Nr. 61 (17 noiembrie 2005)

 Politic

Deconspirarea Patriarhului
Abia sambata seara, din declaratiile televizate ale Patriarhului Rusiei, Alexei al II–lea, publicul din R. Moldova a aflat ca, de fapt, vizita acestuia este un raspuns la invitatia oficiala, facuta din timp de presedintele Voronin Continuare 

Lantul slabiciunilor
Continuare 

Scamatorii de peste Nistru
La 11 decembrie 2005, in Transnistria vor avea loc alegeri in sovietul suprem (organul legislativ al rmn) Continuare 

Tarlev «turnat» la Presedintie?
Va fi sau nu demis prim–ministrul Vasile Tarlev Continuare 

Rusia si Ucraina... au aceleasi interese
Locuitorii din zona de securitate din stanga Nistrului au investit sperante in reluarea negocierilor in format extins privind reglementarea conflictului transnistrean Continuare 

Oameni si Siberii
La navalirea barbarilor bolsevici, in iunie 1940, fiecare a fugit cum a putut si cum a reusit, numai sa scape de furia celor cu care convietuiseram pana atunci pasnic Continuare 

Mor partide, sperante si idealuri
Un interviu cu Ilie Bratu, Miscarea Unionista din R. Moldova (MURM) Continuare 

Rusia si Ucraina... au aceleasi interese

Locuitorii din zona de securitate din stanga Nistrului au investit sperante in reluarea negocierilor in format extins privind reglementarea conflictului transnistrean. Prima sedinta cu participarea observatorilor din partea SUA si UE a lasat neschimbat cursul evenimentelor.

Ion Zberea, de 70 de ani, Cocieri: "Toti s–au dat cu parerea si basta!"

Vasile Sova, ministrul Reintegrarii: "Sunt dezamagit ca o solutie in acest sens nu a fost gasita la masa de tratative."

Negocierile in format extins sunt si astazi in "topul" subiectelor discutate in mahalalele satelor din zona de securitate. Cei mai "dezghetati" in politica le explica celor mai putin initiati despre ce au vorbit mediatorii si de ce in calitate de observatori participa si reprezentanti ai SUA si UE.

Tatiana Dogotaru din Cocieri, Dubasari, este sigura ca tratativele vor schimba starea de lucruri in Transnistria. "Daca alesii au promis sa miste carul din loc, asa va fi. Sa avem putintica rabdare...", spune femeia.

Pe de alta parte, Ion Zberea, de 70 de ani, din aceeasi localitate, sustine ca nu crede o iota din ceea ce s–a promis la tratative. Conform analizelor sale, la mijloc sunt interesele meschine ale mediatorilor. "Nu au spus nimic nou. S–au dat cu parerea si basta! Trupele rusesti au ramas tot acolo la fel ca si conflictul transnistrean, problemele din zona de securitate fiind nerezolvate... Am sperat ca in cele din urma vor fi discutate problemele noastre, dar... Cica nu au reusit...", se plange Ion Zberea.

William Hill, seful misiunii OSCE la Chisinau, s–a declarat "ingrijorat de situatia din zona de securitate si de tensiunile din Dorotcaia. Suntem interesati ca situatia sa fie deblocata si regretam ca acest lucru nu s–a reusit acest lucru la aceste negocieri".

La randul sau, si ministrul Reintegrarii, Vasile Sova, zice ca spera la aplanarea situatiei din Dorotcaia. "Sunt dezamagit ca o solutie in acest sens nu a fost gasita", spune Sova, regretand blocarea in continuare a procesului de evacuare a munitiilor rusesti. "Speram ca in timpul apropiat aceasta problema va fi reglementata, poate chiar la reuniunea OSCE de la Ljubljana, de la inceputul lunii decembrie. Toate initiativele care sunt sau vor fi puse pe masa tratativelor trebuie sa se conforme celor doua documente: planului ucrainean si legii privind statutul regiunii transnistrene. Documentele ce vor contraveni acestora nu vor fi examinate", a mai declarat Sova.

Printre subiectele abordate la negocieri, au fost: organizarea unor alegeri democrate in Transnistria, reluarea retragerii trupelor si munitiilor ruse, fortificarea securitatii si a increderii, statutul regiunii transnitrene. Spre final, participantii la negocieri au apreciat rezultatele acestora drept "modeste", motivand constatarea prin faptul ca, in cele 15 luni de sistare a negocierilor, s–au adunat destule probleme complexe. Cu toate acestea, ei au ramas multumiti de reluarea negocierilor, urmatoarea runda fiind programata pentru 15–16 decembrie 2005.

Ce asteapta primarii din satele din zona de securitate de la reluarea negocierilor? O concluzie este certa — acestia nu cred in "minuni". Ei spun unanim ca era de asteptat ca subiectul despre incalcarile drepturilor omului din satele din stanga Nistrului, aflate sub jurisdictia R. Moldova, sa nu fie inclus in ordinea de zi, pe motiv ca participantii nu sunt suficient de pregatiti pentru a gasi solutii...

Vitalie Oprea, primar de Molovata–Noua, Dubasari, spune ca participarea in calitate de observatori ai reprezentantilor UE si ai SUA este benefica, doar ca, deocamdata, fara rezultate. "Sa dea Domnul ca ceva sa se schimbe, dar nu cred sa fie pus capat conflictului. Ar trebui sa se insiste ca R. Moldova si rmn sa fie reintregite. Rusia isi are interesele ei si nu cedeaza. Negocierile de la sfarsit de octombrie nu au adus nimic bun, deoarece predomina interesele Moscovei", spune primarul.

Simion Uratu, primar de Ustia, Dubasari, zice ca, deocamdata, nu a simtit vreo schimbare. El nu crede ca, in curand, problemele satelor vor fi solutionate, desi investeste sperante in observatorii din partea UE si SUA. Primarul este nemultumit ca mediatorii au discutat despre organizarea alegerilor in Transnistria. "Nu e bine! Suntem impotriva alegerilor, deoarece aceasta ar insemna recunoasterea rmn ca stat integru. De aceea, trebuie sa facem orice ca alegerile sa nu aiba loc", sustine primarul.

Primarul de Cocieri, Mihai Driga, este si el de aceeasi parere. "Satenii spun ca trebuie sa mai asteptam si sa speram. Nu cred ca daca la negocieri participa noua conducere a Ucrainei, conflictul va fi epuizat. Rusia si Ucraina... au aceleasi interese. Nu sunt ferm convins ca prezenta UE si SUA va schimba ceva, caci ei participa numai in calitate de observatori", conchide primarul.

Irina CODREAN


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. 31 august, nr. 129, bir. 914/c, Chisinau
Tel: 23-79-84, 079523593
ziaruldegarda@yahoo.com