Nr. 90 (29 iunie 2006)

Rusia se eschiveaza din nou
de la eliberarea prizonierilor de razboi

Astazi in Parlamentul de la Chisinau urmeaza sa fie pusa la vot chestiunea adresarii unui apel catre conducerea Federatiei Ruse cu privire la eliberarea celor doi detinuti de razboi Andrei Ivantoc si Tudor Petrov–Popa. Vitalia Pavlicenco a declarat in sedinta Legislativului de joia trecuta ca aceasta adresare ar trebui sa fie facuta in unison cu o motiune depusa de Ilie Ilascu la sesiunea de vara a APCE in privinta intreruperii misiunii Federatiei Ruse de presedinte al Comitetului de Ministri, din cauza nerespectarii pe parcursul a doi ani deja a deciziei CEDO.

Ilie Ilascu a declarat pentru Ziarul de Garda ca desi anterior deputati din mai multe tari afirmasera ca vor sustine aceasta initiativa, in prezent majoritatea dintre acestia marturisesc ca nu mai pot face acest pas impotriva Rusiei. "In special au refuzat colegii din statele ex–sovietice, incerc sa ii inteleg pe cei din Georgia, caci recent au fost rugati oficial sa nu deterioreze relatiile cu Rusia", a spus Ilascu. Totodata, el a aflat cu stupoare ca Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Federatiei Ruse si presedinte al Comitetului de Ministri al CE, care trebuia ieri sa tina un raport in fata APCE, a renuntat la aceasta vizita in ultimul moment.

Azi la Strasbourg va fi prezent Alexandr Grusko, ministrul adjunct de Externe al Rusiei. Pe lista de intrebari fata de acest oficial rus figureaza si cele ale lui Ilie Ilascu: de ce Rusia nu isi respecta angajamentele fata de CEDO si cat de compatibil este statutul de presedinte al Comitetului de Ministri cu cel de tara ignoranta a deciziilor CEDO.

Alina Radu


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. 31 august, nr. 129, bir. 914/c, Chisinau
Tel: 23-79-84, 079583737
ziaruldegarda@yahoo.com