Moto:
«Poti minti mai multa vreme un om, poti minti mai multa lume o data, dar nu poti minti tot timpul toata lumea»
Abraham Lincoln, Presedinte SUA

In numarul precedent am aratat ca politica tarifara populista promovata de Consiliul Municipal (CMC) si sprijinita de Guvern conduce la o calitate joasa a serviciilor si la falimentarea sistemului de aprovizionare cu apa si canalizare. Mai jos ma voi referi la un alt prestator de servicii, la Termocom, aflat in prag de faliment din aceleasi motive.

Scurt istoric glorios

Societatea pe actiuni Termocom a fost constituita in 1995. In perioada 1995–2000, aceasta devenise subiectul unor mari scandaluri de coruptie, in care fusese implicata conducerea intreprinderii si a ministerului gospodariei comunale. In consecinta, societatea a acumulat datorii creditoare si debitoare cifrate la sute de milioane de lei. In 1999, Guvernul a purces la reorganizarea sistemului termoenergetic national. Atunci, societatea a fuzionat cu producatorul de caldura Rapdet, achizitionand alaturi de mijloace fixe si cateva sute de milioane de lei drept datorii acumulate in urma activitatii pe intreg teritoriul R. Moldova. Odata cu adoptarea Legii privind proprietatea municipala, Termocomul a trecut in subordonarea Primariei, stabilind controlul asupra unor fluxuri financiare importante. Tot atunci a fost fixat tariful de 233 lei pentru 1 Gcal, tarif mentinut pana la inceputul anului 2007.

Furnizor sau profitor

Intre timp, situatia economica si financiara a societatii a continuat sa se inrautateasca — datoriile cresteau in progresie geometrica, numarul clientilor se reducea, iar calitatea serviciilor devenea tot mai proasta. Pentru a opri acest dezastru, dar si pentru a relua controlul asupra fluxurilor financiare, guvernarea comunista a initiat procedura de lichidare, prin restructurare, a societatii. Managementul a fost inlocuit cu un administrator, numit de Guvern, subordonat unui comitet creditor, obligat sa lichideze datoriile de aproape 150 de milioane.

Pe parcursul a 5 ani, Termocomul a marit livrarile in retea de la 1,7 mil. pana la peste 2 mil. Gcal, in special pe cale intensiva. Totodata, s–au redus pierderile in retelele de distribuire a agentului termic. Anual, acestea se cifreaza la 400 mii Gcal (tabelul 1). Societatea a redus si numarul locurilor de munca (pentru 400 de angajati), economisind zeci de milioane de lei (pentru creditori). In schimb, a crescut procentul achitarii pentru energia termica livrata catre consumatori (de la 63% pana 98%). Aceasta s–a intamplat in special pe contul populatiei, sectorului privat si a bugetului municipal si mai putin a institutiilor Guvernului (tabelul 2). De asemenea, a crescut procentul achitarii cu furnizorii, in special cu firmele controlate de comunisti.

Din cele 150 mil. de lei promise au fost intoarse peste 100 de mil. Conform conditiilor contractuale, salariul administratorului este direct proportional cu suma "lichidata"…

Soc fara terapie

Cu toate ca indicatorii tehnici si economici ce caracterizeaza activitatea societatii s–au imbunatatit considerabil, situatia financiara ramane precara. Dupa aproape zece ani de reorganizari, se poate constata ca sistemul termoenergetic centralizat al capitalei (la fel ca si cel de aprovizionare cu apa) este in pragul unui colaps. De aceea CMC " a hotarat ca tariful sa fie marit". Repet, majorarea tarifelor a fost asteptata de mult atat de populatie, cat si de consilieri si nu necesita justificari speciale, decat niste raspunsuri clare la urmatoarele intrebari: cu cat trebuie majorat tariful? Cine trebuie sa aprobe majorarea? Va putea oare populatia suporta cresterea tarifului de 2,4 ori si, daca nu, cine si cum va acoperi aceasta crestere? Si inca — va asigura tariful majorat o «terapie de soc» pentru insanatosirea sistemului termoenergetic sau vom avea iarasi un «soc fara terapie»?

Tariful si alegerile

Conform legislatiei in vigoare, CMC este responsabil pentru aprobarea tarifului. Majorarea de tarif se solicita de catre furnizorul de servicii, calculul se efectueaza de catre ANRE dupa o metodologie aprobata inca in 2003, tariful se avizeaza la «Agentia lui Seminovker», iar CMC isi asuma decizia finala. In anul 2001 comunistii au venit la guvernare cu mai multe lozinci populiste si nerealizabile. Una dintre ele a fost si adresarea catre chisinauieni de a nu plati serviciile comunale, pentru ca «daca noi vom veni la putere, vom anula toate datoriile». Dupa cum se stie, comunistii au venit la putere, dar datoriile, atat istorice cat si curente, trebuiau achitate.

