Cum ar fi viata in R. Moldova, daca toti bastinasii s–ar intoarce de peste hotare si, respectand chemarea premierului Tarlev, ar naste cel putin cate trei copii: unul pentru mama, altul pentru tata si altul pentru Patrie?

Nicolae Cocarcea:

E greu de spus. Daca cei de la putere socotesc ca asa ar fi mai bine, e clar ca–i bun. In asa fel domniile lor se straduiesc sa ajute populatia. Si, oricum, acasa cat ar fi de greu, tot e mai bine. O parte, este stiut, sunt dusi peste hotare de viata grea, iar altii pleaca masinal, iar acolo, pierd timpul, pentru ca nu fac mai mult ca acasa.

Olesea Tulei:

Daca s–ar intoarce bastinasii R. Moldova de peste hotare, traiul ar fi cu mult mai greu, deoarece, aici, nu ar avea nici o perspectiva, exact cum sunt lipsiti de sanse toti cei care au ales sa ramana. Cred ca s–ar prabusi mai multe familii, iar statul s–ar scufunda in datorii.

Valentina Ursu:

Ati atins o problema care ma doare tare mult, deoarece sunt si eu mama. Am trei copii, dintre care numai unul e aici, in R. Moldova. De sapte ani fiica mea este casatorita in Florida. Ne intalnim o data in an. Baiatul cel mijlociu s–a stabilit cu toata familia in Franta… Cata bucurie am avut de la ei, cand i–am crescut, tot atata durere am ca sunt plecati.

Nu–i pot intelege pe cei plecati pentru totdeauna peste hotare, dar nici nu as intelege faptul daca toti s–ar intoarce in Moldova. Din cate cunosc istoria, tara noastra a fost intotdeauna o bateliste, cine a vrut, acela a calcat–o si a jupuit–o. Noi nu avem putere. Chiar daca e mic, pamantul e foarte bun, e ca o boghita de nafura.

Ana Bulgaru:

Nu mai am nici o nadejde. Nu stiu daca va mai fi viata precum a fost candva. Nu–i nici o miscare inainte.

Anonim:

Poate ca ar fi mai bine. In orice caz, casatoriile tinerilor ar fi mai stabile, nu s–ar inregistra atatea divorturi, iar copiii lepadati ar fi, poate, mult mai putini. Pe de alta parte, e foarte greu de gasit locuri de munca, atat pentru tineri, cat si pentru cei de varsta a treia, spre exemplu ca mine. Eu, care am lucrat 40 de ani, am o pensie mizerabila care nu–mi ajunge sa achit nici intretinerea casei. Nu mai vorbesc de medicamente sau de conditii pentru un trai decent.

Eugen Toderica:

Nu stiu daca vor dori oamenii sa se intoarca. Dar cred ca situatia demografica s–ar imbunatati, iar cea economica s–ar putea schimba doar in cazul cand se vor oferi suficiente locuri de munca.

Svetlana Cotoban:

Daca ar avea lumea cu ce trai aici, s–ar intoarce acasa, ar naste si mai multi copii. Dar daca nu au locuri de munca, nu au cu ce trai, ce sa caute aici. Se pornesc toti pe drumuri, care in ce tara nimeresc, pentru a face niste bani, ca sa intretina familia. Daca ar fi posibilitate sa traiasca aici, cred ca nu ar mai pleca. Stiut e ca isi iau lumea in cap de nevoie.

Mihaela Tabarta:

Eu sunt dintre cei care am ascultat de dorintele premierului Tarlev: desi am avut posibilitate sa plec la munca in Italia, am hotarat sa raman acasa, pentru ca premierul mi–a parut mare patriot cu initiativa sa si mi–am propus sa–i urmez sfatul. Acasa, am facut deja trei copii: unul pentru mine, unul pentru Tudor, sotul meu, si unul pentru Patrie. Sunt tare frumosi si buni mititeii nostri... Desi l–am ascultat pe premier, viata noastra devine tot mai grea. Copiii cresc, cheltuielile cresc, iar noi ajungem deseori inapti de a mai face fata problemelor. Ne certam nopti in sir, pentru ca bani nu ne ajung niciodata. Cand polemica noastra se infierbanta, sotul spune ca singura solutie ar fi sa se apuce de furat, pentru ca, desi munceste in doua locuri, banii adunati se termina la mijloc de luna. Cand aud ce solutie se intrevede, ma apuca isteria si il rog sa–si scoata prostiile din cap. Strang centura, refuz sa mai cumpar fructe si sucuri pentru copii si incerc sa uit de promisiunile lui Tarlev. Sa ramana fiecare cu pacatele sale...