Nr. 35 (7 aprilie 2005)

 Editorial

Afacerea de luni
In politica totul e altfel decat in viata: aici lumea, concomitent, se uraste si se strange in brate, se scuipa si se saruta, isi face complimente si se tradeaza. Dovada cea mai recenta sunt alegerile de luni a presedintelui R. Moldova. Continuare 

Paradoxul vremurilor noastre
Paradoxul vremurilor noastre in istorie este ca avem cladiri mai mari, dar suflete mai mici; autostrazi mai largi, dar minti mai inguste. Cheltuim mai mult, dar avem mai putin; cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin. Continuare 

Afacerea de luni

In politica totul e altfel decat in viata: aici lumea, concomitent, se uraste si se strange in brate, se scuipa si se saruta, isi face complimente si se tradeaza. Dovada cea mai recenta sunt alegerile de luni a presedintelui R. Moldova. Nu stiu ce preziceau astrologii pentru aceasta zi, dar marea anomalie politica, pe care lumea o intuia demult, uite ca s–a intamplat. Cei care, patru ani la rand au strigat cel mai mult "Jos comunistii", tot ei, mimand zambete de politete, aclamau luni, in Parlament si in mass–media, "Sus Voronin".

Ceea ce s–a intamplat este trist. Catastrofal de trist. In special pentru electorat. Insa, deloc mortal. "Nu mor idealurile cand vor liderii", asta ar fi rezumatul adecvat pentru cei pe care acesti "lideri"

i–au reprezentat si nu–i mai reprezinta. Daca ar fi sa sintetizam cele intamplate, situatia se prezinta astfel: comunistii si–au recastigat liderul la functia de presedinte in stat. Dar riscurile guvernarii raman, intrucat nu doar "opozitia", dar nici chiar comunistii nu au inteles pana la urma daca ceea ce s–a facut este bine sau rau pentru ei. Un alt moment ar fi esecul lui Rosca si al lui Diacov de a converti BMD–ul la cardasie cu comunistii, fapt de pe urma caruia Diacov a ramas in continuare liderul unui partid fara ideal politic, sau, daca ar fi sa–l catalogam mai exact — liderul unui partid de buzunar, iar Rosca — liderul unei opozitii care nu mai este. Cel putin, in formula si cu statutul pe care–l avea. Rosca si–a pierdut saua sa de mare calaret al opozitiei. Dar chiar daca cumva se mai pretinde ca atare, oricum a ramas un rege fara coroana. Cu voia sau fara voia lui Rosca, coroana, uite ca i–a trecut lui Urecheanu. Este lucrul pe care nu si l–au dorit nici Voronin, nici Diacov si, cu atat mai mult, Rosca. Numai ca schimbul de coroana inca nu rezolva problema opozitiei. Intrebarea cea mare este: va putea si are Urecheanu cu cine rezista si face fata conditiei de opozitie in noua situatie politica? Intrebarea nu e simpla deloc. Riscul ramane. Cat priveste declaratiile post–factum ale lui Diacov, ca "noi vom ramane si mai departe in opozitie, dar o opozitie constructiva…" acestea reamintesc mai mult bancul cu "domnisoara" care, dupa ce s–a… "culcat" toata noaptea cu cineva, dimineata se scoala si declara ca ea oricum ramane virgina.

