov, socrul lui Nicolai Oliferenco»,
spun sustinatorii acestora.
Cat costa onoarea si demnitatea in R. Moldova
Ilie si Tatiana Nedelcu sau adresat la Judecatoria Ciocana cu plangerea ca Nicolai Oliferenco, in repetate randuri, ia numit in public ticniti, solicitand incasarea de la acesta in folosul lor a sumei de 3600 de lei, recompensa morala, si 400 de mii de lei, in calitate de recompensa materiala.
La 2 decembrie 2003, Judecatoria Ciocana a constatat ca informatia raspandita de catre Oliferenco despre faptul ca Ilie si Tatiana Nedelcu ar fi bolnavi psihic nu corespunde realitatii si lezeaza onoarea si demnitatea lor si a hotarat sa incaseze de la acesta 900 de lei sub forma de recompensa morala in favoarea lui Ilie Nedelcu si 360 de lei in favoarea Tatianei Nedelcu.
Familia Nedelcu sa adresat la toate sectoarele de politie, la procuraturi, la judecatoriile din Chisinau, la MAI, CCCEC, la Primarie, Presedintie si Parlament. A ajuns si la CEDO, adresand o plangere in care invinuieste toate organele de drept la care sa adresat de faptul ca sunt corupte si ca aopera actele de terorism.
Casa Domnului ultima instanta
Tatiana Nedelcu a mers si la biserica dupa ajutor in apararea familiei sale. Preotul Stefan Lungu sa convins de complexitatea problemei si afirma ca a fost atacat de persoane care spuneau ca vorbesc in numele lui Oliferenco.
«Fiind preot la biserica, datoria mea a fost sa vizitez aceasta familie indurerata. Lam gasit pe Nedelcu culcat in pat, bandajat si inlacrimat. Ma rugat sai protejez copiii, pe Denis si pe Ilie. Cei care lau schingiuit pe Nedelcu il sunau si il amenintau cu moartea. Am fost prezent la un asemenea apel telefonic. O voce necunoscuta insista ca Nedelcu sa vina urgent la procuratura sectorului centru. Dl Ilie ia lamurit persoanei ca nu poate nici macar sa se ridice din pat. La un asemenea raspuns, necunoscutul a spus: »Seara va veni o masina dupa tine si doar Dumnezeu stie unde vei ajunge. A fost o amenintare reala din partea persoanei care a sunat si care sa prezentat doar la insistenta feciorului lui Nedelcu, capitan de politie. Persoana care a sunat sa numit anchetator al procuraturii«, relateaza parintele Stefan Lungu.
Martorul Halit Narumov si fostul capitan de politie Efim Danul adaoga:
«Acel anchetator a primit mita in suma de 2000 de dolari pentru al expulza pe Nedelcu si pe familia sa din casa in care locuiesc, indreptandui la spitalul de psihiatrie sau la penitenciarul nr. 3 din Chisinau. Organizatorii acestor actiuni barbare sunt oamenii lui Oliferenco. Afirm acest lucru deoarece am auzit cu urechile mele cum acestia, navalind in curtea lui Nedelcu, strigau ca lau cumparat pe procuror», afirma martorii.
In prezent procurorul banuit de ei este sef de Directie la CCCEC.
Mai mult de trei ani preotul si apropiatii sai au aparat aceasta familie. Cand situatia parea ca se calmase, calvarul a reinceput
In jumatatea de casa in care a locuit candva familia Oliferenco, sa instalat in 2000 familia Tamcov.
«Ilie Nedelcu a construit samavolnic un gard prin mijlocul unei odai care apartine jumatatii mele de casa. Eu am daramat acest gard, insa Nedelcu continua sa ma provoace la scandaluri, amenintanduma cu toporul in mana cami va lua viata. Unicul lucru pe care mil doresc este sami traiesc viata in liniste», spune Vitalie Tamcov.
«Vitalie Tamcov si fiul sau mai mare, Pavel, au navalit in curtea lui Nedelcu si, in prezenta mai multor martori, lau maltratat. Iau dezbatut dintii si iau poruncit sa paraseasca lotul de pamant care, chipurile, ii apartine lui Tamcov. Deoarece acesta detine acte falsificate, atat Nedelcu, cat si eu nu putem realiza privatizarea acestor loturi. Toti suferim din cauza acestei nelegiuiri», constata Nicolai Pistol, care locuieste pe strada Hrusca, nr. 1.