Asa cum in Moldova alegerile vin o data la doi ani, decizia de majorare era necesara, insa nepopulara. De aceea administratorul a insistat (si insista in continuare) ca aceasta decizie sa fie aprobata de catre ANRE la fel cum se face cu tariful la gaze si electricitate. Insa nici legislatia nationala, nici experienta internationala nu prevede asa ceva — dat fiind ca serviciile se presteaza direct locuitorilor unitatii administrativ–teritoriale, decizia de aprobare a tarifului tine de consiliul local. Pe deasupra, nenumaratele incercari ale comunistilor de a ocupa oficial primaria capitalei inca nu s–au soldat cu succes.

Dotatii sau subventii

Pentru a face presiuni, la inceputul anului a fost organizata o intalnire intre reprezentantul FMI in R.Moldova, dl Johan Mathisen, conducerea primariei si liderii fractiunilor CMC. Dl Mathisen a mentionat cat de importanta este ajustarea tarifelor in contextul (ne)reformelor din tara si posibilitatea acordarii asistentei tehnice din partea institutiilor financiare internationale. Ex–primarul si (inca) ministrul Ursu a mentionat ca exista un proiect de majorare de la 233 la 540 lei pentru o Gcal, iar diferenta de tarif (estimata la 220–350 mil. lei) va fi suportata din bugetul de stat si din cel municipal in proportie de 50 la 50.

La 25 ianuarie, comunistii din CMC au aprobat majorarea tarifului cu mentiunea ca diferenta respectiva sa fie acoperita prin dotatii directe Termocom. Argumentele consilierilor din opozitie de a veni cu un sistem de subventionare a paturilor vulnerabile nu au contat. Tot in aceeasi saptamana media "reorganizata" si aservita puterii a organizat un flux de (dez)informatii referitor la cat de bine le va fi cetatenilor capitalei dupa aceasta «inteligenta" majorare. S–a ajuns ca proaspatul absolvent al Academiei de Administrare Publica, nu demult inscaunat de comunisti in functia de presedinte al comisiei de buget si finante a CMC, sa declare intr–o emisiune televizata ca la noi tariful este mai jos decat in Rusia (?!), de unde importam resurse energetice, si ca cetatenii sa nu–si faca griji, ca bani in buget sunt (?!).

Nu putem trece cu vederea afirmatiile iresponsabile ale tanarului comsomolist privind existenta banilor in buget.

Sa fie clar: nici in 2007, nici in 2008 sau in 2018, nu se pot gasi cele peste 200 mil. de lei necesare pentru dotarea unui monopolist falit. Mecanismul dotarii directe a intreprinderii este daunator chiar Termocomului si nu este acceptabil in practica internationala. Este necesar de a elabora si aproba un mecanism de subventii nominative pentru cei care au nevoie de sustinere financiara. Acest mecanism trebuie sa fie parte componenta a unei politici de stat de sustinere sociala a paturilor vulnerabile, iar costurile respective trebuie sa fie suportate de bugetul de stat.

Un calcul elementar ne demonstreaza ca tarifele majorate, in special la apa, nu sunt atat de insuportabile (tabelul 4). Dinamica gradului de suportabilitate, calculat ca ponderea cheltuielilor lunare in venitul total al familiei, este in descrestere. Altfel spus, in medie, cresterea cheltuielilor pentru serviciile comunale este mai mica decat cresterea salariilor. Chiar si in cazul stabilirii unui tarif unic de 8,7 lei pentru 1 m3, gradul de suportabilitate va fi mai mic decat in anul 2001, cand au venit comunistii la putere.

Exista problema capacitatii de plata a unor categorii vulnerabile cu venituri mici — invalizi, familii cu multi copii si unii pensionari. Este de datoria statului sa aiba grija de ei. Insa ajutorul trebuie sa fie acordat prin sume suficiente direct persoanelor nevoiase, dar nu cate 1–2 lei tuturor pensionarilor, cum a decis CMC. Chiar si pensionarii au diferite categorii de venituri. Avem peste o suta de pensionari, fosti deputati, cu o pensie lunara de 2600 lei. Avem pensionari, actuali deputati, cu un venit lunar de peste 10 mii lei. Care este rostul sa acordam acestora aceleasi subventii ca si unui pensionar cu o pensie de 400 de lei? Mai mult, decizia de acoperire a diferentei de tarif prin dotatii directe intreprinderii egalizeaza ajutorul acordat de stat atat nevoiasilor, cat si milionarilor. Chiar nu avem unde cheltui banii publici?

Mihai Roscovan,
Consilier municipal