Motto: "In vremuri ale inselatoriei universale, a spune adevarul este un act revolutionar" (George Orwell)
Libertatea presei este un subiect amplu si complex. Pentru a nu se limita la niste constatari de ordin general, echipa Centrului de Investigatii Jurnalistice se va referi la doua aspecte concrete ale activitatii jurnalistice: accesul la informatie si atitudinea autoritatilor fata de articolele (investigatiile) presei.
Desi accesul la informatie este garantat de Legea Fundamentala, de Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, nemijlocit de legea cu acelasi nume, in R. Moldova inca nu s–a produs schimbarea de atitudine a autoritatilor fata de aceasta institutie democratica. Demnitarii si functionarii continua sa creada ca informatiile pe care le detin nu pot fi facute publice. Gestiunea banilor publici, politica de cadre, coruptia (contracararea efectiva a acesteia) constituie categoriile de informatii interesul pentru care e tratat cu maxima reticenta. Lipsa accesului la informatii este musamalizata, invocandu–se, de obicei, secretul de stat. Simtul birocratic i–a ajutat pe functionarii de la noi sa evite si spiritul Legii privind accesul la informatie. Iata doar cateva exemple:
Potrivit legii mentionate, informatiile oficiale vor fi puse la dispozitia solicitantilor in baza unei cereri depuse in scris sau adresata verbal. Si pentru ca accesul la informatie este regula, iar informatia solicitata, de cele mai multe ori, poate fi expusa in cateva fraze, firesc ar fi ca furnizorul de informatii sa accepte o simpla cerere verbala. Mai ales ca, aceeasi lege mai obliga furnizorul de informatii "sa asigure informarea activa, corecta si la timp a cetatenilor asupra chestiunilor de interes public..." (art. 11 alin. (1) pct. 1)). Din pacate, realitatea este alta. Pentru a determina solicitantul sa renunte la intentia sa, functionarul contactat spune scurt: "Nu oferim asemenea informatii la telefon, prezentati–ne o cerere in scris." Aceasta se intampla chiar si atunci cand se solicita confirmarea sau infirmarea unor fapte, informatia rezumandu–se la un "da" sau "nu". Calculul abil al functionarului e urmatorul: majoritatea solicitantilor, pusi in fata formalitatilor greoaie, se lasa pagubasi, iar celor ce se vor incapatana sa scrie, totusi, cererea le vom gasi noi niste chichite de procedura pentru a nu da curs acesteia. Urmatorul exemplu vizeaza, deja, termenul de solutionare a cererii de acces la informatie. Conform legii "informatiile, documentele solicitate vor fi puse la dispozitia solicitantului din momentul in care vor fi disponibile pentru a fi furnizate, dar nu mai tarziu de 15 zile lucratoare de la data inregistrarii cererii de acces la informatie" (art. 16 alin. 1). Ei bine, aceasta norma este interpretata si aplicata de catre functionari tocmai de–a–ndoaselea — informatia nu este prezentata din momentul in care este disponibila ci, fie in ultimele zile ale termenului legal (asta in cazul cel mai bun), fie peste acest termen. Atunci, insa, cand informatia solicitata e "delicata" cererile, in genere, raman fara solutionare.
De cele mai multe ori, atunci cand reporterii CIN au solicitat autoritatilor informatii privind gestionarea banilor publici, cererile au ramas nesolutionate. Procuratura Generala (PG) refuza sa dezlege ghemul privind pensiile si indemnizatiile ilegale pe care le–au ridicat, in 2002, un sir de procurori, cu toate ca din bugetul de stat au fost alocate pentru aceasta in jur de 4,5 milioane de lei. Din 16 aprilie 2003, cand a fost publicata prima investigatie la aceasta tema, am trimis Parlamentului, Curtii de Conturi, PG, Ministerului Justitiei, Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice si Coruptiei (CCCEC) 14 cereri prin care solicitam informatii cu privire la pensiile si indemnizatiile procurorilor si verificarea constitutionalitatii unei hotarari de Guvern prin care a fost posibila ridicarea lor ilegala, dar si numele procurorilor care si–au insusit nelegitim pensii si indemnizatii. Doar la 6 din cele 14 cereri ni s–a raspuns, insa informatiile autoritatilor au fost evazive si superficiale. PG, de exemplu, a confirmat, partial, cele descrise in investigatia noastra, dandu–le, insa, o alta explicatie: "S–au admis supraplati, din cauza interpretarii ironate a legii." Pentru a afla sumele si numele celor care au ridicat ilegal pensii si indemnizatii, CIN a fost nevoit sa actioneze, la inceputul anului 2004, PG in instanta. Procesul continua mai mult de un an.
Un alt caz tine de metodele frauduloase de gestionare a banilor publici pentru crearea imaginii favorabile in mass–media occidentale primelor persoane in stat. Desi am trimis mai multe demersuri Presedintiei, Guvernului, Cancelariei de Stat (actualmente Aparatul Guvernului), ministerelor Afacerilor Externe si Economiei, prin care solicitam informatii cu privire la valoarea contractelor de promovare a imaginii R. Moldova in presa internationala si sursele din care au fost onorate clauzele financiare, nu s–a raspuns la nici unul din demersuri, nici chiar dupa ce am obtinut castig de cauza in judecata. Aparatul Guvernului a ramas surd si la interventia Departamentului Executare a Deciziilor Judiciare al Ministerului Justitiei care a cerut executarea hotararilor Curtii de Apel. La fel s–a intamplat si in cazul demersului adresat, in iunie 2004, Comisiei centrale de control al veniturilor si proprietatilor din cadrul Cancelariei de Stat, prin care solicitam informatii cu privire la declaratiile pe venituri ale unor conducatori ai institutiilor centrale ale statului. Structura respectiva a ignorat atat demersul, cat si decizia judecatii.
