Albumul «Alexandru Plamadeala», ultimul din colectia «Maestri basarabeni ai secolului XX», ne–a dezvaluit si destinul unui fost elev al sculptorului. Astfel am cunoscut–o pe Elena Batca–Otel, in casa careia am descoperit inca o pagina de istorie, inca un destin mutilat de bolsevici care, impreuna cu alte cateva generatii, sufera calvarul unei istorii nedrepte.

Ioan Batca, nereabilitat inca

S–a nascut in 1898, la Schinoasa, pe atunci o suburbie a Chisinaului, acum, oraselul Codru. Din prima casatorie a avut sase copii: Maria, Ioachim, Ana, Alexandra, Pantelimon, Eugenia. In 1936, la nasterea celui de–al saptelea copil, Domnica, prima sa sotie, decedeaza, lasandu–l cu sase copii. In 1937, pe 21 februarie, Ioan Batca se recasatoreste cu Sofia Popov, fiica starostelui bisericii din Milestii Mici. (Sotul Sofiei decedase de tuberculoza, iar singurul copil, o fetita pe nume Stefania, se stinsese la sase ani tot de tuberculoza). Sofia era pregatita sa se retraga la o manastire atunci cand Ioan Batca, insotit de doi martori, a venit la ei acasa, propunandu–i sa fie mama la cei sase copii orfani. «Ma retrag la o manastire, am luat deja o decizie, va multumesc pentru onoare.» In acest moment a intervenit mama sa, care i–a spus: «Cei sase copii sunt mai mult decat o manastire!» Sofia repeta deseori fraza, amintindu–si de acel indemn. Peste ani, Sofiei Popov–Batca i–au spus «mama» zece orfani…

Ioan si Sofia si–au oficiat casatoria, avandu–l ca nas de cununie pe Pan Halippa. Din aceasta casatorie se naste o fetita, Elena, singurul copil al celor doi, care au avut bucuria sa imparta o scurta fericire de doar trei ani. In iunie 1941, Ioan Batca este arestat de sovietici, fiind dat «disparut fara veste». In urma numeroaselor cautari a fost identificat si stabilit ca a decedat la 8 ianuarie 1942, in orasul Kazan. In cartea de deces a fost inregistrata data de unu iunie 1942. La 30 decembrie 1941, la Kazan, in lagar, este judecat si condamnat la 5 ani privatiune de libertate. Fara martori si fara dosar.

Nici pana azi Ioan Batca nu este reabilitat. Cererea de reabilitare a venit cu aviz negativ. Iata ultimul raspuns pe care l–a primit Elena Batca–Otel de la Procuratura Generala a R. Moldova la 21 ianuarie 1999.

«La cererea din 27.11.98 Va comunic ca, conform informatiilor parvenite de la MAI al Republicii Tatarstan, Batca Ivan Andreevici, nascut in anul 1898, la 20.05.41 a fost arestat pentru comiterea infractiunilor prevazute de art. 97, 135C.P. al RSS Ucrainene. La 30.12.41 a fost judecat si condamnat de instanta de judecata Verhne–Uslonsk din Republica Autonoma Tatara la cinci ani privatiune de libertate pe art.109,116 C.P.  al RSFSR pentru abuz de serviciu si delapidare. Aflandu–se in inchisoarea nr. 9 a NKVD–ului din orasul Sviaj, la 08.01.42,  dansul a decedat. Pricina decesului nu este indicata. Reiesind din cele expuse, motive pentru intervenirea Procuraturii Generale intru reabilitarea lui Batca Ivan Andreevici nu sunt, dat fiind ca dansul n–a fost supus represiunilor politice, ci a fost judecat si condamnat pentru comiterea infractiunilor de drept comun. Semneaza ajutorul procurorului general I.Grigoras».

Judecat de mai multe tari?

Raspunsul lasa loc pentru mai multe intrebari: de ce a fost atat de periculos pentru puterea sovietica Ioan Batca si de ce a fost judecat de atatea tari? Exista cateva momente care, probabil, explica unele lucruri din viata celui care a fost Ioan Batca. Precum afirmam mai sus, el s–a nascut la Schinoasa, unde tatal sau isi construise o casa buna, impunatoare pentru acele timpuri. Ioan era agricultor, dar a absolvit si scoala de Belle Arte din Chisinau, clasa sculptorului Alexandru Plamadeala. A fost pictor iconograf, a construit si a pictat mai multe Troite. Cinci au fost facute in atelierul sau de la Schinoasa: una a inaltat–o in fata casei, altele — la fantana de la Botanica si prin alte locuri. Din 1934 pana in 1936, Ioan Batca a fost consilier municipal din partea partidului taranist, al carui membru a fost, frecventand si clubul taranistilor din Chisinau. Pe timpul mandatului sau de consilier municipal, Ioan Batca a reconstruit soseaua de la Schinoasa, construind si cinci fantani cu tuburi. Folosindu–se de calitatea sa de consilier, a ajutat la constructia scolii de la Schinoasa, la renovarea picturii murale din manastirea Eparhiei Chisinaului, demolata ulterior de comunisti. In casa Elenei Otel se pastreaza o lucrare din timpul studiilor la scoala Belle Arte din Chisinau. Elena Batca–Otel incepe sa depene povestea unei vieti dramatice, controversate. «Autoritatile sovietice doreau sa puna mana pe casa noastra, era una din cele mai bune, vroiau sa instaleze carmuirea sovietului satesc sau a kolhozului. Noi am trait »o Siberie pe loc«, in casa noastra. Ultimii care l–au vazut, insotindu–l pana la KGB, au fost fratele meu Pantelimon si Ana. Acolo tata a fost interogat mai multe ore, apoi a iesit, si–a luat ramas bun, spunandu–le sa se intoarca acasa. Escortat de doi ostasi, tata a fost dus spre puscaria de pe strada Sadovaia. Atunci l–au vazut ultima oara».

