Aneta Grosu

O stare ciudata a coplesit alegatorul de bun–simt dupa alegerile din 17 iunie. Calculele observatorilor demonstreaza ca comunismul ar fi in cadere, alegatorul de bun–simt, insa, nu se simte sigur pe aceasta victorie a democratiei. Lectiile insusite l–au determinat pe alegatorul de bun–simt sa–si adreseze mai multe intrebari, atunci cand politicienii il indeamna sa jubileze.

Autoritatea morala a oamenilor nostri politici ne face prudenti, in special in ultimul timp, cand trebuie sa ne gandim ce va urma dupa 2007? Ce va fi in 2009? Lipsa de transparenta, secretomania, intelegerile, deseori oculte, dintre putere si opozitie, ne fac neincrezatori. Ai impresia ca, din 2001 incoace, de la o campanie la alta, politicienii aflati la putere regizeaza niste repetitii generale ale urmatoarelor confruntari. Asa, din an in an, utilizeaza trucuri, ieftine la prima vedere, dar cu efect imediat. Toate se intampla fara stirea si fara voia noastra. Exact cum, fara stirea si fara voia noastra, cortegiile prezidentiale fac sa stationeze din mers ambulante cu bolnavi in ele.

Jocurile de culise ne amintesc ca sistemul stalinist fusese edificat intr–o secretomanie totala. Secretarul general era singurul care stia tot ce se intampla. Este recunoscut ca nu atat teroarea a fundamentat puterea lui Stalin, cat monopolul complet pe care acesta il detinea asupra informatiilor. Nimeni, decat Stalin, nu a cunoscut adevaratele statistici ale lichidarilor, ca mai tarziu sa aflam ca, in 1930–1940, aproape 70% dintre membrii Partidului Comunist fusesera anihilati de conducator.

Dupa moartea lui Stalin au fost facute publice destule date care argumentau cat de fals si cat de corupt este sistemul comunist. S–ar parea ca nimeni, niciodata, nu ar fi trebuit sa mai aiba nevoie de argumente pentru a blama si a contesta pentru totdeauna comunismul. In 2001, revenirea noastra, prin voturile alegatorilor, la acel regim, a contribuit la consolidarea unui electorat confuz, pesimist si incert. Dupa destramarea URSS, comunismul nu a fost posibil sa revina nicaieri in alta tara, nici chiar in Georgia, bastina «marelui conducator», decat in Moldova, la frontiera cu Romania.

Starea ciudata care a coplesit alegatorul de bun–simt, dupa ultimul scrutin, este determinata de nesiguranta ca PCRM, aflat la guvernare, a cedat atat de simplu puterea in sute de localitati ale R. Moldova si, mai ales, la Chisinau. Alegatorul se tot intreaba: ce o fi insemnand acest esec al comunistilor? Si daca esecul a fost asigurat de Lupu, Tarlev, Iordan, de cei 55 de deputati comunisti care, zi de zi, ocupau sate si orase intregi, promitandu–le oamenilor tot ce–si doresc, platindu–le chiar pentru a le stapani simpatiile, din ce cauza partidul si presedintele acestuia nu arunca pe seama lor aceasta pierdere de forta?

Frica de o repetitie electorala, catre 2009, jucata cu actori invizibili, dar prezenti, este starea de azi din societate, chiar daca mai putini recunosc acest lucru.