La 6 iulie s–au implinit 58 de ani de la cel de–al doilea val de deportari. Cei care au reusit sa supravietuiasca genocidului spun ca mai simt si astazi aerul vagoanelor pentru vite, frigul siberian si mitraliera ruseasca suierand deasupra capului.

Foto: Nicole Robicheau

Peste o suta de oameni au pichetat, pentru a doua oara in aceasta vara, sediul Guvernului in semn de protest fata de hotararea «privind aprobarea Regulamentului de restituire a valorii bunurilor prin achitarea de compensatii persoanelor supuse represiunilor politice, precum si achitarea compensatiei in cazul decesului ca urmare a represiunilor politice».

La 13 iunie, niciun reprezentant al Executivului nu s–a obosit sa le vorbeasca fostilor deportati. La fel si la 6 iulie.

«Plangeam atunci. Nu ne auzea nimeni. Plangem acum. Tot nu suntem auziti. Comunistii lovesc pentru a doua oara in noi», ne spune Melania Zaporojan, de 79 de ani, deportata alaturi de familia ei la 6 iulie 1949.

«In 1946, tata a fost condamnat la 10 ani de puscarie, pentru ca mama nu le–a dat destula paine soldatilor rusi. Pur si simplu, nu mai aveam ce le da, ramasesem si fara vite din cauza »datoriilor«. Ne–au maturat si faina din pod, nu le–a fost mila ca eram cinci copii, iar unul dintre noi era sugar. Daca ne impotriveam, eram batuti de soldati. Nu le pasa ca suntem copii. Tata a fost inchis. Nu aveam ce manca, unul din fratiorii mei a murit in timpul foametei. Cu toate ca eram saraci lipiti pamantului, la 6 iulie ne–au incarcat in vagoane pentru vite si am luat calea Siberiei. Cand am ajuns, ne–au tinut o saptamana in ploaie, pe calea ferata. Chiar daca eram copii, ne fortau sa lucram in constructii. Ne–au eliberat abia in 1956, dupa moartea lui Stalin. Din averea noastra nu a ramas nimic. Cat am lipsit, ne–au furat totul, iar casa s–a transformat mai intai in maternitate, apoi in club de noapte, dupa care a fost distrusa. Nu mai sper sa primesc nimic inapoi de la comunisti. Cum sa ne intoarca ce ne–au furat? Macar sa ne dea bani, ca sa nu murim de foame. Rusii la care am fost sclavi primesc acum medalii si pensii bune. Noi cu ce ne–am ales?» — se intreaba Melania Zaporojan.

Pentru Guvern, deportatii raman «dusmani ai poporului»

Desi la 6 iulie s–au comemorat 58 de ani de la deportarile din 1949, printre batranii prezenti am intalnit–o si pe Efimia Patrascu, de 77 de ani, deportata la 13 iunie 1941.

«De cand m–am nascut, mi s–a tot spus ca sunt "dusman al poporului". Si azi, cand cer sa mi se mareasca compensatia — primesc doar 30 de lei, tot asa sunt numita. Cum poti trai cu acesti bani? Oare acesta este pretul bocetelor si al racnetelor de mama care rasunau din vagoane, cand eram deportati? Multe femei nasteau in drum. Altele si–au ingropat acolo copiii. Flamanzeam, pentru ca nu ne dadeau de mancare. Uneori, daca li se facea "mila" de noi, ne aruncau cate un peste sarat prin fereastra vagonului, "uitand" sa ne dea si apa. Ne–au despartit de parinti. Mai tarziu am aflat ca fusesera impuscati imediat. Ne–au dus in cel mai nordic taram al Siberiei. Eram de toate nationalitatile acolo, moldoveni, evrei, ucraineni. Stam in rand, pentru a primi niste coji de cartofi oparite. Nu aveam unde trai. Nu ni se permitea sa ne spalam. Stateam unul peste altul. Noroc ca am fost luata la internat… pentru ca nu mai aveam parinti. Asa am scapat. Desi implinisem doar 10 ani, eram nevoita sa muncesc in mina de carbune. Fratii si surorile mele munceau intr–o pescarie, iar pentru munca nu li s–a platit niciun ban. De ce acum rusii nu le restituie banii, doar au fost sclavi la ei?» — se intreaba Efimia Patrascu.

Pentru ca era la orfelinat, i s–a dat un act ce adeverea faptul ca este orfana. Cu acest document, in 1948, a revenit acasa, dar nu i s–a permis sa stea in satul de bastina. Pentru ca s–a opus acestei hotarari, a fost inchisa la puscaria nr. 1 din Chisinau. «Stateam langa femeile condamnate pentru furt, omor sau alte faradelegi. Peste trei luni am fost judecata. Mi s–a reporosat ca am incalcat "Pasportnii rejim" cand m–am reintors ilegal in patria mea. Eram intrebata de ce am venit. Din mila judecatorului, am fost lasata la libertate, dar nu am putut pleca in satul in care m–am nascut. De durere, atunci mi–am pierdut vederea. Azi, batrana si neputincioasa, stau cu mana intinsa in fata guvernantilor, dar ei nu ma aud, pentru ca le este intotdeauna bine. Ei nu indura foame si frig», ne spune femeia.