Pentru lumea versata in jocurile de culise, actul "cardasiei politice" de la inceputul saptamanii este mai degraba unul neordinar decat extraordinar. Nu mai sunt demult o taina relatiile "speciale" ale lui Voronin cu Diacov si Rosca. Diacov, se stie, este un fel de bat pentru orice steag politic. Scos din sertarele KGB–ului sovietic, el este adus in politica moldoveneasca pe valul agro–comunist din 1994. Asa ca emotiile (nu si concluziile) pentru cei ce si le fac, ar fi de prisos. Nu, insa, si pentru BMD. Cat priveste Rosca, nici "fapta" lui nu este o surpriza, daca ne reamintim ca Voronin si comunistii vin la putere in Moldova pe contul "luptei" lui Iu. Rosca (nu confundati cu PPCD) cu "mainile murdare" ale guvernului Sturza. Situatia din 4 aprilie 2005 o repeta, pur si simplu pe cea din 2000, atat doar ca intr–o varianta noua. Si cu un alt pretext. Sigur, orice decizie, mai ales in politica, poate fi pana la urma motivata. Dar decizia din 4 martie, prin care "opozitia anticomunista" l–a votat pe presedintele comunistilor pentru prima functie in stat nu poate fi justificata sub nici o forma: "nici cea a interesului national" despre care vorbeste Rosca, nici cea a "stabilitatii" pe care o speculeaza Diacov si nici cea a "respectului pentru valorile europene" despre care teoretizeaza Serebrian. "Afacerea de luni" este un exemplu cras de conjunctura politica, indiferent de motivatia lui: interese, santaj, dependenta financiar–politica sau poate si altceva. De ce? In primul rand, o guvernare pe care Rosca a blamat–o patru ani la rand ca mafiota, impertinenta si autocrata nu poate avea nimic comun nici cu interesele nationale ale acestui stat, nici cu stabilitatea ei si nici cu valorile europene. Cu atat mai mult ea nu se poate inscrie in formulele de elogiu pe care Rosca, Diacov si Serebrian le afisau luni in Parlament cu prilejul realegerii presedintelui Voronin. Ce–i drept, Serebrian a fost mai temperat, Diacov nu a spus nimic nou, iar Rosca parca nu mai era presedintele crestin–democratilor, ci imagemakerul lui Voronin: atata exces de zel, ca, involuntar, ni–l reamintea, in acest context, pe regretatul Ion Gonta, de la TVM. Si nu e deloc un semn bun. In randul doi — opozitia, daca nu ar fi fost una pudrata, l–ar fi adus pe Voronin si brigada sa parlamentara la masa negocierilor. Au existat toate sansele unor negocieri reale, fara a pretinde alegeri anticipate. Pur si simplu, jocul de–a presedintele trebuia sa inceapa in Parlament si nu dupa colt, precum a facut–o mai intai Diacov si a incheiat–o Rosca. Pana la urma, fiecare in parte, ca racul lebada si stiuca au pus pe masa presedintelui niste "propuneri" care nu–l obliga la nimic, mai ales ca o buna parte din ele nici nu tin de prerogativele sale. Parada. Si atat. Ca au existat presiuni din exterior, da, este cert acest lucru. Dar asta nu trebuie sa fie vina celor din exterior. Opozitia politica de la Chisinau nu a fost absolut pregatita pentru situatia in care factorul extern s–a dovedit a fi net hotarator in raport cu cel intern. In acest sens, Voronin a fost superior opozitiei. Lobbistii lui Voronin au castigat partida. "Spetele" lui s–au dovedit a fi mai mari. In cercurile politice mai restranse se spune ca "partida Voronin" ar fi fost sugerata de insusi presedintele Busch. Asa sau nu, cert ramane faptul ca scenariile jocurilor politice in R. Moldova si pentru R. Moldova s–au schimbat si opozitia s–a pomenit absolut nepregatita pentru aceasta situatie politica noua. Asta este vina cea mare si a lui Rosca si a lui Serebrian (Diacov e din alta caseta) care, in loc sa jongleze cu niste argumente false in Parlament, trebuiau sa–si recunoasca esecul lor de lideri politici. Desi fetele lor, la tribuna Parlamentului, i–au tradat mai mult decat mesajul. Cei doi aratau ca niste morti, scosi din groapa pentru a face veselie la nunta. Aveau si de ce. Rosca a compromis o opozitie cu traditii politice, Serebrian — una in formare. Diacov nu a avut niciodata nimic cu opozitia.

Situatia e proasta, dar nu de tot. Suntem la actul intai, iar spectacolul continua. El abia a inceput.

Demult ma gandeam ce situatie ar putea provoca nasterea unei noi clase politice la Chisinau, dar nu–mi inchipuiam ca ea poate interveni prin moartea celei existente. Uite, insa, ca ea singura si–a scos sentinta.

Petru AMARIEI


Ziarul de Garda
Redactia nu poarta raspundere pentru continutul si corectitudinea anunturilor publicitare
Tel: 23-79-84, 079523593
ziaruldegarda@yahoo.com