Oamenii si cainii
«Dupa plecarea lor, sotia lui Nedelcu a chemat salvarea
si politia, dar acestea nu au venit, pe cand seara
familia Nedelcu sa trezit cu echipa de medici
de la Costiujeni», marturiseste Maria Rusu care, la acel
moment, se afla la familia Nedelcu.
Desi Nedelcu a prezentat numeroase dovezi, marturii si poze, judecata a constatat ca in actiunile lui Tamcov lipsesc semnele unei contraventii.
Tamcov nea spus doar ca tot ce afirma Nedelcu sunt niste minciuni si ca singurul lucru pe care sil mai doreste este sasi construiasca in tihna casa pe lotul de pamant ce ii apartine conform documentelor si actelor legislative.
Lupta pentru pamant continua. Venirea lui Dorin Chirtoaca la Primarie a dat o noua deschidere acestui caz. Familia Nedelcu a fost audiata la una din sedintele CMC si, in consecinta, Vladimir Sarban, secretar CMC, a promis ca va face tot posibilul pentru solutionarea problemelor de impartire nelegitima a pamantului, care sunt atat de frecvente in capitala.
«Din pacate, in Chisinau au fost inaltate foarte multe constructii neautorizate. Pentru a face regula, avem nevoie de mai mult timp, indeosebi daca luam in considerare ca nelegiuirile au avut loc cu multi ani in urma. A fost formata o comisie care va investiga cazul. Urmeaza sa vedem cine are dreptate si cine nu. La moment, nu putem acuza pe nimeni. Putem mentiona insa un lucru: ca Tamcov refuza sa vorbeasca cu noi si isi continua constructia pe lotul de pamant.»
Cercul vicios al unui dosar penal
«Comisariatul de politie din sectorul Centru al CGP Chisinau va comunica ca plangerea dumneavoastra referitoare la ocuparea si folosirea ilegala a terenului de catre familia Tamcov in curtea comuna din str. Hrusca 1 a fost examinata. FAPTELE EXPUSE IN PLINGERE SAU ADEVERIT. Va recomandam sa va adresati in mod particular la Pretura sectorului Centru si la Inspectia de Stat in constructii pentru legiferarea imobilului si a terenului dat conform legislatiei in vigoare.» Acesta este raspuns oferit lui Ilie Nedelcu in august curent de catre comisarul Dumitru Rusu.
Pretorul Petru Budurin este considerat si de familia Nedelcu principalul vinovat de faptul ca Tamcov continua samavolnic lucrarile de constructie pe lotul ce nui apartine.
«Pretorul Budurin, facand abuz de putere si urmarindusi
propriile interese, a emis decizia ilegala din septembrie 2005
conform careia Tamcov are tot dreptul sa faca tot ce doreste
pe lotul ocupat de el, pe cand eu nu pot
face nicio schimbare in jumatatea mea de casa. Simtinduse
sub aripa pretorului, Tamcov Vitalie, la 08.08.2006, in timp
ce eu cu familia mea, sotia si doi copii, lucram
in gradina, sa apropiat de gard si a strigat:
"Aici, noi cu Budurin vom ridica un hotel!"»
il citeaza Ilie Nedelcu pe Vitalie Tamcov.
«Conform Regulamentului cu privire la modul de transmitere in proprietate privata a loturilor de pamant de langa casa in localitatile urbane, in cazurile in care casa de locuit se afla in proprietate comuna in diviziune, administratia publica locala transmite lotul de pamant de pe langa casa de locuit in proprietate comuna in diviziune, indicand cotaparte ideala a fiecarui proprietar, care este proportionala cu cotaparte de proprietate asupra casei de locuit",constata Nicolae Craciun, vicedirector, sef al Directiei funciare, Directia Generala Arhitectura, Urbanism si Relatii Funciare.
Asadar, Nedelcu si Tamcov, fiind posesorii a cate 1/2 parte
din casa, trebuie sa imparta «frateste» lotul de pamant
de pe langa casa.
P.S. In urma incendiului, Nicolai Oliferenco
a inregistrat la BIT stingerea nu doar jumatatii sale
de casa, ci si a celei a lui Nedelcu. Astfel,
conform unor documente, familia Nedelcu nu mai locuieste pe aceasta
adresa, str. Hrusca, nr. 1. Familia Tamcov, insa, are viza
de resedinta pe adresa str. Hrusca, nr. 1. Deci,
daca e sa operam cu documentele, pe lotul de pamant
care timp de 16 ani nu poate fi impartit nu ar trebui
sa locuiasca nicio persoana. Dar ei tot lupta