La sfarsitul saptamanii trecute, Procuratura Generala (PG) la pus sub invinuire definitiva pe Valeriu Pasat, consilierul pentru afaceri externe al presedintelui "RAO EAS", exministru al Apararii si exdirector al Serviciului de Informare si Securitate, pe dosarul privind vanzarea a 21 de avioane MIG29 din dotarea Armatei Nationale.
Potrivit PG, retinerea lui Valeriu Pasat este rezultatul "investigatiilor active si reusite in cadrul cauzei penale instrumentate de sectia exercitare a urmaririi penale in cauze exceptionale din cadrul PG privind comercializarea ilicita a 21 de avioane MIG29". In urma tranzactiei, bugetul R. Moldova ar fi fost prejudiciat de zeci de milioane de dolari. "Tranzactia" a avut loc in anul 1997, in baza unui contract semnat de Valeriu Pasat, pe atunci ministru al Apararii.
Pe de alta parte, Gheorghe Amihalachioae, avocatul exministrului Apararii, a declarat ca Valeriu Pasat nusi recunoaste vina, considerand ca dosarul a fost intentat la comanda politica a presedintelui Vladimir Voronin. "Clientul meu sustine ca a semnat acordul de colaborare dintre Ministerul Apararii al R. Moldova si Departamentul de Stat al SUA la porunca presedintelui si primministrului tarii. In urma tranzactiei R. Moldova a avut numai de castigat, iar bugetul de stat nu a fost prejudiciat, asa cum sustin procurorii. Daca R. Moldova ar fi pastrat cele 21 de avioane la Aerodromul din Marculesti, atunci ele se transformau intrun morman de fier uzat, exact ca cele sase MIGuri aflate astazi in dotarea Armatei Nationale. Dl Pasat considera ca numai presedintele Voronin poate decide eliberarea lui", a mai spus Gheorghe Amihalachioae.
Anterior, Petru Lucinschi, expresedinte al R. Moldova a declarat pentru presa ca decizia de a comercializa avioanele a fost una corecta, "dar nu a fost deloc usor a le vinde la un pret bun, deoarece o multime de tehnica similara se afla in toate fostele republici sovietice".
"In 1996, Ministerul Apararii al R. Moldova a gasit o oarecare firma din Coreea de Sud, care sa aratat dispusa sa procure toate cele 27 de avioane la pretul de 93,5 milioane de dolari. Inainte de semnarea contractului, Departamentul de Stat al SUA nea preintampinat ca dispune de informatii potrivit carora avioanele vor fi transmise Iranului. SUA au declarat ca, in cazul in care aceasta se va intampla, fata de Moldova vor fi aplicate sanctiuni in conformitate cu legislatia americana. O asemenea perspectiva ar fi fost paguboasa pentru noi. Conducerea de atunci a Moldovei a decis sa comercializeze avioanele numai prin intermediul structurilor de stat. Ulterior, SUA sau aratat dispuse sa procure 21 de avioane contra unui pret de 40 de milioane de dolari. A fost semnat acordul respectiv si efectuata tranzactia. In scurt timp, toti banii au venit. La 27 noiembrie 1997, ei au fost varsati la bugetul de stat al Moldovei."
Ion Gutu, exvicepremier, deputat in Parlamentul R. Moldova, considera ca arestarea lui Valeriu Pasat este un epizod din scenariul preelectoral al partidului de guvernamant. "Acuzatiile, potrivit carora Pasat ar fi prejudiciat statul de milioane de dolari in timpul comercializarii avioanelor MIG29 sunt declaratii cu scopul de a induce in eroare opinia publica si a argumenta cumva retinerea unui fost mare demnitar de stat, care la momentul actual este o persoana incomoda pentru actuala conducere. Contractul de comercializare a fost semnat intre doua structuri statale, dar nu intre R. Moldova si o firma oarecare. Nu putem vorbi in acest caz de prejudicierea bugetului, deoarece americanii sau tinut de cuvant si au transferat pe contul Ministerului Finantelor suma prevazuta in contract", sustine Ion Gutu.
Daca Valeriu Pasat va fi gasit vinovat, atunci el risca pana la 12 ani de puscarie.
La 3 mai, Valeriu Pasat urma sa fie internat in spitalul Ministerului Afacerilor Interne pentru a fi operat la stomac, insa in ultima clipa PG a interzis transferarea detinutului din Izolatorul de Detentie Preventiva in spital. "Procurorii nu siau motivat in nici un fel refuzul. Insa, clientul meu a fost consultat de medicul sau personal care ia prescris un tratament in celula. Daca starea sanatatii lui Valeriu Pasat nu se va imbunatati pana la sfarsitul saptamanii curente, atunci la sigur va fi nevoie de o interventie chirurgicala. Ulcerul la stomac este o boala grea", a mentionat Gheorghe Amihalachioae.
Va amintim ca dupa retinere, Valeriu Pasat a declarat greva foamei pe motiv ca ii era frica sa nu fie otravit. Dupa mai bine de doua saptamani de foame, la insistentele mamei sale Valeriu Pasat a renuntat la aceasta forma extrema de protest.
Irina Codrean