Ioan Batca era ruda cu Dumitru Bogos, fost ministru, primar de Chisinau. Bunica lui pe linie paterna era sora cu Ana Bogos. Fratele lui Ioan Batca, Sergiu Balan, era o persoana publica, in acea perioada se afla pe post de director al Colegiului de vinificatie din Chisinau.

«Multi au fost provocati sa–l expuna pe tata, l–au tradat cine si cat a putut»

Pentru faptul ca absolvise Scoala de Arte Frumoase, ca era prezent si apreciat in cercurile cele mai influente ale taranistilor si oamenilor de creatie ai acelor timpuri, ca era un mare patriot roman, ca era, in definitiv, un intelectual, un exponent al perioadei interbelice, a platit cu varf si indesat, avand o soarta caracteristica intelectualitatii basarabene din perioada interbelica.

Ce i–au incriminat sovieticii? «Delapidari.» Adevarat faptul ca Ioan Batca avea o dugheana unde vindea paine, sare, sapun. Intr–un timp, distribuia paine orfanilor. «Cand »au venit rusii«, s–au gasit si paratori. In dosar figureaza numele unui vecin care intotdeauna l–a invidiat pe tata. Era de la partidul liberal si nu–i agrea pe taranisti. A fost deportata si sotia lui, in 1941, in Siberia. Si alti paratori s–au gasit. Multi au fost provocati sa–l expuna pe tata, l–au tradat cine si cat a putut», spune cu tristete Elena Batca–Otel.

«Pricina smerti "nerazborcivo"»

Sofia Batca a asteptat noua ani sa se intoarca si sotul ei. Intamplarea a facut ca, pana la urma, trei consateni, fratii Anton, Tihon si Constantin Gojin, i–au povestit ca, aflandu–se in gara la Kazan, trenul a stationat cateva ore. Soldatilor li s–a permis sa intre in gara sa–si ia «kipeatok». Era in iarna anului 1942, la 20 februarie, ger cumplit. In hala garii, ostasii facusera o coada imensa. Cei cativa moldoveni au auzit vorbindu–se romaneste. S–au apropiat si s–au bucurat de intalnire. Intrebati cum au ajuns acolo, au spus ca, a doua zi de Paste, au iesit la arat si iata unde s–au pomenit. Ceilalti au marturisit si ei ca sunt din Chisinau, de la Schinoasa. «Cu noi a fost unul din Schinoasa, un om foarte vesel. Desena frumos, Ioan Batca se numea, dar nu mai este». La eliberare, Anton Gojin a relatat intamplarea. A fost singurul argument de care s–a agatat Sofia Batca, adresand o cerere de cautare a sotului sau. In 1951 primi un certificat de deces eliberat pe unu noiembrie 1951 de RSFSR, in care i se comunica despre moartea lui Ioan Batca in lagarul din Kazan, pe 8 ianuarie 1942, in cartea de deces fiind indicata ziua de 1iunie 1942. «Pricina smerti "nerazborcivo"».

«Exista si o alta versiune, povestita de un cetatean pe nume Sanduta, din Ialoveni, spune Elena Otel. El afirma ca a fost cu tata in acelasi vagon cand ii duceau in lagar. Intr–un moment, tata a lesinat, iar soldatii–santinela au deschis usa vagonului si l–au aruncat in zapada. De ce dar au expediat raspunsul din Kazan? Anton Gojin a povestit ca in Ural a lucrat la o uzina militara, produceau armament. "Am vazut un cimitir unde erau 800 de morminte ale moldovenilor, un cimitir al basarabenilor in Ural". Cand a murit, Ioan Batca avea 43 de ani, lasase sapte copii in grija Sofiei si numeroase Troite inaltate prin cartierele Chisinaului acelor ani, tablouri neterminate. O singura lucrare (o vedeti in imagine) a trait calvarul ocupatiei si a tuturor intemperiilor. Este lucrarea de licenta la absolvirea Scolii Belle Arte, pictata in 1928.

In cautarea adevarului

In 1998 a facut prima cerere pentru reabilitare. Elena Otel este sigura ca tatal ei, Ioan Batca, a fost o victima a regimului stalinist comunist, iar intreaga lor familie a suportat si mai continua sa sufere calvarul unor nedreptati si umilinte. Iata inca un argument care confirma ca cetateanul Batca a fost condamnat pe nedrept. «Unul dintre nepoti, dupa ce a luptat in Afganistan, a vrut sa se inroleze in serviciu la MAI. Peste o luna, prezentandu–se sa afle rezultatul, a fost surprins cand i–au aratat o fotografie si l–au intrebat daca recunoaste pe cineva. »Nu cunosc.« I–au raspuns: »Acesta este bunelul tau.« In fotografie era un barbat tanar, in costum national romanesc, pozand alaturi de regele Ferdinand, in timpul vizitei Majestatii sale in Basarabia, in anul 1924…

Elena Batca–Otel se afla in cautarea adevarului despre tatal sau. «Am platit cu totii prea scump, vreau sa obtin reabilitarea tatei! Poate voi restabili adevarul despre o perioada necunoscuta pentru mine, deoarece dosarele acelor crime raman pana azi strict secrete…»