 |
|
In ultimii ani, situatia satului Haragas, care numara 1000 de locuitori, nu doar ca nu a evoluat, ci s–a deteriorat considerabil. Imaginea rudimentara a acestui sat m–a lasat mult timp fara cuvinte. "Asternuta" pe o foaie de desen, schita satului Haragas ar fi urmatoarea: case ruinate si deformate, padure si numerosi magari. Nu am fost poftita sa intru in vreo casa, dar, judecand dupa aspectul dezastruos al satului, am certitudinea ca multe familii nu au nici televizoare care ar putea fi considerate de prima importanta pentru locuitorii acestui sat, instrainat de civilizatia moderna.
Imediat cum am ajuns in sat cu microbuzul Haragas–Chisinau, am observat cum oameni in varsta nu–si dadeau randul sa–l roage pe sofer sa le cumpere pui mici de la Chisinau, altcineva l–a rugat sa–i aduca un balon de gaz, iar altii ii cereau, pur si simplu, un leu... Deoarece satul nu are iesire directa la centrele raionale, iar pe drumuri nu am vazut decat magari, oamenii in etate nu au posibilitatea sa mai iasa din Haragas.
Asta, in pofida faptului ca din acest sat foarte multi tineri au plecat anterior in Germania si chiar in Irlanda. Auzind ca ma interesez despre soarta oamenilor din satul lui, un tanar mi–a sugerat sa ma intorc imediat la Chisinau, deoarece aici nu voi intalni decat oameni saraci, derutati si "corentati", iar un articol in ziar nu le va rezolva situatia. Intr–adevar, oamenii din acest sat "impadurit", nu mai cred in nimeni si in nimic. Este un lucru de temut, halul in care am descoperit acest sat. La Haragas nu exista biserica, iar ritualurile religioase, inevitabile intr–un sat, sunt citite in fostul "selisovet", sediul caruia, din mijlocul satului, este singurul care nu a fost inca daramat si a carui piatra inca nu a fost vanduta. In rest, toate constructiile industriale ale satului, care, spun oamenii, prin anii '60–'80–'90 avea sosele asfaltate si chiar felinare la drum, lumini care asigurau paza, un complex de vite, o ferma de oi si o baza hoteliera la intrarea in padure, toate aceste constructii au fost devastate, iar piatra din pereti si din temelie a fost vanduta oamenilor din satele vecine... Cel putin nu le–a trecut prin cap sa–si inalte, din aceste materiale, o biserica in satul lor. Din fostul complex de odihna din padure a ramas doar conturul, iar pe locul fostelor ferme — niste ramasite de beton armat. Potrivit oamenilor din satele vecine, pentru a putea supravietui, haragasenii isi propun la preturi ieftine caramida, cu 40 lei pentru un metru cub, in timp ce pe piata noastra pretul comercial al acesteia este de 500 de lei. Se fura si padurea...Acum cateva luni, padurarul Grigore Vitan, care activa de 12 ani in aceasta functie, a fost gasit de un alt consatean cu capul spart de pe urma unor batai primite de la consatenii sai care venisera sa fure din padure lemne pentru foc. A doua oara i se intampla acestui padurar sa fie batut, cu un par in cap, de compatriotii sai. Dar, padurea de la Haragas, la fel ca si multe altele din republica, este devorata mai ales cu acordul sefului ocolului silvic al zonei respective. Pentru nesupunerea de a indeplini cu strictete indicatiile sefului sau de cedare a lemnului din padure, padurarul Grigore Vitan a fost concediat. Am incercat sa discutam cu dumnealui la Haragas, insa acesta a fost de negasit. Consatenii sai spun ca din ziua in care acesta a fost batut pentru faptul ca incercase sa se opuna taierii copacilor si concediat de mai marii sai pentru acelasi lucru, padurarul este vazut deplasandu–se aproape zilnic la raion si in capitala, avand totdeauna la el o sacosa cu documente cu care insista sa–si demonstreze dreptatea.
