Unii cheltuiesc, altii trag foloase

Potrivit art. 28 al Legii cu privire la gaze, cheltuielile pentru extinderea retelelor de distributie sunt suportate de «unitatea de distributie». In Moldova avem o singura unitate abilitata sa distribuie gazele — «SA Moldova–Gaz». Dar, potrivit oficialilor de la «Moldova–Gaz», la 1 ianuarie 2007, doar o treime din totalul de 13886 km de retele de distributie, exploatate de acest agent economic, constituiau proprietatea sa. Alta treime apartine autoritatilor publice locale, iar restul — diferitor agenti economici si persoane fizice. Desi cheltuiesc sume importante pentru construirea retelelor de distributie a gazelor , atat autoritatile publice, cat si agentii economici sau persoanele fizice nu le pot trece in proprietatea lor din simplul motiv ca nu exista mecanism corespunzator. Ce drepturi au asupra acestui patrimoniu cei care au investit mijloace si forta de munca in crearea lui, daca, oficial, stapani ai complexului de gaze sunt SAR «Gazprom» (64,33 %) si Guvernul R.Moldova (34,95%)?

Instrument de manipulare politica si subjugare economica

In martie, curent, Concernul «Gazprom» a transmis datoriile Transnistriei pentru gaze naturale, in marime de 1,3 mil. USD Holdingului «Metalloinvest», care este si coproprietar al Uzinei Metalurgice si al Combinatului de ciment din Ribnita. Informand mass–media din teritoriu despre aceasta tranzactie, Anatolii Belitcenco, presedintele consiliului de administrare al SA Uzina Metalurgica din Ribnita, a precizat ca nu cunoaste conditiile de cesiune a datoriilor, dar gratie acestora, Transnistria a obtinut o amanare a platilor pentru cateva decenii. Igor Smirnov, liderul rmn, a reactionat la spusele lui A.Belitcenco cu o declaratie pe cat de surprinzatoare, pe atat si de cinica: «Transnistria nu are datorii juridice pentru gaze deoarece nu a semnat vreun contract cu concernul "Gazprom". Asa ca Transnistria nu va plati nimic holdingului "Metalloinvest"». Regimul de la Tiraspol a exploatat in permanenta complexul de gaze al R. Moldova, facandu–si pe contul lui nu doar imagine, dar si averi solide.

Tranzactii dubioase

In ultimii cincisprezece ani, in sectorul de gaze din regiunea transnistreana au avut loc delapidari de sute de milioane de dolari. In 1997, bunaoara, Compania rusa «Itera», afiliata SAR «Gazprom», a procurat 75% din actiunile Uzinei Metalurgice din Ribnita, promitand sa stinga datoriile acesteia pentru consumul de gaze. Nu se stie cu siguranta daca aceste datorii au fost stinse dar, peste sapte ani, dupa ce a investit in uzina circa 60 mil. USD, «Itera» isi vinde partea sa in UMR companiei austro–ucrainene Hares–Grup, motivand tranzactia prin necesitatea de concentrare a eforturilor la dobandirea si transportarea gazelor. Concomitent, «Hares–Grup» procura inca 15% din actiunile care apartineau Companiei «EI Energy Investment & Management Corporation», inregistrate in Liechtenstein. Reprezentantul «Hares–Grup» a precizat, pentru ziarul rus «Vedomosti», ca grupul care a vandut cele 15 % de actiuni «este unul din proprietarii uzine» si ca intreprinderea a fost vanduta, deoarece nu aduce venituri, intrucat depinde de gazele rusesti si de metalul uzat din Ucraina. Unii experti leaga tranzactia dintre «Hares–Grup» si «Itera» cu reglarile de conturi dintre magnatii ce dominau piata de gaze din CSI si Europa.

Banii pentru gaze — in conturile clanului Smirnov

Cam dupa aceeasi schema activa in Transnistria si «Itera». Nici o structura abilitata nu a incercat sa afle ce volum de gaze transmis R. Moldova a fost furat si cine e hotul. De fapt, prin 2003, Alexandr Reazanov, vicepresedinte al SAR «Gazprom», remarca intr–o conferinta de presa ca pierderile din volumul de gaze furnizat R.Moldova ating cota periculoasa de 40 % (!). Declaratia sa, insa, urmarea, in opinia mai multor experti, alte scopuri decat cele de a reduce «pierderile». Mai precis, se urmarea determinarea conducerii R.Moldova sa recunoasca ca nu este in stare sa gestioneze complexul de gaze, ca, apoi, sa–l transmita catre «Gazprom».

