La navalirea barbarilor bolsevici, in iunie 1940, fiecare a fugit cum a putut si cum a reusit, numai sa scape de furia celor cu care convietuiseram pana atunci pasnic. S–au repezit ca niste fiare, in special, asupra Armatei Romane ce se retragea in debandada. Le aruncau soldatilor in cap cu oale de apa ferbinte, sau cu oale de noapte pline de continut. Le taiau epoletii si la unii chiar nasturii de la pantaloni ca sa rada mai copios de ei. Pe ofiteri, de obicei, ii omorau. Rusii, vreau sa zic ostasii rusi, nu interveneau, ci se uitau si radeau cu pofta. Atacau convoaiele de refugiati si le furau tot ce puteau incepand cu bijuteriile. Le rasturnau carutele si–si bateau joc de ei. Acestia erau, ca sa nu supar pe nimeni voi folosi termenul de neromani/alogeni care sub romani o dusesera bine, mancasera o paine buna si nu li se facuse nici o discriminare, doar din 1921 pana in 1940 am trait in Basarabia si stiam foarte bine cum au dus–o.

Al doilea refugiu a avut loc in 1944 cand, iarasi hoardele sovietice au pus stapanire pe Basarabia, Bucovina si Tinutul Hertei, care nu fusese niciodata la rusi, dar asta nu are importanta. Cateva garnituri pline cu refugiati din Basarabia si din Bucovina se aflau in Gara de Nord in Triaj, asteptand sa fie repartizati undeva, unde se va gasi loc si pentru ei. Atunci, pe 4 aprilie 1944, aviatia aliata, adica americana a bombardat salbatic Bucurestiul si, in special, Gara de Nord. Garniturile de refugiati au fost facute praf, au murit mii de oameni. Din intamplare nu eram departe de Gara de Nord si dupa bombardament m–am dus sa vad si eu ce se intamplase. Era dezastru, am vazut mate de om spanzurand de felinarele de pe peron. Ma gandesc ce a fost in Bagdad dupa mii si mii de "bombe inteligente". Laura, sotia mea, care locuia in Cotroceni se adapostise cu familia intr–un adapost de pamant. Totusi o bomba i–a ciuruit pe toti cu schije mici, nu a murit nici unul, dar au fost dusi pe targa dupa incetarea alarmei la policlinica. Curentul electric era intrerupt si Laurei i–au extras la lumina unei lampi cu gaz cate schije au gasit doctorii atunci. Totusi cateva "amintiri de la americani" le–a purtat toata viata. Una mare era in tampla, una in varful capului si cateva la glezne.

Se instaurase comunismul. Noi, basarabenii, eram vanati ca niste fiare si expediati in "patrie", adica Basarabia, adica URSS, sau mai exact in Siberia. Ma stabilisem in Bucuresti, terminasem Politehnica si ma insurasem. Locuiam pe str. Gheorghe Misail Nr. 6, in dosul cimitirului Sfanta Vineri. Ne trezim intr–o zi cu un militian, care ma anunta sa ma prezint de urgenta la circa de militie. Cu inima cat un purice ma prezint a doua zi si sunt introdus la tovarasa sefa. Era o femeie de cca. 45 de ani, imbracata neglijent in civil, tunsa a la Ana Pauker, nu avea nimic feminin in ea. Mi–a trecut un fior rece prin sira spinarii. Nici nu–mi raspunde la salut si intr–o romaneasca oribila mi se adreseaza.

— De ce ai fugit din tara ta, nemernicule ? Avem ordin ca pe toti banditii si tradatoriii de teapa ta sa–i trimitem urgent inapoi in Patria Sovietica. Eu stiam ca "Patria Sovietica" inseamna Siberia. Atunci intra un sergent si–i raporteaza: "Tovarase Haimovici, dati un telefon urgent tovarasului ministru Teohari Georgescu".

— Nu sunt tradator si nu sunt nici cetatean sovietic, tata–i din Stoilesti, judetul Arges, mama–i din Gura Niscov, judetul Buzau, eu m–am nascut pe timpul romanilor in 1921.