In afara de padurea care, de altfel, face parte din codrii Tigheciului, la Haragas mai sunt vaste terenuri arabile si pasuni. In sat, insa, nu exista un adevarat lider al gospodariei agricole. Sunt doar cativa asa–numiti fruntasi care au cumparat si cotele valorice ale altor sateni. O mica parte din terenurile agricole au fost cumparate de o firma ruseasca de producere a vinului, cu resedinta in satul Pleseni (Cantemir). Au fost sadite vii, in acest fel, fiind oferite, sezonier, cateva locuri de munca si la Haragas. Marea majoritate a satenilor insa nu au nici o sursa reala de venit. In prezent, tinerii care au absolvit scoala medie din sat (acum gimnaziu), nu au posibilitatea sa se mai deplaseze din acest sat pentru a incerca sa munceasca in alta parte, decat calare pe vreun magar. Satenii spun ca aceste si multiple alte probleme care au impovarat si au pustiit satul nu–l intereseaza pe primarul de Haragas — "dumnealui are chestiunile sale...", spun ei. Solicitat de reporterul Ziarului de Garda, primarul de Haragas, Ivan Barca, intr–adevar s–a aratat impotmolit de propriile probleme. Ne–a spus doar ca satul a fost preluat in conditiile respective de la fostul primar al comunelor Capaclia–Haragas, Stefan Postu. "Oamenii au facut ce au vrut cu fostele intreprinderi ale satului, le–au vandut piatra, deoarece acestea le revenisera cu drept de proprietate, o data cu impartirea cotelor valorice. De asemenea, si asfaltul din jurul acestor constructii a fost distrus si vandut de ei. Clubul de noapte de langa padure le–a revenit, la repartizarea cotelor de pamant, familiilor Economidi si Cozma... Fiecare le–a oranduit cum si–a dorit...", a spus primarul.
La solicitarile noastre de a–i adresa mai multe intrebari, el ne–a rugat sa revenim cu un telefon a doua zi, spunandu–ne ca este asteptat de niste oameni care muncesc in gospodaria sa. Faptul ca primarul nu are placerea de a discuta despre problemele satului sau, nu ne–a impiedicat sa formulam concluzia ca initiativa de amenajare a satului Haragas, in care gasesti atatea schelete de cladiri, resturi de beton si garduri daramate, ar trebui sa–i revina, in exclusivitate, anume lui, primarului. Aspectul satului aminteste de perioada postbelica, cea din anii '46, cand a existat si cea mai mare foamete de pe la noi. Din dialogul cu directorul gimnaziului din Haragas, Alexandru Rosca, am aflat ca in sat nu exista familii care risca sa moara de foame, insa a fost un caz cand un copil a murit din cauza gerului din casa. Este vorba despre familia Vicol, cu multi copii crescuti de o mama singura. Aceasta familie supravietuieste cel mai tragic saracia din Haragas.
In imediata vecinatate a satului Haragas se afla alt sat, Capaclia, modernizat in ultimii doi ani in stilul micii Alsacii, cu sprijinul unei asociatii filantropice din Franta, "Passarelle Alsace Moldavie". Francezii, care ajuta primarul sa–i dea un aspect european satului, sunt prietenii primarului. Potrivit lui Alexei Busuioc, in afara de investitiile financiare si materiale pe care i le expediaza, amicii sai din Franta vin de doua ori pe an la Capaclia si executa lucrari de renovare a satului. De asemenea, catorva locuitori ai satului le–au fost asigurate calatorii in Franta. Iar in vara curenta, in timp ce prietenii sai din Franta vor asambla termopanuri de peste 200 de euro, bucata, la scoala din Capaclia, patru profesori de aici si doi muncitori se vor afla intr–o vacanta la Strasbourg. Intrebat despre relatiile de vecinatate cu satul Haragas, primarul de Capaclia a declarat ca dansul i–a insotit anterior pe francezi in acest sat si chiar le–a oferit cate ceva din donatiile primite din Franta. "Am sa incerc sa ajut crestineste aceasta localitate. Am vorbit cu prietenii mei din Franta si, probabil, la vara, vor aduce acolo vreo doua tone de ajutor umanitar. I–am invitat pe francezi sa vada satul Haragas. Strategic nu este bine ca un sat sa traiasca prosper, fiind inconjurat de localitati sarace, deoarece acest decalaj provoaca ura si invidia vecinilor. In partea de asfintit avem un sat mai bine amenajat — Cociulia, insa in sud avem doua sate — Haragas si Samalia, care, pur si simplu, se naruiesc. Aspectul economic este determinat de latura morala si cred ca ar trebui sa ne pese de vecini, deoarece satele convietuiesc intre ele prin intermediul familiilor", a spus primarul Busuioc.
