Nr. 147 (20 septembrie 2007)


Un deceniu alaturi de Millenium

Cornelia intruchipeaza veselia, Vitalie — seriozitatea. Alex este extrem de incapatanat, iar Gheorghe suparacios si mereu ingamfat. Olga este foarte curajoasa si descurcareata, iar bietul Eugen e nevoit sa munceasca foarte mult deoarece are doar o luna de cand a devenit membru al formatiei. Aici nu ai timp de distractie, aici trebuie sa inveti cum sa cuceresti publicul.

«Nimeni nu munceste atat cat munceste MILLENIUM», afirma producatorul formatiei, Vlad Gorgos. Acesta, dupa spusele membrilor trupei, intruchipeaza strictetea si severitatea, calitati necesare faecarui conducator. De un deceniu deja, Millenium a intrat in viata publicului meloman. Prin aceasta scoala au trecut deja trei generatii de artisti: Natalia Gordienco, Nadin Trohin, Sergiu Cuzencov, Sergiu Cojocaru, nume bine cunoscute atat publicului autohton, cat si celui din afara R. Moldova.

Elev la scoala Millenium

Pentru a deveni «elev» la scoala Millenium trebuie sa fii in primul rand talentat si foarte rezistent.

«Putini rezista ritmurilor de activitate ale trupei, dar, pentru a deveni un artist adevarat, trebuie sa muncesti foarte mult. Scena nu suporta mediocritatile. Un interpret trebuie sa se simta pe scena ca la el acasa», spune Vlad Gorgos. Lucrul care il supara cel mai mult pe producatorul trupei Millenium este obsesia nestapanita a tinerilor de a parasi bastina.

«Tinerii de la noi sunt foarte talentati, insa nu prea au sanse de a fi promovati la noi acasa. Din acest motiv mai toti se rup in strainatate, crezand ca acolo ii asteapta cainii cu colaci in coada. Realitatea e mult mai dura. Un artist nu trebuie sa paraseasca tara in cautarea unor beneficii, ci sa munceasca si, prin intermediul talentului, maiestriei si cantecului, sa faca tara sa cunoscuta in lume», constata Gorgos.

Prin intermediul muzicii, formatia Millenium incearca sa promoveze frumusetea plaiului natal, contribuind la propagarea ideii ca mai bine ca acasa nu este nicaieri.

Zi si noapte, membrii formatiei Millenium isi tocesc maiestria pentru a deveni adevarati profesionisti. Ei renunta la familie, la persoanele apropiate, la sarbatori.

Recunoscuti de toti, numai nu de cei de acasa

Cea mai mica membra a formatiei noastre, Cornelia, are doar 15 ani. Desi e la o varsta atat de frageda, lucreaza in rand cu ceilalti, ba, uneori, chiar mai mult. Pe langa faptul ca este solista, ea mai este si tobosar. Bate tobele de–i crapa pielea de pe palme.

Desi evolueaza in diverse tari si participa la numeroase concursuri, fiind calificati drept cei mai buni (la concursul international de talente din Spania, bunaoara, Cornelia, solista formatiei, a ocupat locul intai), Millenium revine de fiecare data acasa, acolo unde, de fapt, ii asteapta doar cei apropiati.

«Trupele noastre autohtone sunt respinse de asculcatorii locali. La noi, chiar si de sarbatorile nationale, sunt solicitate trupe de tip »Zveri« sau »Premier ministr«. Ce sa mai vorbim daca, intorcandu–ne de la concursul mondial cu premiul mare, nu am avut parte cel putin de un »bravo« de la ministrul nostru al Culturii. Demnitarii inca nu inteleg ca nici un ambasador nu poate face ceea ce face un copil la un concurs international. Suntem recunoscuti si apreciati de toti, dar nu si acasa», se indigneaza conducatorul formatiei.

Corneliei ii place sa se distreze. Vitalie prefera sportul. Alex, in timpul liber, priveste filme artistice. Gheorghe citeste. Sandu prefera somnul, iar Eugen — jocurile in aer liber. Olga e impatimita de natura, de animale. Ea spune ca acestea uneori sunt mult mai deschise si mai sincere decat oamenii. Desi sunt atat de diferiti, un lucru ii uneste pe toti — dragostea pentru muzica si mandria ca sunt membri ai formatiei Millenium, fara de care nu–si mai imagineaza viata.

Svetlana PANTA

P.S. In prezent, Millenium lucreaza asupra unui nou album in colaborare cu nea Bene (Benone Sinulescu) si isi pregateste repertoriul pentru cele opt concerte pe care le va sustine, in luna noiembrie, in Franta.


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. Puskin, nr. 22, bir. 449, 451, Chisinau
Tel: (+373 22) 23–44–38
ziaruldegarda@yahoo.com