Acum 12 ani, in circumstante pe care n–a dorit sa le elucideze nici Chisinaul si nici Kievul, Mitropolia Basarabiei pierdea la Ismail pe unul dintre bunii si perspectivii sai clerici. Intr–o dis–de–dimineata de vara, pe 18.06.1994, pe o banca din parcul central al orasului, cineva descoperise corpul neinsufletit al parintelui–ieromonah Atanasie, cunoscut sub numele civil de Stan Petcu. Avea mainile legate la spate si era strangulat cu propriul maiou de speteaza bancii. Lumea care "l–a descoperit" a marturisit rudelor ca tricoul era prea liber in jurul gatului ca sa se fi putut autostrangula si nici fata lui nu trada semnele unui sfarsit prin strangulare. Singurul lucru care cerea explicatii era tampla nasadita si capul spart. Cazul, insa, a fost inregistrat de medicii–legisti din Ismail ca suicid. Tentativele Societatii Culturale "Dunarea si Marea" de a determina Ministerul de Externe de la Chisinau si Ambasada R. Moldova la Kiev sa se implice in elucidarea cazului au fost, usor spus, neglijate, desi ieromonahul Atanasie avea cetatenia Moldovei. N–a intervenit in nici un fel nici Mitropolia Basarabiei. Dupa mai multe insistente, Ambasada de la Kiev avea sa se limiteze la o declaratie–stereotip, total formala: "Organele ucrainene de ancheta nu au stabilit semne de moarte violenta si, deci, nu exista motive din care am proceda la cercetarea cazului". Si in 1992, la fel ca si in ceilalti ani de dupa 1992, Ministerul de Externe si Ambasadele R. Moldova erau pline de aceeasi nomenclaturisti–kgb–isti, urmasii lor sau persoanele lor "de incredere". Inactiunea, pentru astfel de cazuri, nu poate fi nici mai mult, nici mai putin decat complicitate. Cu cine, de ce si, in genere, cui si pentru ce a trebuit moartea parintelui–ieromonah Atanasie, ramane o tema pentru alta data. Deocamdata, un singur lucru este cert: moartea preotului a fost un omor la comanda.

Din nevoia de a se proteja, serviciile ucrainene lansase in chiar ziua omorului doua versiuni concomitente ale mortii parintelui. Ambele pentru "opinia publica". Prima versiune: suicid. A doua: omor savarsit "de cineva din Moldova". Fabricatiile prinsese la lume si circulau cu titlu de informatie chiar la inmormantarea parintelui, in satul sau de bastina, in Ciamasir, Ismail. Ce–i drept, suicidul n–a prea fost luat in serios, in schimb se vorbea cu destula convingere ca cineva vazuse in ajunul intamplarii "o motocicleta cu numere de inmatriculare de Moldova, cu doi baieti purtand casti pe cap, care intrebau prin sat de parintele Atanasie", iar noaptea, tot "cineva" a mers la spitalul din Ismail, unde era internat preotul, "l–a strigat prin fereastra sa iasa afara, acesta a iesit si nu s–a mai intors". Nimeni dintre ei, insa, nu cunostea faptul ca a doua zi toti pacientii cu care fusese internat parintele in acelasi salon de spital, au fost externati, iar personalul medical opera cu aceeasi explicatie cu care operau si ei: "Parintele a fost strigat de cineva, a iesit si...." La intrebarea "strigat de cine?", raspunsul era ca si cum gata: de "motociclistii din Moldova".

Regretatul parinte Vasile Petrache, duhovnicul preotului Atanasie, a fost singurul dintre slujitorii Mitropoliei Basarabiei care n–a ezitat sa plece la Ismail pentru a fi alaturi de el in ultimul drum, desi vestea care ajunsese la Chisinau era despre suicid. "Daca a fost cu adevarat ceea ce se aude, ma voi abtine de la orice ritual crestinesc", marturisea inainte de a porni la drum parintele Petrache, ca ajunsi la fata locului, dupa ce–l vazuse si analizase cele vazute si auzite, sa zica: "Nu pot sa las lucrurile asa cum sunt" si a cerut parintilor voie de a–i sluji "prohodul". Faptul acesta a pus pe ganduri mai multa lume si a trezit si mai multe suspiciuni vizavi de versiunea "oficiala" a mortii preotului Atanasie.

Zilele trecute, am primit un telefon la redactie. Ni se comunica ca la Ismail ar fi cineva care detine o scrisoare–marturisire a asasinului, gasita pe o banca din acelasi parc, unde fusese gasit mort si parintele. Asasinul scrie ca nu cunostea decat numele calugaresc al jertfei, cel de Atanasie si faptul ca provinea "dintr–un sat moldovenesc al Ismailului". Nestiind exact unde si pe ce nume sa scrie, acesta roaga pe cel de va gasi scrisoarea sa afle care este satul parintelui Atanasie si sa transmita scrisoarea parintilor lui. La autogara din Ismail, mai multa lume isi aminteste de faptul ca un batranel, cu o scrisoare in mana, a tot intrebat, luni in sir, cine stie care este satul in care a existat un parinte pe nume Atanasie si care s–a pierdut din viata. Nimeni, insa, nu a putut raspunde, pentru ca nimeni nu cunostea numele calugaresc al parintelui, nici chiar consatenii lui.

Ucigasul, desi nu–si divulga numele, recunoaste faptul omorului. "Am facut–o pentru bani. Vroiam sa scap de tara mizerabila in care traiam. Acum sunt departe, dar traiesc un cosmar, am mereu in fata tabloul acelei nopti de iunie 1994 si chipul parintelui care nu ma lasa liber...", scrie asasinul, cerand iertare parintilor. Sub presiunea chinurilor, ucigasul isi marturiseste vina si pacatul. Dar criminalul? Unde–i criminalul? Cel ce a comandat si a platit savarsirea crimei? Cat ar parea de straniu, criminalul este in cautarea unui nou ucigas. Acum doua saptamani, in toiul noptii, intr–un alt sat, tot moldovenesc (Hagi–Curda) si tot din Ismail, un alt preot (Anatol Curtev) al aceleiasi Mitropolii a Basarabiei a fost atacat in casa in care locuieste impreuna cu familia si cu stapana casei si amenintat cu moartea. Zece zile mai inainte, parintele fusese batut cu bestialitate in plina zi, in chiar centrul Ismailului si din nou amenintat cu moartea. Tot satul stie cine sunt faptasii, politia, insa, nu stie, administratia de stat nu stie nici ea si, evident, nu stie nimic nici securitatea ucraineana. Chiar atat de subtili sa fie acesti ipocriti? Nu, desigur, pur si simplu de–asupra la toate sta maria sa, "comanda de stat".

Plecarea din aceasta lume a preacuviosului Atanasie se inscrie in categoria omorurilor criminale prin care a fost trecut clerul romanesc de dupa intrarea hoardelor sovietice in Basaraba pe 28 iunie 1940 si, apoi, pe 24 august 1944. Iar ceea ce continua sa se mai intample la Hagi–Curda dovedeste faptul ca Ucraina nu vrea sa incheie lista acestor crime. Indiferent de pretext. Ea ramane preocupata, exclusiv, de cautarea ucigasilor.

Petru AMARIEI