Acasă la judecătorul Popa: „Dacă se vrea în Europa cu jertfe, cu sânge, eu sunt gata să întind mâinile, pentru cătuşe, iar copiii cred că ne vor urma”

Gheorghe Popa, judecătorul condamnat recent la 7 ani de închisoare pentru că a fost prins în flagrant cu 200 USD, susţine că, după ce a citit motivarea condamnării, i „s-a creat impresia că sentinţa nu este scrisă de judecător”. La invitaţia soţiei magistratului, care susţine că de mai bine de 10 ani lucrează la Moscova, am vizitat satul şi casa în care locuieşte primul judecător condamnat pentru corupţie în R. Moldova, din acest mileniu.

Vinerea trecută, în jurul orei 12, am fost sunaţi de către Natalia Popa, soţia lui Gheorghe Popa, judecătorul condamnat pe 8 aprilie 2014 la 7 ani de închisoare cu executare, după ce a fost reţinut în flagrant cu 200 USD, pe 11 octombrie 2013. Femeia lucrează la Moscova şi revenise pentru o scurtă perioadă, astfel că ne-a propus să îi vizităm acasă pentru o discuţie. După discuţii şi consultări în redacţie, am acceptat, pentru a vedea cum trăieşte singurul judecător din istoria R. Moldova prins cu mită.

Soţia creşte copii la Moscova

Peste aproximativ două ore şi după 90 km de şofat regulamentar, am ajuns în s. Mândreşti, r. Teleneşti, acolo unde locuieşte Gheorghe Popa, soţia sa, atunci când nu este la Moscova, şi cei doi copii ai lor, atunci când revin, în week-end, de la studii din Chişinău. Echipa ZdG fusese la Mândreşti şi în toamna lui 2013, atunci când Gheorghe Popa se afla în arest. Natalia Popa a ieşit la poartă, conducându-ne până în casă. „Vreau să vedeţi cum trăieşte „cel mai corupt” judecător”. În casă, Gheorghe Popa stătea în faţa computerului şi citea ştiri, înconjurat de cei doi copii, ambii studenţi la… drept, în Chişinău. Familia părea derutată şi în căutarea mai multor răspunsuri care îi macină încă din 11 octombrie 2013, când Gheorghe Popa a fost prins în flagrant cu 200 USD.

Prima care vorbeşte este soţia judecătorului. „Am lucrat la Liceul „Dimitrie Cantemir” din localitate timp de 23 de ani. La un moment dat am fost nevoită să-mi întrerup activitatea, pentru că situaţia financiară a familiei a

devenit destul de anevoioasă. Mi-am găsit un loc de muncă la Moscova, unde mă ocup de educaţia copiilor străini, în timp ce ai mei, chiar fiica, de la vârsta de 13 ani, când o fetiţă are nevoie de mamă cel mai mult, a rămas singură, cu toată povara şi grija gospodăriei… Să gătească, să spele, şi în acelaşi timp să fie cea mai bună elevă din clasă…”, povesteşte Natalia Popa. „Am început a lucra la Moscova cu aproximativ 10 ani în urmă. Am crescut un copil de la 9 luni până la vârsta preşcolară. L-am învăţat să citească abecedarul. Apoi, am plecat la vecini, prin recomandare. Aşa am ajuns într-o altă familie, unde îngrijesc de un alt copil… Socot că am deja 3 promoţii la Moscova”, continuă femeia, în timp ce Gheorghe Popa stă lângă ea şi ascultă.

„Bogăţia şi averea noastră sunt cei doi copii”

La Moscova stau vreo 40 de zile, apoi revin în ţară. Fac schimb cu sora mea, şi tot aşa, timp de 10 ani… Câştig cu mult mai mult decât soţul. Lucrez într-o familie bogată. Sunt şi bolnavă şi suport foarte greu avionul. Iar familia la care muncesc călătoreşte foarte mult…”, relatează doamna Popa. Evident subiectivă, la mijloc fiind vorba de soţul ei, Natalia Popa este sigură că „trăiesc cu cel mai onest om. Vreau să vă zic că toată bogăţia şi averea noastră sunt cei doi copii educaţi frumos. Soţul meu nu are altceva în afară de demnitate”, spune ea.