— Nu umbla cu fleacuri, la noi nu merge cu minciuni, te–ai nascut acolo, acum este teritoriu URSS esti cetatean sovietic, nu ma tine mult de vorba ca am treaba. As fi strans–o de gat, ea era cetateanca romanca si eu eram cetatean sovietic. Ma ineca plansul

— Sunt casatorit, asteptam un copil, va rog fieti–va mila nu ma distrugeti, lasati–ma sa va dovedesc ca nu sunt cetatean sovietic, ci roman. Probabil chestia cu copilul a mai muiat–o.

— Bine, du–te la Ambasada Sovietica si daca ei spun ca nu esti cetatean sovietic, nu te repatriem.

Am iesit nauc, nu vedeam nici pe unde merg, dar nu am avut incotro si m–am prezentat la Ambasada Sovietica de pe Kisseleff. Portarul care vorbea "moldoveneste" mi–a dat o tidula si am intrat. Acolo alt filtru, am dat tidula, la o "regulerovca" imbracata cu o rubasca incheiata la umar, ce nu stia o boaba romaneste, dar a citit tidula si m–a dus pana la o usa, unde a batut si m–a impins inauntru. La un birou, statea si rasfoia niste dosare o fata cam de varsta mea, adica de vreo 25 de ani. Fata era bruneta, cu ochi albastri, si nu pot zice ca era frumoasa, caci era foarte frumoasa, incat m–am fastacit. Ea la mine intr–o romana splendida:

— Ia, te rog, loc si spune–mi de ce ai venit la noi?

— M–a trimis tovarasa Haimovici de la circa noastra de militie ca sa–i dovedesc ca nu sunt cetatean sovietic, ca de nu ma "repatriaza".

— Si dumneata zici ca nu esti cetatean sovietic, care sunt argumentele pe care te sprijini.

— Tata este din comuna Stoilesti, judetul Arges, mama este din comuna Gura Niscov, judetul Buzau, eu m–am nascut in 1921, cand Basarabia era a Romaniei. Pe mine ma cheama Ovidiu care este un nume latin si nu slav. Am simtit ca fata ma place si probabil i–a placut si cum am raspuns.

— Deci ai dori sa ramai in Romania, esti casatorit ?

— Da, si asteptam si un copil.

— Eu nu pot sa decid, ci seful meu la care ma voi duce imediat sa–i raportez cazul dumitale, pana atunci du–te si asteapta pe culuar, acolo sunt cateva scaune.

Am iesit si am asteptat vreo 20 de minute, timp in care cred ca am imbatranit cu cinci ani. Inima imi batea sa–mi sparga pieptul. Vad ca vine "regulerovca" la mine si ma impinge din nou in camera fetei frumoase.

— Seful meu care este gruzin ca si tatal meu, este un om de zahar, si ma inteleg foarte bine cu el. Noi suntem de parere ca NU ESTI CETATEAN SOVIETIC si sa fii lasat in pace de tovarasa Haimovici. Noi ii vom da telefon sa–i spunem decizia noastra.

M–am repezit si i–am pupat mana, si asta a flatat–o ca pe orice femeie, fie ea si sovietica. Am mai stat pret de 10 minute in care mi–a spus ca si tatal ei este inginer, este gruzin, mama ei este moldoveanca din Chisinau. Ei s–au intalnit cand studiau la Lomonosov la Moscova, s–au placut si s–au luat. Tatal ei este inginer–sef intr–o uzina din Tiraspol si mama ei este profesoara de limbi straine la Universitatea din Tiraspol. Ea a urmat la Moscova tot facultatea de limbi straine, specialitatea Romana si Italiana. Nu era casatorita si era bucuroasa ca a fost repartizata in Bucuresti. I–am mai pupat o data mana si am plecat sarind intr–un picior. Imi mai amintesc ca o chema Zinaida, numele de familie nu–l mai tin minte.

Sa–ti dea Dumnezeu sanatate Zinaida si viata indelungata, tu m–ai scapat de la moarte !

SCAPASEM DE SIBERIA, SCAPASEM DE MOARTE !!

Ovidiu Creanga