Tarlev — in concediu, Greceanii — la Balti

Solicitata de Ziarul de Garda, presedintele Asociatiei fostilor deportati si detinuti politici, Valentina Sturza, ne–a spus ca incercarea sa de a fi primita in audienta la premierul Tarlev sau la vicepremierul Greceanii a fost zadarnica. Nu a fost acceptata pentru ca premierul este in concediu, iar viceprim–ministrul Greceanii e intr–o deplasare la Balti. «Multi dintre noi au fost impuscati, multi au fost aruncati in gropile cu var, multi — inchisi in beciurile KGB–iste. Nimeni nu a mai aflat nimic despre ei. Au fost deportati peste 1 milion de oameni. De acolo s–au intors, fiind azi in viata, doar 9 mii. Nimeni nu mai vrea sa stie de noi. In repetate randuri, ne–am adresat Guvernului sa inventarieze numarul persoanelor ramase in viata. Nu vor. Poate ca le este rusine de ceea ce au facut. Le este rusine de genocidul la care au supus Basarabia. Din zi in zi ramanem tot mai putini, lor insa nu le pasa. Pur si simplu asteapta sa murim», spune Valentina Sturza.

Desi este biolog de profesie, Ana Rusnac, deportata in 1949, a studiat foarte bine actele juridice in perioada celor cinci ani de cand se judeca cu Primaria or. Soroca pentru a–si reintoarce averile. Ea sustine ca, in ultimii ani, in legislatie se introduc intentionat articole neconstitutionale, din care cauza legile care se refera la retrocedarea averilor fostilor deportati nu functioneaza. «De exemplu, la 14.07.1995, Guvernul R. Moldova (n.r., premier, Andrei Sangheli) adopta o hotarare cu privire la restituirea averii, recuperarea valorii si achitarea compensatiilor persoanelor supuse represiunilor. In punctul 2 al legii este stipulat ca "in cazurile cand, din motive obiective, averea nu s–a pastrat si nu poate fi restituita, se va recupera valoarea ei, care se va determina prin aplicarea preturilor in vigoare la data desfacerii cererii. Plafonul achitarilor pentru avere nu va depasi suma de 200 lei pentru o familie deportata, dintre care pentru cladiri se vor achita pana la 100 lei si pentru alte bunuri — pana la 100 de lei". Multi deportati au fost de acord sa primeasca si acei 200 de lei. La 20 aprilie 1999, printr–o hotatarare a Curtii Constitutionale acest punct a fost declarat neconstitutional. Va dati seama ca timp de sapte ani pe teritoriul R. Moldova a functionat o lege neconstitutionala. Nu m–as mira daca si legea adoptata recent va fi declarata peste cativa ani neconstitutionala. Acum se spune ca cei care au primit acesti 200 de lei nu mai au dreptul sa ceara sa li se retrocedeze averile.»

«R. Molodva, succesoarea URSS»

Scriitorul Nicolae Dabija s–a aratat indignat de indiferenta guvernantilor. «In prezent, noi suntem deportati cu tot cu tara. 4 milioane de ostatici, asta suntem acum. Sa speram ca tara celor 3 F, frica, foametea si frigul, se va transforma cu timpul in tara celor trei R, reabilitare, reforma, Romania. Ceea ce a fost Uniunea Sovietca a ramas, din pacate, R. Moldova, pentru ca frigul foametea si frica continua. Ultima fabrica a mortii a functionat in Chisinau pana in 1953 pe adresa Alexandru cel Bun 19, sub fosta cladire a Procuraturii RSSM de atunci. Acum acolo sunt beciurile lui Tataru. Pe locul in care au fost exterminati parintii si bunicii nostri, se fac nunti si cumetrii. Acolo trebuie ridicat un Muzeu al Holocaustului din Basarabia».

La 13 iunie, nefiind ales inca in functia de primar al Capitalei, Dorin Chirtoaca a venit in mijlocul fostilor deportati care protestau atunci in fata Guvernului pentru a–i asigura de sustinerea sa. Desi vineri, 6 iulie, la Primarie este zi de audienta, Dorin Chirtoaca a facut o pauza in agenda zilei pentru a veni in fata lor si a le promite suport, dar deja in calitate de Primar al capitalei.

«Cunosc istoria implicarii primariei in solutionarea problemelor in ceea ce priveste persoanele care au avut de suferit de pe urma regimului comunist. Stiu ca, din pacate, pana in prezent, autoritatea publica locala nu si–a facut datoria la cel mai inalt nivel. Stiu ca au fost acordate ajutoare mai mult simbolice. Dar ramane marea datorie de onoare in ceea ce priveste ridicarea unui monument inchinat celor care, din gara Chisinaului, au fost deportati spre Siberia. Primaria trebuie sa–si faca datoria fata de cei care au fost nedreptatiti de regimul comunist. Stiu ca nici legea nu este dreapta, ultima modificare le cere deportatilor sa detina certificate de mostenitor. Adresez o intrebare autoritatilor centrale: cum ar putea cei deportati in '41 si '49 sa va ofere certificate de mostenitor cand astazi copiii si nepotii lor sunt deja la varsta pensionarii?» — a declarat Chirtoaca.

Potrivit lui Mihai Sorochin, seful Fondului municipal de sustinere sociala a populatiei, in prezent a fost adopata decizia de a inmana fiecarui deportat cate 600 de lei. «Lista va fi intocmita de Valentina Sturza si depusa la sediul Fondului municipal, str. Eminescu 42. De indata ce vor fi pregatite listele, fostii deportati vor putea sa–si primeasca banii. Trebuie sa prezinte doar buletinul de identitate si legitimatia de deportati», ne–a spus Sorochin.

Diana RAILEAN