„Nu pot să zic că am o obidă, dar gândiţi-vă, un soţ cu o aşa funcţie, de judecător, nu poate întreţine familia, fiind nevoie să întreprind eu ceva ca să ieşim din această situaţie, pentru că într-adevăr ne este foarte greu. Dacă era corupt, mai eram într-o aşa situaţie?” se întreabă Natalia, care, la două zile după discuţia cu noi, urma să plece din nou în Rusia, la muncă. „Sărbătorile de Paşti le voi petrece departe de casă”, zice ea cu o oarecare tristeţe.

„Nu vreau să obţin o stare materială călcând pe alţi oameni”

Natalia Popa este sigură că soţul ei este nevinovat şi că a fost ţinta unei provocări. „Toată viaţa am crescut animale, pentru noi, dar şi pentru vânzare… Nu cumpărăm totul de la piaţă. Muncim pământul. Cu el ne întreţinem”, susţine soţia judecătorului condamnat. „Ştiu că aţi asistat la toate şedinţele de judecată şi cred că aţi intrat mai mult ca alţii, de la canalele tv, în esenţa lucrurilor. Un judecător, când ia o decizie, trebuie să citească printre rânduri, dar nu peste un rând. Eu sunt pedagog. Într-o seară, am luat hotărârea asta şi am citit-o (motivarea sentinţei de condamnare, n.r.). Nu mă refer la greşeli elementare. Am găsit acolo fraze complet greşite gramatical. Cred că Daniela (fiica sa, n.r.) sau chiar un copil de clasa a patra ar corecta greşelile astea. Multe din dovezile care au fost acumulate de avocat, împreună cu soţul meu, mi se pare că au fost degeaba, pentru că nimeni nu le-a luat în seamă. De ce nu s-au pus toate lucrurile cap în cap?”, se întreabă femeia, cu referire la sentinţa de condamnare în privinţa soţului său.

„Dacă se vrea în Europa cu jertfe, cu sânge, eu sunt gata să întind mâinile, pentru cătuşe, iar copiii cred că ne vor urma. Ne ducem toţi, acolo, dacă trebuie şi dacă noi suntem vinovaţi. Să se pună dovezile pe masă, şi dacă soţul nu e vinovat, să fie achitat şi să fie, în sfârşit, o schimbare în societatea asta”, opinează Natalia Popa. Fiica, Daniela, studentă la drept, spune că, după condamnarea tatălui, ar vrea să plece din ţară, considerând justiţia „un sistem murdar”. „Dacă mai înainte doream să fiu judecător, acum nu mai vreau şi parcă am ajuns să regret că am ales să merg la drept. Eu nu pot să calc oameni în picioare pentru bani şi poziţii. Eu nu vreau să obţin o stare materială călcând pe alţi oameni. Anterior, vorbeam cu cineva din sistem şi-mi spunea, resemnat, în timpul unei discuţii despre problemele din justiţie, că a fost înghiţit de sistem. Eu nu vreau să fiu înghiţită şi de asta îmi doresc să plec”, zice tânăra.

„Sentinţa este chiar ciudată”

Gheorghe Popa pare liniştit, deşi mai mereu îngândurat. Marţi, 8 aprilie 2014, a primit cu calm şi cu optimism sentinţa emisă de Judecătorului Victor Boico, de la Judecătoria Buiucani, exclamând, la final, că „speranţa moare ultima”. „Atunci (marţi, 8 aprilie, n.r.) nu am studiat sentinţa. Acum, nu că mi-o părut, dar sentinţa este chiar ciudată. Mi s-a creat impresia că nu este scrisă de judecător. De oricine, numai nu de judecător. Multe propoziţii nu au legătură, sunt rupte din context. Mărturiile martorilor nu sunt toate expuse. Dispozitivul sentinţei este făcut aiurea. În dispozitiv este inclusă o pedeapsă care nu este prevăzută de lege. Cum poate să fie condamnat un magistrat cu o aşa sentinţă?”, se întreabă revoltat judecătorul, cu referire la faptul că Victor Boico i-a aplicat o pedeapsă de 160 mii de lei, care nu era prevăzută în Codul Penal în baza căruia a fost judecat, în momentul în care a fost prins în flagrant.