Discutand cu batranii ramasi in satul Haragas despre situatia politica preelectorala si postelectorala din R. Moldova, despre ce este NATO, despre cine dintre liderii formatiunilor electorale i–a vizitat in campanie, acestia mi–au spus ca au votat pentru Partidul Comunistilor, ca NATO este ceva legat cu americanii si care daca va veni sa–si plaseze trupele aici, nu le va intreba parerea, de aceea nici nu se gandesc sa si–o formuleze. Ei isi mai amintesc ca in perioada electorala au fost vizitati de deputatul Dumitru Diacov. Domnul Diacov, spun ei, probabil, venise insotit de bodyguarzi, in caz contrar, ca si multi alti colegi de–ai sai din actualul Parlament, care idee nu au ca exista sate cu o asemenea soarta, asa cum nu stia nici decedatul jurnalist Ion Gonta si intreaga televiziune asa–zis publica nimic despre adevaratele probleme cu care se confrunta satele moldovenesti, riscau sa fie "huiduiti" din sat cu batele. Pentru ca asa sunt oamenii din codrii de la Haragas si pentru ca asta merita demnitarii statului!
Alexandru Rosca, directorul gimnaziului din satul Haragas: "La Haragas a fost vanduta si o bucata de scoala"
"Avem de restabilit ospataria scolii, din care, intr–o noapte, au fost sustrase toate vasele din aluminiu. Au fost distruse si aragazurile, in care hotii cautau metal colorat. Tot atunci au fost sparte si geamurile scolii. A doua zi, parca era dupa razboi...Tineri, dintre cei care au absolvit scoala si nu au unde lucra, au incercat sa sparga si acoperisul scolii, cautand tot metale neferoase. In ultimii doi ani, s–au schimbat vreo 8 paznici la scoala. Plecau de spaima. Am refacut geamurile, dar avem nevoie de cel putin 50 de mii de lei pentru reparatia capitala a scolii si restabilirea bucatariei. Ratia alimentara a unui copil, alocata de Guvern, este de un leu si jumatate. Mai dau parintii cate 10 lei, lunar, pentru hrana. Anual, Guvernul suporta cheltuielile scolii, raportate la fiecare copil, cu 159 de lei (caldura, medicamente, reparatii, servicii comunale, hrana etc., toate acestea cu doar 159 de lei?!). La inceputul anului, de la fondul raional de sustinere a copiilor am primit 3900 de lei, cu care am ajutat 79 de copii...
Poate o solutie ar fi si colaborarea cu ocolul silvic din localitate, dar ei au planurile lor, chiar si lemnele de foc ne costa scump. Avem pamant si codrii Tigheciului aici... Ce–ar fi sa se gaseasca vreun investitor? Pentru a castiga vreun proiect trebuie sa avem statut de organizatie neguvernamentala. Am pornit sa inregistram Asociatia parintilor, insa unii nu au cu ce plati nici cotizatia de membru... Cea mai acuta problema este cea a reparatiei drumurilor si amenajarii satului, am incercat sa gasim solutii si la ministerul Ecologiei, dar ni s–a raspuns ca nu colaboreaza cu organizatiile neguvernamentale. Satul este distrus... In padure am avut o manastire din care au ramas numai mormanele. Am rugat calugarii manastirii Cociulia sa puna macar un semn acolo. Avem primar, dar pana se va ocupa dumnealui de toate acestea, trebuie singuri sa ne rezolvam problemele.
