La un an de la alegerile parlamentare si la aproape un an de la realegerea lui V. Voronin in functia de presedinte, acesta era solicitat sambata trecuta pentru un interviu televizat "in direct" la "Moldova 1". Ce–i drept, nimic din tot ce–a fost nu seamana a "direct". Voronin a fost, asa dupa cum obisnuieste sa fie in public, arogant, evaziv si superficial. A fost cea mai proasta emisiune din cate exista cu Voronin–presedinte. Si asta nu din cauza lui Voronin, cat din cauza autorului si a prezentatorului emisiunii care, prin "stilul" sau "slujitor", si–a depersonalizat invitatul in masura in care intre Voronin de la "Rezonans" (M1) si Voronin de la "In profunzime" (ProTV) nu exista nimic in comun decat numele. Problema, insa, nu e asta. Problema e in conditia morala a unui sef de stat. In timp ce V. Voronin raspundea la "intrebarile" lui K. Staris, eu ma intrebam, concomitent, daca Voronin este cumva si presedintele meu si cu cat emisiunea inainta in timp, cu atat mai mult scadeau sansele unui raspuns pozitiv pentru mine. Starea de spirit, in care ma pomenisem, ma readucea cu gandul la mesajul lui V. Voronin din Parlament, care pe 4 aprilie 2005, cu prilejul realegerii in functie isi permitea urmatoarea declaratie: "Nici un cetatean al tarii noastre nu trebuie sa aiba impedimente de ordin politic sau moral pentru ca in ziua inaugurarii sa–si poata spune: "Acesta este presedintele meu! Acesta este presedintele tarii mele!" Fascinant. Si ridicol, deopotriva. Voronin, se vede, a vrut sa traga pe el straiul inaugural al presedintelui Traian Basescu, fara sa tina, insa, cont ca aceeasi haina sta diferit pe oameni diferiti.
Presedintele Voronin nu e si presedintele meu. Pentru ca nu ma reprezinta in nici un fel in politica de stat pe care–o promoveaza, pentru ca eu nu ma regasesc in "idealurile" sale, pentru ca ma desconsidera in idealurile mele nationale, pentru ca este duplicitar, pentru ca spunand UE subintelege CSI, pentru ca a revandut Moldova Rusiei, pentru ca pledand lupta cu coruptia la nivelul de jos o protejeaza la nivelul puterii de stat, pentru ca saracia nu–l mai deranjeaza, exodul populatiei nu–i face probleme de somn, copiii singuratici nu l–au deranjat niciodata, iar nivelul de viata al "multimii" nu–l mai preocupa decat in campaniile electorale.
Presedintele Voronin nu e si presedintele meu. Deoarece el nu are curajul sa se dezica de trecutul sau comunist. In timp ce Europa pledeaza un proces de constiinta, cerand condamnarea crimelor regimurilor comuniste, Voronin condamna Europa pentru tentativele ei de a se debarasa de comunism.
Presedintele Voronin nu e si presedintele meu, pentru ca nu vrea sa pledeze interesele Moldovei in relatiile interstatale cu Rusia. Maniera de general si presedinte la Chisinau si cea de efreitor si vasal la Moscova nu–mi poate inspira respectul pentru acest presedinte.
Presedintele Voronin nu e si presedintele meu. Si nu pentru ca e rusofil, ci pentru ca e romanofob. El este cel mai perfect model de presedinte–enicer, care isi desconsidera neamul, biserica neamului, scriitorii, istoria, isi uraste limba, ii boicoteaza scrisul. Dupa 15 ani de la proclamarea independentei R. Moldova si 5 ani de presedintie, el scrie si semneaza cu aceelasi caracter chirilic cu care a fost deprins s–o faca in clasa intai. Voronin, si in 2006, vorbeste o limba romana dezonoranta pentru un sef de stat si cu atat mai dezonoranta pentru cetatenii ei.
Presedintele Voronin nu e si presedintele meu, pentru ca este bantuit de duhuri rele. In timp ce umbla in "misiuni crestine" pe la Ierusalim si Sfantul Munte si opteaza public reconstructii de manastiri si de biserici, el regreta cu aceeasi seninatate, cu care sta pe langa altaruri, destramarea URSS.
Presedintele Voronin nu e si presedintele meu, pentru ca refuza lectia onoarei si demnitatii. Dezonorand eroii razboiului de independenta de la Nistru, lasandu–i in saracie, decorati si neprotejati, el face favoruri eroilor URSS si fostei nomenclaturi sovietice de partid. Si tot aici — in loc sa faca dreptate, sa reabiliteze de facto si sa ridice monumente jertfelor represiunilor si deportarilor comuniste, el rezideste, pe contul jertfelor si a urmasilor lor, monumente armatelor de ocupatie, care ne–au adus calvarul dezmostenirii, deznationalizarii, deculturalizarii, decrestenizarii, de....
Presedintele Voronin nu e si presedintele meu.... Si–atunci, ma interb al cui presedinte este Voronin? Cati la ziua de azi mai au curajul si mandria sa spuna ca da, "acesta este presedintele meu! Acesta este presedintele tarii mele!" Cati? Si pentru ce? Si pana cand? Si de ce? Daca ati mai ramas, intrebati–va, voi pentru voi si pentru copiii sau nepotii vostri. Asa, ca sa stiti ce e cu voi.
Petru Amariei