312 copii, cu varste intre 7 si 19 ani, traiesc in trei dormitoare ale scolii–internat din Viscauti, raionul Floresti. 125 de fete si 186 de baieti care au fost lasati in ingrijirea a 35 de profesori. Pana a ajunge aici majoritatea dintre ei au fost niste copii pe care nimeni nu i–a luat in serios, nu i–a ascultat si nu i–a auzit, ei nu au fost intrebati vreodata ce si–ar dori si ce visuri au. Unii au parasit singuri familia, ca sa fuga de violenta, alcool si mizerie, altii au fost luati din familii de invalizi sau fara intretinatori, ceilalti au fost stransi chiar din strada.

Internatul ne–a intampinat cu o privire jalnica: garduceanul de fier sta sa cada, iar cladirea sumbra are peretii destul de jerpeliti. Directorul, Tudor Tertea, nu se afla pe teren. "El e mereu plecat pe la raion sau la capitala", ne spune Angela Lupascu, director–adjunct pentru educatie. "Banii alocati de stat sunt foarte putini si de aceea este nevoit sa caute sponsorizari din alte parti. Face diferite proiecte si castigam granturi de la ONG–uri. Datorita ambitiei si straduintei lui, rezistam."

Podeaua de lemn e carpita in multe locuri, peretii sunt crapati, dar proaspat varuiti, ceea ce dovedeste un vadit interes pentru curatenie. Clasele sunt inundate de flori, la fel si cantina si ... nici o crenguta rupta. Peretii mai sunt impodobiti cu broderii si covorase care au fost confectionate de copii.

Si dormitoarele sunt pastrate in mare ordine. Paturile de pe pat nu aveau nici o cuta, de parca erau cuverturile soldatilor in cazarma. Tot acolo, icoana Maicii Domnului, atarnata in coltul de la rasarit, asa cum e de obicei in casa mare la tarani. "Cateva organizatii donatoare ne–au oferit mobila, cuverturi, cearsafuri, saltele", ne spune Elena Chiparus, directorul–adjunct pe studii. "Ne–au bucurat mult acest fapt, caci mobila veche nu mai rezista."

Dar, pe langa asternutul si hrana de fiecare zi, profesorii de la un internat au alte batai de cap, si mai complicate. Fiecare copil, cauta sa vada in ei in primul rand un parinte si, pe urma, un pedagog. "Nu–i atat de usor sa inspiri incredere si sa aduci sperante in sufletul acestor copii", ne spun profesoarele. "Sunt copii care niciodata nu au simtit caldura parinteasca, caci au fost mereu maltratati si injositi de catre cei apropiati si de catre societate. Ei nici macar nu–si inchipuie ca pot fi iubiti. Noi incercam sa le dam totul. Sa facem ore educative, sa discutam in comun si in particular diverse teme. Primul an e mai greu, dar apoi situatia se mai dezgheta."

Unii copii nu se despart de scoala nici dupa terminarea studiilor. Timp de 5 ani profesoarele mai poarta de grija absolventilor fara familie. Se intereseaza de ei, ii invita la diferite sarbatori, iar in vacanta sunt primiti la internat pentru o perioada mai lunga. Aceste eforturi, insa, nu pot inlocui familia, cu atat mai mult ca suportul financiar este mizer: statul ofera doar 200 de lei pentru procurarea rechizitelor si echipamentului necesar pentru un copil, si aceasta suma minora nu mai poate fi divizata si impartita cu cei care au absolvit scoala–internat.

Stella Enachii