Pe 1 mai e Pastele… Lume multa, ca niciodata, va face siruri, in ajun si–n noaptea Invierii, la biserici. Iar pe 9 mai vom avea Pastele Blajinilor. Si lume de pe lume, in durere si ruga pentru pomenirea si invierea celor morti, va intra in biserici si in cimitire. Cimitirele se vor umplea de lume, de tamaie si de lumina. Si crucile de pe morminte, curate si ingrijite, ne vor reaminti, ca niciodata in alte zile, de taina legaturii dintre noi si Dumnezeu, dintre Dumnezeu si ei si dintre ei si noi. Mortii nostri vor reinvia prin pomenirea noastra.
In acest an se intampla ca Blajinii sa coincida calendaristic cu ziua de sfarsit a celui de–al doilea razboi mondial. Sa fie o coincidenta sau, poate mai degraba, un semn de profetie? Cine stie. In studentie, mi–amintesc, plecasem intr–un an sa–mi cheltui o vacanta de iarna la Riga. Pentru cine nu stie, Riga era orasul unei altfel de lumi decat a Chisinaului, era una din putinele capitale nesovietizate din imperiul sovietic. Fiind nelimitat in timp si program, aproape o zi am ratacit atunci prin cimitirul militar de la Riga: un camp imens de cruci albe, ca o arena de lupta. Si alaturi de el, un alt camp, tot de cruci si el, cu singura deosebire a stilului de epoca in care au fost lucrate. Dar toate – cruci de eroi, apartinand diferitor timpuri, dar aceluiasi popor. Asezate in randuri drepte, ca niste santinele la capul eroilor, aceste cruci, din aceste cimitire, erau si raman parte a poporului leton, de care nu–l desparteau mai mult nimic decat doar timpul. Si atat. Nu mi–a fost dat sa mai vad undeva o creatie monumentala de atata simbolism si expresivitate crestineasca.
La noi e cu totul altfel. Moldova ramane impanzita de monumente–stereotip, total abstracte, nesemnificative, absolut ideologizate: tancuri, tunuri, avioane, pioneri indoliati, soldati inarmati si … nicaieri nici o cruce. Cel mai trist e ca la monumentele sovietice ale eroilor nostri nu te cuprinde nici o emotie, chiar daca in jurul lor s–ar invarti alai de preoti si s–ar aprinde cununi de candele. Aceste monumente raman reci, artificiale si neexpresive, ca si sistemul care le–a nascut. La 9 mai vom avea 60 de ani de la incheierea razboiului, Moldova e de 14 ani independenta, pe la carma satelor si oraselor noastre s–au perindat primari de toate generatiile si culorile politice, iar monumentele eroilor au ramas asa de parca timpul a trecut pe–alaturi cu Moldova.
Priveam la sfarsitul saptamanii trecute operatiunea "monumente", declansata de televiziunea nationala, in legatura cu aniversarea zilei de 9 mai–2005. In mai multe localitati din republica – agitatie si reamenajari. E firesc sa fim preocupati, dar de ce in aceeasi maniera superficiala de acum 40, 30, 20 de ani? De ce ne–ar interesa doar varul improspatat de pe obeliscuri sau scarile, spre ele, maturate? De ce nu vrem sa regandim lucrurile in esenta lor si sa schimbam destinul acestor monumente, sa ne scoatem compatriotii din prizonieratul stelelor cu cinci colturi si sa–i asezam, crestineste si omeneste, sub cruci. Oare si peste 60 de ani nu ne este clar ca nici unul din soldatii Basarabiei nu a putut muri si nici nu a murit comunist?
"Decomunizati monumentele si dati–le de stire eroilor ca timpul s–a schimbat" — daca acesta ar fi dezideratul programului de pregatire pentru 9 mai–2005, atunci lucrurile ar avea si anumite semnificatii. Dar asa, esentele raman aceleasi, fie ca–i vorba de 9 mai–2005, sau de 28 iunie 1940.
Da, este greu si dificil sa evadezi dintr–o deprindere, mai ales cand nimeni nu ti–o cere. Dar evadarea a devenit imperativa. Pana si comunistii privesc la Est prin Vest, desi azi parerea lor nu mai conteaza, precum a contat. Si nici nu ei ar trebui sa fie cei cu initiativa. Avem autoritati publice locale, avem opozitie politica, avem societate civila cu un sector neguvernamental bine orientat in timp si mai avem, in absoluta libertate de actiuni, biserica. Rolul bisericii ar trebui sa fie si este, in acest sens, unul exclusiv, daca tinem cont ca ai bisericii suntem cu totii: si viii si mortii. Mi–amintesc cum acuma cativa ani, la Slobozia Mare (Cahul), parintele–paroh Constantin reusise sa convinga colectivitatea satului ca locul de vecie al mortilor este unul — sub cruce. Si pe monumentului eroilor de la Slobozia–Mare a fost ridicata, in loc de stea, o cruce. Pentru unii poate ca nimic deosebit intre schimbarea stelei cu crucea, pentru ei, eroii satului, aceasta insemna recrestinarea lor.
Anul acesta, in aceeasi zi de 9 mai, in toata lumea ortodoxa mortii vor fi pomeniti cu totii laolalta: si cei ucisi in razboi, si cei plecati pe timp de pace. Si in R. Moldova va fi la fel, numai ca aici unii se afla asezati sub cruci, altii sub stele. Si e vina viilor ca raman neimpacati mortii.
Petru AMARIEI