(Urmare din nr. 43-45)
Curatorul nu intarzia niciodata la "ora politica", care era pentru noi o portie suplimentara de propaganda comunista si bavardaj ideologic.
La una dintre aceste ore "tatuca" (caci asa il "dezmierdam") a initiat o discutie sincera (neaparat "sincera") la tema: "Ce m–a determinat sa vin la Facultatea de Filologie?" Majoritatea pionierilor de ieri raspundeau ostaseste, aproape intr–un glas, ca dragostea, pentru literatura noastra sovietica moldoveneasca, i–a determinat sa ia aceasta decizie. Unii citau chiar cu evlavie cate un fragment din "Cine–a spus...?" ori vreo pagina semnificativa din viata unui scriitor comunist — erou din Basarabia sovietica. Aceste surogate, acest infantilism verbal erau comentate cu entuziasm de catre diriginte ca performante filologice si aduse ca invataminte celor cativa studenti incapatanati, ostasi in rezerva, cu care dumnealui planuise o "discutie" aparte.
Dar iata ca–i veni si randul Tamaricai sa raspunda. Ea, pe buna dreptate, era considerata mandria grupei — o fata dezghetata, care, fireste, habar nu avea de existenta usii de fier ce se afla vizavi de catedra profesorului nostru. Cuvintele ei au rasunat ca un fulger, ca o detunatura in falsa seninatate din sala de curs. Era o studenta care nu se scotocea prin buzunare pentru a gasi cuvantul potrivit. Vorbea cursiv, cu o voce inca de copil si era sincera pana la naivitate:
– Am hotarat sa vin anume la aceasta facultate, deoarece limba noastra pe an ce trece degradeaza tot mai mult. Ea este complet stricata. Noi trebuie sa luptam impotriva rusificarii limbii noastre, care este unica limba romanica vorbita pe teritoriul Uniunii Sovietice. Uitati–va ce se face in jur! — toti vorbesc cu rusisme, un macaronism verbal de care ti se face groaza. Unii elevi, din scoala noastra din Balti, vorbesc doar in limba rusa, fiindca le este rusine sa–si spuna moldoveni. In afara de cativa studenti de la Filologie nimeni nu–si mai da seama ca limba pe care o vorbim pur si simplu dispare, moare. Daca va continua rusificarea aceasta intensa, peste cativa ani toata Moldova va vorbi o ruseasca stalcita...
Nu a reusit insa sa–si termine gandul ca "tatuca", vanat la fata, dar foarte calm a intrerupt–o:
– Tamara, termenii "rusisme", "rusificare" au o cu totul alta semnificatie si, in asemenea situatie, este mai potrivit a spune ca limba noastra vorbita e neingrijita, nenormata, daca vrei.
Aici profesorul, confundand fie din intamplare, fie din ignoranta "slavonismele" cu "rusismele", invoca numaidecat un citat din "Cugetarile" celebrului scriitor roman Al. Russo, in care autorul mentiona ca slavonismele sunt o parte indispensabila a limbii romane. Mai tarziu am fost si noi obligati sa invatam ca pe "Tatal Nostru" acel citat. Pentru generatia noastra cursul despre creatia clasicului literaturii romane, Alecu Russo, se reducea la un manual din care erau eliminate cuvintele: roman, Romania, romanesc si la citatul despre ... slavonisme, rostit de fiecare cu ochii inchisi la examene.
Era si aceasta o justificare fariseica a procesului de rusificare a limbii romane din Basarabia, in care numele carturarului roman al sec. XIX era folosit o data in plus, in mod speculativ.
– Ce–i cu armata facuta sa ramana, iar restul pot pleca, isi termina discursul curatorul. Era pentru prima data cand ni se solicita prezenta in aceasta componenta.
Parea sa fie totusi binevoitor cu noi. A inceput cu un lung monolog despre necesitatea formarii unui colectiv "puternic" si "prietenos", in care noua, celor cu armata facuta ne revenea rolul de "mana dreapta" a dumnealui. Fapt in fond admisibil, deoarece ne dadeam si singuri bine seama ca colegele noastre, tinerele cum erau ele, nu puteau ramane "neprotejate", lipsite de patronajul unor oameni cu scaun la cap, adica de catre noi, tineri cu armata facuta "la rusi".
Drept cel mai convingator argument in sustinerea "tezei" sale, domnul profesor s–a referit la "mentalitatea naiva si dezorientarea politica" a Tamarei. Apoi a urmat un minut de ezitare, in care ne privi indelung, in tacere pe fiecare in parte. Taceam si noi, nestiind ce va urma. "Meditam" asupra "naivitatatii" si "dezorientarii politice" a colegei noastre. Nimeni nu indraznea sa intrerupa linistea, pe care privirea patrunzatoare a profesorului puse stapanire. Tamara spusese in public ceea ce mocnea in mintile noastre…
In sfarsit profesorul se ridica de la masa:
– Avem date ca unii studenti, subliniez — unii — fac naveta la Leningrad, la Moscova sau la Kiev, pentru a procura literatura romana.