La sfarsitul anului 2004, am incercat sa aflam care este situatia reala privind contrabanda. Intrucat, mai multe institutii sunt responsabile de combaterea acestui fenomen, am solicitat PG, SIS, MAI, CCCEC si Departamentului Vamal(DV) informatii privind numarul cazurilor de contrabanda inregistrate si al dosarelor deferite justitiei, precum si cazurile de condamnare pentru contrabanda. Institutiile ne–au trimis de la una la alta, astfel incat sa nu mai dam de capat. SIS ne–a informat ca "dosarele privind contrabanda sunt distribuite conform competentei organului de urmarire penala al DV si CCCEC". Cei de la CCCEC insa ne–au recomandat sa solicitam informatia care ne intereseaza la Directia informatii si evidenta operativa a MAI. Solicitarea noastra adresata MAI a ramas fara raspuns. Astfel cercul s–a inchis.
Situatia e si mai grava atunci cand soliciti informatii privind cazurile in care angajatii unor structuri abilitate sa contracareze coruptia cum ar fi PG, MAI, SIS, DV, CCCEC au fost cercetati penal si condamnati pentru fapte de coruptie. Nici una din aceste institutii nu a dorit sa faca publica asemenea informatie. Raspunsul CCCEC a fost de–a dreptul intr–o ureche: "Va comunic ca CCCEC, ca organ al ocrotirii normelor de drept, nu incalca principiul sau de activitate — respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, stipulat in articolul 3 al Legii cu privire la CCCEC nr.1104–XV din 06.06.2002." Adica, atunci cand CCCEC retine pe cineva, este in drept sa faca mare tam–tam, chiar daca vina acestuia inca nu este demonstrata, insa atunci cand vine vorba despre salariatii Centrului care au incalcat grav legea — drepturile omului sunt cele invocate.
La fel, in taina, este tinuta si marimea salariilor angajatilor CCCEC, chiar daca acestia sunt salarizati din bani publici. Si in acest caz, procesul de judecata initiat dureaza mai bine de un an.
Nesolutionarea cererilor de acces la informatie impinge investigatiile din mass–media spre alte surse de informare. Dupa ce materialul este publicat, vine si reprosul calapod al functionarului: ziaristul nu s–a documentat temeinic, iar materialul difuzat ii lezeaza onoarea. Urmarea — procesele prin care se cer dezmintiri si, mai grav, despagubiri pentru ditamai prejudiciu moral. E un cerc vicios: cei ce pretind ca li s–a lezat onoarea sunt chiar demnitarii care obstructioneaza accesul la informatie. Onoare — da, informatie — ba.
Logica Legii privind accesul la informatie, insa, e alta: potrivit art. 11 alin. (1) pct. 9), furnizorul este obligat "sa difuzeze de urgenta pentru publicul larg informatia care i–a devenit cunoscuta in cadrul propriei activitati, daca aceasta informatie poate opri raspandirea informatiei neveridice sau diminua consecintele negative ale raspandirii acesteia sau comporta o deosebita importanta sociala. Asadar, mingea este in terenul functionarului: nu vrei ca maine sa fie difuzata informatia neveridica, spune astazi tu insuti adevarul. Vom preciza aici ca Centrul de investigatii jurnalistice nu a pierdut nici un proces din cele privind apararea onoarei pornite de asa–zisele victime ale investigatiilor noastre.
Al doilea aspect — atitudinea autoritatilor fata de articolele din presa. Difuzarea informatiei nu este un scop in sine. Acest adevar este si mai valabil cand e vorba de investigatiile jurnalistice. Informam pentru ca vrem ca autoritatile, dar si cetatenii sa ia atitudine in cele din urma fata de problemele abordate. Chiar si–n perioada sovietica atunci cand presa relata despre careva fapte grave organele de urmarire penala ale vremii dispuneau cercetarea acestora. Firesc ar fi ca intr–un regim democratic institutiile statului sa se autosesizeze, sa reactioneze si mai prompt referitor la cele relatate de presa. Acestia, insa, ignora presa, insusindu–si o explicatie comoda: materialele publicate sunt niste rafuieli, prin calomnie si insulta, ale diferitor grupuri de interese care, intamplator sau nu, mai controleaza si niste ziare. Prin urmare, cainii (de paza!) latra...
Ziaristii de la Centrul de Investigatii Jurnalistice resping acest tratament si raman fideli principiului monitorizarii continue si complete a faptelor descrise in investigatii. Vom prezenta materialele noastre, ca si pana acum de altfel, organelor de urmarire penala, si vom insista sa fim informati despre deciziile luate. Vom recurge si la instantele de judecata, asa cum s–a intamplat in cazurile descrise, daca aceasta este importanta pentru deznodamantul unei investigatii.
Echipa Centrului de Investigatii Jurnalistice