Potrivit directorului adjunct pentru educatie de la Haragas, Eugenia Barca, 16 elevi sunt lipsiti de tutela ambilor parinti care sunt plecati peste hotare la munca. Fetitele din aceste familii plang, iar pe baieti ii sinchiseste acest lucru. Maria Malachi a activat 50 de ani profesoara numai la scoala noastra. Pe 20 februarie a fost ziua de nastere a acestei distinse doamne, am invitat televiziunea publica sa faca un reportaj cu aceasta ocazie, insa nu a venit...
Tamara Pelin, directorul gimnaziului din satul Capaclia: "Un sat tutelat in stil frantuzesc"
La vara ne vin iar francezii, vin sa continue lucrarile de restaurare a satului Capaclia, incepute anul trecut. Investitorii francezi sunt prietenii primarului Alexei Busuioc, din cadrul unei asociatii franceze — "Passarelle" dar, dupa atatea vizite au devenit si ai nostri, deoarece noi le–am fost nu doar o singura data gazde. Anul trecut, ne–au schimbat completamente podelele, ferestrele, ne–au cumparat un xerox care ne este foarte util in procesul de instruire, noi nu l–am cerut, ei de fiecare data cand ne dau bani, ne sugereaza sa ne cumparam rechizitul foarte necesar, chiar daca este ceva mai scump, de pana la 1000 de euro. In afara de restaurarea scolii si a celorlalte cladiri publice ale satului, acestia ne–au cumparat doua frigidere, unul pentru produse si altul pentru medicamente, doamna Cristian, prietena noastra din Franta este medic si–ntotdeauna ne aduce medicamente. E o mare placere sa intri acum in scoala inzestrata cu mobilier, computere, table magnetice si alte accesorii pretioase. Ne–au daruit foarte multa literatura in limba franceza, dictionare enciclopedice si literatura artistica. Aceste donatii au influentat pozitiv studiile. Realizand impactul, francezii s–au atasat si mai mult de noi. Atentiile francezilor sunt un imbold si pentru sufletele noastre. Ei ne–au deschis interesul de viata...Au indragit si aceasta "salbatacie" a noastra. Le suntem dragi pentru ca suntem firesti. Cand sunt despachetate ajutoarele umanitare, palcuri de mame pleaca cu torbele pline de la primarie.
O mare problema la sat este lipsa locurilor de munca, flagel "incurajat" si de noul regim de studii, incepand cu septembrie, acest an, la Capaclia si la Haragas ca si in multe sate, nu vom mai avea scoala medie, ci doar clase gimnaziale. Multi isi vor continua scoala in satele vecine, iar cei care vor ramane cu diplomele de noua clase ori vor soma, ori vor porni, nepregatiti, prin viata. Daniel, un francez, a deschis la noi in sat o societate franceza de producere a dispozitivelor din metal forjat, care angajeaza 15 capaclieni, avem si un atelier scolar de prelucrare a lemnului, dar este prea putin pentru un sat. Am dat si la Haragas un lot din donatiile francezilor. Le–am dat cateva scaune, caci in cantina scolii copiii stateau cate doi pe un scaun. Afland despre acest gest al nostru, francezii, carora le–am trimis si fotografii de la Haragas, s–au bucurat. Doi francezi au vizitat Haragasul, plecand incolo cu masina proprie. Cand s–au intors, au ezitat sa ne spuna ce–i acolo, dar am inteles ca ceva se intampla la Haragas, dupa felul in care s–au bucurat de "mica atentie" acordata de noi acestui sat. La vara, se pare ca vor merge iar la Haragas. Directorul scolii, Alexandru Rosca este sarguincios, parca ar vrea sa scoata din impas satul, iar o data, venind la noi in sat, mi–a spus: "Dna Tamara, in satul Dvs. e bine, sa vedeti ce–i la noi. Mi–au stricat toate geamurile..., de unde sa iau altele, ce sa fac?!", isi vorbeau directorii scolilor din cele doua sate.
Aliona AVRAM