Marti, Vasile Tarlev si–a prezentat noul sau cabinet. Nici un cuvant despre cei care au fost si care nu vor mai fi vreodata in Guvern. Nu se stie ce le–o fi explicat Tarlev in ajun. Nu stiu cum o fi motivat ca nu mai e nevoie de prezenta lor in Parlament, cu ocazia votarii componentei noului Executiv. Nu se stie cand anume au aflat ei ca… nu vor mai fi. Nu se stie cati, dintre cei prezenti in sala Parlamentului, s–au gandit la ei, in dupa amiaza zilei de marti, atunci cand Tarlev isi citea senin si sigur pe sine programul scris de altcineva. Recunosc, si eu nu le–am acordat prea mult timp, gandindu–ma, prioritar, la alti oameni, la alte probleme.

A doua zi, dimineata, o vecina ce–si desfasoara o activitate ingrata, aproape neremunerata, in domeniul Culturii, ma intreba daca stiu cumva mai multe despre noul sau ministru, Artur Cozma… I–am spus ca nu cunosc nimic mai mult decat ca a detinut functia de Ambasador al R. Moldova in Israel… "De fapt, ce conteaza", continua vecina… "Important e ca nu–i Madan, cel care a fost rusinos de docil"… Cu aceasta replica ne–am despartit.

Cati dintre cetatenii R. Moldova se bucura azi ca unii dintre vechii ministri nu mai sunt in functii? O fi fiind destul de multi, in special, din numarul celor cu demnitate, alergici la persoane care, de dragul functiei, se fac comode oricarui regim politic. Ex–ministrii cabinetului Tarlev–1 nu au fost prin nimic mai buni sau mai rai decat Tarlev care, iata, s–a ales cu laude din partea presedintelui, dar si cu acces la un nou mandat de premier. Desi au fost la fel de buni sau de rai, astazi nu mai sunt cu Tarlev. Vroiam sa zic ca astazi sunt liberi, dar, inteleg, as fi gresit. Aproape ca fara motiv, ei au fost inlaturati din functii, doar pentru a indreptati dictonul "bei svoih, citob ciujie boialisi". E regula de aur a comunistilor din toate timpurile, de care acestia nu se vor dezice nici de acum incolo, pe parcursul ultimei lor guvernari din R. Moldova. Ei stiu ce fac. Mai putin, se pare, inteleg acest lucru cei care cred ca guverneaza impreuna cu ei. Devenind "oameni de stat", ei se straduiesc sa–si maguleasca sefii, se gudura fara rusinare, crezand ca–i flateaza. Ei isi tradeaza prietenii, calca in picioare importante principii morale, scuipa in fantana din care au baut apa, pana a se capatui cu functii si nici nu banuiesc macar ca, din spate, li se pregateste o grea lovitura. Inlaturati din functii, fara motiv si explicatii, ei ajung niste renegati. Oamenii de treaba nu–i mai accepta, iar cei pe care i–au servit, uitand de demnitate, nu mai au nevoie de ei. De fapt, sunt si exceptii. Unii, uneori, sunt acreditati in misiuni diplomatice prin strainatate, ca sa uite lumea mai usor de ei si de slugarnicia lor compromitatoare.

Am cunoscut si eu cativa fosti. Cu unul, din 2002, pana in prezent, sunt intr–un proces de judecata. Ex–ministrul, in calitatea sa de reclamant, incearca sa demonstreze ca ar fi avut onoare si demnitate si ca, iata, eu, in calitatea mea de ziarist, i–as fi lezat–o, astfel el ramanand, se subintelege, fara ea. In calitatea mea de reclamata nu–mi ramane nimic mai mult de facut decat sa demonstrez ca atunci cand nu exista onoare si demnitate, nu prea ai ce leza.

Aneta Grosu