Nr. 46 (30 iunie 2005)

 Investigatii

«Rog judecatorul sa nu–mi primeasca avocatul la proces»
Zeci de oameni se plang ca "aparatorii" le–au luat banii si au abandonat dosareleContinuare 

CCCEC–ul obligat sa–si faca publice salariile
CSJ a dat, miercuri (22 iunie) castig de cauza Centrului de Investigatii Jurnalistice intr–un proces pornit impotriva CCCEC, obligand aceasta institutie sa faca publice salariile unor categorii de angajati. Continuare 

Mita versus Securitatea la volan
La postul stationar de politie ¹3 din Chisinau, cel dinspre Ialoveni, atentia mi–a fost captivata de un panou ce contine mai multe cifre oferite de Politia Rutiera Continuare 

CCCEC recruteaza agenti?
Zilnic, in special la postul de televiziune — Moldova 1, reprezentantii CCCEC isi fac publice flagrantele dezlantuite vizavi de actiunile de "luare de mita" si de "estorcare de bani" de catre diversi functionari publici. Continuare 

«Rog judecatorul sa nu–mi primeasca avocatul la proces»

Cei doi copii ai lui Sergiu Neamtu au nevoie de casa
Sergiu Neamtu din Vadul lui Voda s–a pomenit inlaturat din casa parinteasca dupa decesul mamei. Avand doi copii mici si neavand un loc de trai, el a angajat un avocat pentru a–si restabili drepturile la o parte de casa. Avocatul i–a cerut mai multe sute de dolari pentru "succesul" procesului si 20 la suta din valoarea partii de casa, promitand rezolvarea cazului in cateva luni. Neamtu a dat tot ce i–a cerut avocatul. Au trecut deja cativa ani, avocatul nu mai recunoaste ca a luat banii, iar victima roaga judecatorii sa nu–l mai primeasca pe avocat la sedintele judiciare.

Sergiu Neamtu a crescut in casa parinteasca de la Vadul lui Voda, alaturi de doua surori si fratele sau vitreg. Dupa decesul mamei sale, in 1994, relatia cu fratele a devenit foarte complicata, de aceea, peste un an, s–a retras pe teritoriul unei baze de odihna, unde a si lucrat o perioada. Intre timp s–a casatorit, avand in prezent doi copii, de 8 si de 3 ani. Din salariul mic nu a mai reusit sa isi cumpere un apartament, de aceea, obosit de umblat din gazda in gazda, a decis sa isi revendice o parte din casa parinteasca, care i se cuvine in conformitate cu legislatia. Fratele sau vitreg, care a si locuit tot timpul in casa, i–a refuzat accesul.

Sergiu, impreuna cu sotia Natalia, s–au gandit sa se adreseze in justitie. Ei considera ca momentul lor nefericit a fost cel in care au facut tranzactia cu avocatul Nicolae Visnevschi. Initial, avocatul le–a promis un proces judiciar de succes, dat fiind faptul ca Sergiu are dreptul legal la o parte din casa. Sergiu i–a spus avocatului ca nu a vazut niste acte din care ar rezulta ca nu are viza de resedinta in acea casa, de aceea se considera in drept sa solicite aceste acte si sa isi confirme dreptul la un loc de trai.

"De la inceput, avocatul ne–a solicitat suma de 600 lei, pe care am platit–o. Ne–am mirat ca nu ne–a dat nici o recipisa, dar ne–a parut atat de interesat sa ne ajute, incat am zis ca nu poate fi vorba de vreo escrocherie", ne–a relatat Natalia despre prima colaborare cu avocatul, care a avut loc in iunie 2003. "Apoi, a declarat ca e nevoie de bani pentru rezolvarea diferitor probleme si ne–a mai cerut 500 Euro, zicand ca victoria e la sigur aproape si ca va finaliza cazul in cel mult 5 luni de zile", spune Natalia. Inaripati de sansa de a se aciua intr–un colt de casa impreuna cu copiii, Sergiu si Natalia au imprumutat bani. Niste cunoscuti le–au dat 570 USD care echivalau atunci cu 500 Euro, urmand ca ei sa restituie datoria, dar si procentele pentru imprumut, iar avocatul sa le rezolve rapid problema.