Un timp, rolul de salvator al Combinatului de ciment si ardezie din Ribnita si–l asumase firma «Ema» ltd, o structura a Companiei «Itera», inregistrata pe insulele Bahamas, dar cu sediul la Kiev. Schema tranzactiilor era simpla: «Ema» aproviziona combinatul cu gaze si energie electrica, primind in schimb ciment si ardezie. Dealerii firmei vindeau singuri productia, deseori, la pret de dumping. Sursele provenite din aceste afaceri nu erau incluse in evidenta contabila si, respectiv, nu erau impozitate. Acestea erau trimise direct la Kiev. Colectivul combinatului a inceput sa se revolte doar dupa ce ajunsese in disperare, intreprinderea fiind pusa pe branci. In aceasta situatie, «Ema» s–a retras, lasand pe altii sa se descurce cu datoriile pentru gazele furnizate Moldovei. Mai apoi, persoane de la Tiraspol, inclusiv, seful sovietului suprem al rmn, Evghenii Sevciuc, au confirmat ca, incepand cu 1992, consumatorii din rmn plateau regulat pentru gaze (la tarife mult mai modeste decat consumatorii de pe malul drept n.a.), dar rmn nu transfera nimic catre «Gazprom». Astfel, pana in 1996, s–a format o datorie de peste 410 mil. USD, suma egala cu cinci bugete anuale ale rmn. In anii urmatori, situatia s–a repetat. In aprilie 2007, Eveghenii Sevciuc declara public ca banii pentru gazele rusesti nu erau transferati furnizorului, ci se «pierdeau» prin «Gazprombank», proprietate a lui Oleg Smirnov, fiul lui Igor Smirnov, fiind condusa de sotia sa, Marina Smirnova. Sevciuc preciza ca, in 2006, banca a incasat pentru consumul de gaze 27 mil. USD, iar in primul trimestru al anului 2007 — 18 mil. USD, bani care asa si nu au ajuns la «Gazprom». Administratia bancii a negat afirmatiile lui Sevciuc, iar Igor Smirnov le–a trecut cu vederea.

Presiunile Moscovei

In 2005, Igor Smirnov a declansat operatiunea de scoatere a intreprinderii «Tiraspoltransgaz» din componenta SA«Moldova–Gaz». Venind la Chisinau, A.Reazanov, vicepresedintele concernului «Gazoprom», a declarat atunci pentru ziarul rus «Komersant» ca «Gazprom» este impotriva divizarii activelor transnistrene din componenta SA"Moldova–Gaz«. In aceiasi ordine de idei, Ghenadii Abaschin, directorul SA «Moldova–Gaz», a remarcat ca «divizarea intreprinderii «Tiraspoltransgaz» in varianta expusa in decretul lui Smirnov», seamana mai mult cu o confiscare, care nu poate fi acceptata de «Gazprom». Abaschin mai spunea ca, in cazul unor reorganizari civilizate, partile ar trebui sa–si asume si anumite obligatiuni, inclusiv, fata de datoriile societatii «Moldova–Gaz». «Gazprom»–ul insa a neglijat pozitia conducerii SA «Moldova–Gaz» si a acceptat varianta lui Smirnov, adaugandu–si la activ si cota Tiraspolului in SA «Moldova–Gaz». In februarie 2006, administratia concernului rus a anuntat post–factum SA «Moldova–gaz» ca datoriile istorice ale R. Moldova pentru 1997–2004, inclusiv, penalitatile, au fost transmise companiei «Factoring Finance, afiliata la «Gazprom». Chisinaul nu a recunoscut tranzactia, nu a acceptat oferta monopolistului de a–i transmite in proprietate inca o parte din cota statului in SA«Moldova–Gaz».

Scenariul divizarii SA«Moldova–Gaz», in opinia unor experti, a fost gandit la Moscova. Aceasta, prin intermediul lui Smirnov, a vrut sa forteze autoritatile de la Chisinau sa aleaga una din doua: recunoasterea datoriilor pentru gaze si achitarea lor, ceea ce ar fi fost cu neputinta, ori declararea ca acestea sunt ale Transnistriei, recunoscand astfel statutul rmn. Oricum, si din aceasta operatiune, au avut de profitat doar Tiraspolul si «Gazprom»–ul. R.Moldova s–a ales din nou cu prejudicii, inclusiv cu tarife aproape europene pentru consumul de gaze, in situatia in care veniturile reale ale majoritatii populatiei sunt de 7–10 ori sub media salariului european.

Tudor Iascenco, Cornelia Cozonac, Vasile Sarbu

Investigatia a fost realizata cu sprijinul Asociatiei Jurnalistilor din Danemarca FUJ/SCOOP

Investigatia in intregime poate fi gasita pe www.investigatii.md