„Am fost optimist înainte de şedinţă, dar sunt şi după. Şi acum. Eu cred că nu pentru asta am votat noi schimbarea…, ca Centrul Naţional Anticorupţie (CNA), care este un organ stat în stat, să facă tot ce vrea, aşa potlogării. Sunt sigur că mai multă lume a avut de suferit pe nedrept de pe urma acestui organ. Acum, eu am să analizez sentinţa, toate materialele de care dispun, iar împreună cu avocatul am să formulez apelul. Mai departe o să prezint şi alte probe suplimentare de care dispun, iar până la şedinţele de la Curtea de Apel Chişinău o să mai adun şi alte probe…”, plănuieşte Gheorghe Popa.

„Îmi trebuia mie mohorici?”

„Şi eu mă gândesc cum s-a ajuns anume la Teleneşti. Am mai multe presupuneri, dar nu pot să le declar oficial. Cineva este în funcţie, cineva a avut probleme mari la CNA, şi probabil pe mine m-au făcut monedă de schimb. Totodată, la un moment dat, am condamnat un poliţist. Cineva din procuratură s-a apropiat de mine şi mi-a propus să încetez dosarul. Am spus nu. A fost apoi un poliţist, cu care am lucrat, care tot a încercat să mă convingă. Apoi, a încercat prin fratele meu. Mi-au propus să ne întâlnim acasă la frate. Am refuzat. După ce nu am vrut să intru în contact cu el, mi-a zis că voi avea mari probleme…”, rememorează Gheorghe Popa aspecte din activitatea sa de judecător.

Mai apoi ne face o excursie prin casa sa. Deşi cu două niveluri, pare modestă, acoperită cu ardezie veche. Cu uşi schimbate recent, la etajul al doilea, dar cu încăperi având majoritatea pod din lut şi podele vechi. În beci, Gheorghe Popa ne arată câteva poloboace pline cu vin. „Beciul e făcut de bunelul tatălui meu. Uită-te cât vin am. Îmi trebuia mie mohorici?”, glumeşte amar Gheorghe Popa, care însă zice că nu regretă că a ales să fie judecător, în detrimentul meseriei de poliţist. „În poliţie am degradat puţin, în plan profesional. Fiind judecător, am studiat foarte mult şi m-am simţit altfel”, conchide acesta.

Omisiuni în motivarea sentinţei

ZdG a fost singura instituţie media care a participat la toate şedinţele de judecată din dosarul Popa, oglindind pe larg desfăşurarea procesului. Am scris despre declaraţiile contradictorii şi pe alocuri incomplete ale celor doi martori principali din acest dosar, avocatul Andrei Durnea, cel care a transmis, sub controlul organelor de drept, cei 200 USD, şi clientul său, Roman Buşovschi, cel care l-a denunţat pe judecător la CNA, despre 3 declaraţii diferite ale judecătorului Gheorghe Popa, oferite în timpul examinării dosarului pe marginea momentului flagrantului, dar şi despre solicitarea avocatului acestuia, Vasile Nicoară, de a examina dosarul prin prisma unei provocări puse la cale de organele de drept în contextul reformei justiţiei.

Victor Boico, magistrat la Judecătoria Buiucani din Chişinău, cel care a examinat dosarul Popa, şi-a motivat sentinţa de condamnare pe 9 foi, dintre care, pe aproape 7, au fost înşirate mărturiile martorilor, ale inculpatului şi poziţia avocatului. Totuşi, din motivare lipsesc mai multe declaraţii care au fost oferite în instanţa de judecată de către cei doi martori. Astfel, deşi ZdG scria că, la un moment dat, după insistenţele avocatului lui Gheorghe Popa, martorul Buşovschi menţiona că, atunci când a depus plângere la CNA, „am vrut să mă uit. Dacă Andrei merge la judecător cu banii, înseamnă că spune adevărul, dacă nu, las’ să răspundă Andrei. În ziua de azi n-ai încredere în nimeni”, în motivare, o asemenea declaraţie lipseşte. În motivare se face referire la faptul că cei doi martori au refuzat să răspundă la mai multe întrebări, dar şi la faptul că Buşovschi a menţionat în faţa judecătorului că nu a colaborat niciodată cu organele de drept, în alte dosare penale. Totuşi, judecătorul Victor Boico nu s-a referit la faptul că, în cadrul procesului, apărarea a demonstrat că Buşovschi a participat, ca denunţător, în mai multe dosare penale.