A rostit aceasta fraza pe un ton grav, crancen, scotand parca cuvintele printre dinti. Simteam ca–mi iese sangele in obraz. In vacanta de iarna am calatorit la unchiul la Leningrad, facand cu aceasta ocazie si un drum cu rapidul pana la Moscova, de unde am procurat carti romanesti.
Cartile romanesti nu puteau fi gasite in librariile din Chisinau, in timp ce magazinele "Drujba" din marile orase ale URSS aveau sectii special destinate literaturii romane alaturi de literatura vietnameza, cubaneza, bulgara etc. Puteai gasi orice doreai in aceste librarii, incepand cu literatura nationala si terminand cu celebrele traduceri din literatura popoarelor lumii, publicate de editura "Universul". Cine gusta o singura data din lecturile in limba materna, putea sa plateasca oricat pentru o carte. Pentru Dictionarul explicativ al limbii romane de Breban, procurat la piata neagra, platisem la Chisinau o bursa lunara, cam atat cat m–ar fi costat doua drumuri cu avionul pana la Moscova si inapoi. Uneori studentii de la institutiile din Moldova adunau in mare taina bani si–l trimiteau pe vreun coleg fie la Leningrad, fie la Moscova dupa literatura. Unii colegi au profitat si de calatoria mea, facandu–mi comanda pentru diferite carti.
Nu stiam exact, dar intuiam, ca profesorul se referea in "informatia" sa anume la recentele mele calatorii.
– Dar este interzis? — rupse tacerea George, un student sarguincios, tata a doi copii, care imbina cu succes munca de sofer cu invatatura la facultate. Sunt doar carti procurate in librariile sovietice si nu aduse de "peste hotare".
– Si apoi noi suntem vinovati de faptul ca in librariile din Chisinau nu se vinde literatura romana? — continua Grigore Barna. Daca ar fi la noi, nu s–ar mai duce nimeni la mii de kilometri sa procure o carte. Probabil Grigore se simtea si el vizat, deoarece ii procurasem si lui vreo cateva carti.
Replicile inadmisibile ale colegilor au avut efectul unei explozii.
Profesorul rasufla adanc, facand cativa pasi aiurea prin fata noastra. Isi mai verifica o data cu miscari frenetice nasturii la haina — un tic al sau ce trada o profunda indignare si nemultumire.
– Iata ce, baieti. Voi sa nu–mi umblati cu mata in sac! N–aveti de ce cheltui banii si timpul pe niste fleacuri. Daca aveti nevoie de ceva, puteti sa va adresati la mine. Ati inteles? Sa nu mai aud ca umblati aiurea, cutreierand tara si sa nu vi se para ca sunteti mai destepti decat altii. Voi ati venit la Universitate sa invatati literatura moldoveneasca si nu romana. De l–ati studia voi pe Bucov si Lupan ca lumea...
Urma o pauza. O tacere grea ca de plumb...
– Tovarase profesor, pai suntem intr–o situatie stupida, intrerupse linistea apasatoare Vitalie Chicu. Va rugam sa ne intelegeti corect. Din ce considerente ni se interzice sa–l citim, sa zicem, pe Arghezi, nemaivorbind de faptul ca nici la o lectie nu se pomenesc numele lui Sadoveanu, Cosbuc, Blaga, Minulescu...? Chiar si veneratul Andrei Lupan, meritele literare ale caruia sunt incontestabile, chiar si el are articole de referinta la creatia scriitorilor romani…
Vitalie si–a rostit "nevinovatul" monolog foarte calm, asa cum o facea de obicei. Il stiam cu totii drept un mare admirator al lui Tudor Arghezi, cartile caruia le purta totdeauna cu sine, invelite conspirativ in ziare sovietice. Nu o data a fost "descoperit" si de lectorul vigilent de literatura, dupa care se repeta una si aceeasi scena:
"Afara!!! A–fa–ra!!!"
Baiatul era imbrancit si cartea adesea zbura din urma lui, dezvelindu–se de "Pravda" sau "Izvestia". Ramaneam cu totii neclintiti dupa asemenea urlete pline de isterie. Profesorul devenea atat de multumit dupa asemenea rafuieli, incat isi prelungea prelegerile cu zambetul pe fata. Facea impresia ca s–a rafuit nu cu un simplu student basarabean, ci cu o intreaga Romanie.
Gheorghe Tofan