O parte din casa si un avans in euro

La acea etapa, avocatul a intocmit un contract la notar, prin care era legalizata intelegerea celor doua parti. "Contractul s–a facut in mare graba, avocatul ne–a dus la notar, noi nu prea am inteles bine ce se cere de la noi. Abia mai pe urma ne–am dat seama ca in acel contract a fost trecuta si valoarea colaborarii noastre — 20 la suta din valoarea partii de casa care urmeaza a fi restituita", ne–a declarat Natalia, spunand ca suma de 500 Euro a fost calificata de avocat ca un avans, restul urmand sa–i fie achitat pe parcurs.

Peste un an cei doi au inteles ca dosarul nu s–a miscat din loc. Procesul a fost stopat pe luni de zile din cauza necesitatii unei expertize a casei, intre timp cunoscutii le cereau banii, caci promisesera sa ii returneze in jumatate de an. Din putinii bani pe care ii aveau, Natalia si Sergiu plateau chiria si intretinerea copiilor. Ei s–au adresat avocatului, solicitand urgentarea procesului. "Atunci am inteles ca parca ne evita, parca fugea de noi. Ne–am dumerit sa cerem banii inapoi, caci trecusera deja nu 5 luni, ci mai mult de ani de zile si cazul nostru nici nu se urnise din loc. Dar cand sa cerem banii, avocatul incepe sa–l faca pe neznaiul, ca nu ar fi luat de la noi acesti bani", ne–a spus Natalia. Desi a incercat de mai multe ori sa discute cu el deschis, "amintindu–i" cum i–a dat banii, dialogul nu avea loc, de aceea victimele au inceput sa adune probe. Ei au inregistrat pe o caseta audio convorbirea telefonica cu Nicolae Visnevschi, in care se discuta tocmai despre returnarea banilor. Natalia a mers cu aceasta caseta si cu intregul dosar la Baroul de Avocati, la Colegiul Avocatilor, la Politie, la Procuratura, semnaland despre un caz grav in care familia Neamtu este victimizata de doua ori.

"Aceasta plangere a lor a fost de cateva ori controlata si nu s–a adeverit nimic", ne–a declarat avocatul Visnevschi, adaugand ca el ramane in continuare interesat de acest client al sau pe nume Sergiu Neamtu si ca il va ajuta pana la capat. Solicitat sa ne spuna care a fost valoarea tranzactiei cu acest client, Visnevschi a negat ca a luat bani, declarand ca a incheiat un contract prin care a fost fixat un oarecare procent din valoarea imobilului, dar nu tine minte cat exact.

Baroul, Colegiul, Politia si Procuratura, stiu dar nu pot face nimic

"Dupa atatea conflicte si nemultumiri, avocatul continua sa ne dea tarcoale, deoarece spera ca acest caz se va rezolva si atunci va cere cele 20 la suta", ne–a spus Natalia, adaugand ca ei au rugat judecatorii sa nu il primeasca in proces, deoarece ei nu il mai considera reprezentantul si aparatorul lor in justitie, ci invers.

Intre timp, toate plangerile ei prin instante asupra avocatului se pare ca nu s–au soldat cu nimic. Recent, la Procuratura i s–a spus ca o caseta audio nu poate fi considerata marturie si ca e nevoie de alte probe care ar dovedi ca Visnevschi a luat acesti bani de la ei.

"Practic in fiecare zi ni se adreseaza cetateni cu plangeri ca au platit diferite sume avocatilor si ca acestia nu au indreptatit promisiunile. Ii ascultam pe toti, dar cand ii rugam sa ne prezinte careva probe — se dovedeste ca oamenii nu au stiut ce trebuie exact sa faca atunci cand platesc avocatul", ne–a spus Gheorghe Amihalachioae, presedintele Prezidiului Colegiului Avocatilor. El a adaugat ca din zecile de plangeri receptionate, doar cateva dosare penale au fost initiate in baza unor probe serioase, care demonstreaza ca avocatii au luat bani de la clienti, fara sa indeplineasca activitatile propuse. Si mai putine cazuri au fost solutionate in instanta in favoarea victimelor si doar vreo 3 avocati au fost gasiti vinovati si li s–a interzis sa mai practice avocatura.

"Iubesc dreptatea, de aceea voi rascoli totul, pana nu voi da de capat", ne–a spus Natalia, adaugand ca nu mai stie numarul noptilor nedormite de stres si insomnii din momentul nefericit, in care a pornit acest proces.

Alina RADU


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. 31 august, nr. 129, bir. 914/c, Chisinau
Tel: 23-79-84, 079523593
ziaruldegarda@yahoo.com