„Comportamentul nejustificat al judecătorului”

Una peste alta, judecătorul menţionează că „examinând în ansamblu declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpatului, probele administrate în cadrul şedinţei de judecată, instanţa consideră dovedită vinovăţia lui Popa Gheorghe în comiterea faptei imputate…. Considerând dovedită comiterea de către judecătorul Gheorghe Popa a infracţiunii de corupţie coruperea pasivă, instanţa reiese din prezenţa la caz a tuturor elementelor constitutive ale infracţiunii imputate: obiectul juridic, latura obiectivă, subiectul şi latura subiectivă”, scrie Boico.

„Obiectul juridic special al infracţiunii de corupere pasivă comise de judecătorul Gheorghe Popa îl constituie relaţiile sociale cu privire la buna desfăşurare a activităţii de serviciu în cadrul înfăptuirii justiţiei în sectorul public. Aceste relaţii au fost afectate prin comportamentul nejustificat al judecătorului în exercitarea atribuţiilor de serviciu, care a întreţinut convorbiri cu justiţiabilii privind examinarea cauzei civile în afara procesului de judecată, fapt prin care, indirect, a dat de înţeles că ar pretinde la o remunerare ce nu i se cuvine în mod legal”, menţionează judecătorul.

„Clar se aude şi se vede cum…”

„Latura obiectivă a infracţiunii comise de către judecătorul Popa se caracterizează prin fapta prejudiciabilă exprimată prin pretindere, acceptare şi primire a sumei de 200 USD…. Această pretindere nu a fost una expresă, ci exteriorizată prin gest, precum şi determinată în lexicul de toate zilele ca „mohorici”. În împrejurările concrete, aceste aluzii de a primi remunerarea au fost anume aşa înţelese de către Andrei Durnea şi nu pot fi altfel calificate decât pretindere. Acceptarea şi primirea remuneraţiei în sumă de 200 USD, suplimentar la declaraţiile martorilor, este confirmată prin înregistrările audio şi video, examinate în şedinţa judiciară. Conform acestor înregistrări, clar se aude şi se vede cum, în biroul său de serviciu, judecătorul indică lui Durnea să pună banii în carte. Totodată, instanţa critic apreciază explicaţiile făptaşului precum că ar fi vorba de nişte fotografii care au căzut jos, iar expresia „pune-le în carte” se referă anume la acele fotografii”, se mai spune în sentinţa de condamnare.

Referitor la latura subiectivă, Boico precizează că aceasta se caracterizează prin intenţia directă a acestuia, motivată de interesul material, în scopul manifestat prin îndeplinirea unei acţiuni ce ţine de obligaţiile de serviciu scoaterea de pe rol a cererii de chemare în judecată…. Faptul că încheierea în cadrul dosarului civil aflat în procedură de examinare a fost pronunţată până la primirea remuneraţiei nu exclude prezenţa în acţiunile inculpatului a componenţei infracţiunii de corupere pasivă…”, scrie în sentinţă. Referitor la „argumentele invocate de apărare”, Boico mai precizează că acestea „nu combat şi nu demonstrează în mod categoric şi incontestabil netemeinicia şi ilegalitatea acţiunilor de urmărire penală”. Anterior, judecătorul Victor Boico afirma pentru ZdG că sentinţa emisă de el este legală, procurorul Octavian Iachimovschi că probele au fost examinate „obiectiv şi corect”, iar avocatul Vasile Nicoară că sentinţa este ilegală.