Nr. 128 (3 mai 2007)


 Politic

Peste noapte, ei sunt in stare sa incline balanta
Dupa esecul mai multor scrutine electorale din cadrul alegerilor locale din 2005, Chisinaul, pana in 2007, s–a ales cu patru primari interimari Continuare 

Lantul slabiciunilor
Continuare 

Zinovia Zorina: «Pot privi direct in ochii oamenilor»
Un interviu cu Zinovia Zorina, candidat la functia de primar al municipiului Chisinau din partea Partidului Conservator din R. Moldova Continuare 



Peste noapte, ei sunt in stare sa incline balanta

Dupa esecul mai multor scrutine electorale din cadrul alegerilor locale din 2005, Chisinaul, pana in 2007, s–a ales cu patru primari interimari: Mihai Furtuna, Vasile Ursu, Veceaslav Iordan si, mai nou, Petru Svet. Alegerile locale precedente au demonstrat si o participare redusa a tinerilor la procesul electoral.

Ne–am saturat de cumetrismul din politica

Victor Covalschi, student UTM, va vota pentru prima oara la 3 iunie 2007.

«Tinerii sunt o speranta pentru R. Moldova, iar participarea noastra la votare ar putea avea un impact considerabil», spune studentul care percepe politica drept o afacere. «Iata de ce este important sa mergem la sectia de votare cu totii, pentru ca fiecare vot in parte conteaza.»

«Trebuie sa alegem un primar care ne–ar conveni noua, nu lor, celor de la putere», considera Victor Bostan, tot student UTM. «Ne–am saturat de cumetrismul din politica. E timpul ca in Primarie sa vina cineva care ar face cu adevarat ordine. Politica asta e o afacere. De fapt, e ca o piata. Toti se vand. Chiar si pe Rosca l–au cumparat comunistii.»

Tatiana Castrasan, studenta USM, spune ca toate alegerile sunt importante, pentru ca acestea sunt in stare sa ne schimbe viata. «In fiecare zi facem alegeri mai mult sau mai putin importante, dar nu stim in ce masura acestea ne vor influenta, putem doar sa presupunem», afirma ea. «Cat priveste alegerile electorale, cand noi ne alegem conducatorii, este vorba mai mult de un compromis. De multe ori, se pare, niciunul dintre candidati nu raspunde asteptarilor noastre, dar il alegem pe cel mai bun dintre cei existenti, dar si care are mai multe sanse.» Tatiana considera important votul in contextul in care mii de tineri gandesc la fel ca si ea. «Pentru foarte multi politicieni care s–au perindat pe la putere cred ca politica a fost o afacere si va fi atata timp cat ea va avea legatura directa cu banii. Mai este o notiune numita etica si alta — morala. Este evident, fiecare vrea sa castige bani, dar conteaza si metodele prin care o face si limitele pe care le poate avea», spune studenta, aducand drept exemplu campania electorala din Franta, unde la alegeri au participat foarte multi tineri.

A vota inseamna un viitor cert

Pe de alta parte, candidatii mai tineri la functia de primar al capitalei considera ca absenteismul tinerilor la alegeri denota, in primul rand, o neincredere totala in clasa politica actuala.

«Tinerii se confrunta cu multiple probleme — studii contra plata, angajarea dupa absolvirea facultatii etc., probleme pe care Guvernarea nu le rezolva», spune Eduard Musuc, candidat PSDM. «In consecinta, tinerii aleg sa plece din Moldova. Aceasta tendinta este confirmata si de sondajul Gallup, realizat in martie a.c.  Potrivit acestuia, 3 din 4 tineri sunt gata sa plece peste hotare ca sa–si gaseasca de lucru sau chiar ar parasi R. Moldova pentru totdeauna.»

Musuc aminteste ca, la noi, clasa politica s–a format ca mentalitate si experienta in perioada sovietica si nu mai corespunde provocarilor timpului. «Iata de ce ar trebui schimbata, astfel incat, la guvernare sa vina oameni noi cu viziuni moderne, capabili sa propuna strategii de dezvoltare pentru tara noastra si sa le implementeze», spune Musuc, argumentand ca aceasta schimbare este posibila doar daca tinerii se vor implica plenar in viata politica si sociala. «Numai votul constient al tinerilor le poate asigura un viitor cert aici, acasa.»

Statul nu creeaza conditii

Si Dorin Chirtoaca, candidat PL, considera ca absenteismul tinerilor reprezinta reactia acestora la nepasarea autoritatilor fata de problemele lor. «Din pacate, tinerii nu–si vad viitorul in R. Moldova, prin urmare ei nu au o motivatie sa participe la alegeri», spune el. «Preocuparea tinerilor este, in mare parte, identificarea unor cai de plecare peste hotare, in lipsa de perspective, a unor locuri de munca si salarii decente aici, acasa. Tinerii inteleg ca statul nu creaza conditii pentru o viata mai buna si, dandu–si seama ca trebuie sa se descurce doar pe cont propriu, nu prea acorda atentie vietii politice. Guvernarii, insa, ii convine acest fenomen si chiar il stimuleaza prin politicile sale cu caracter retrograde, rupte de realitatile prezentului.»

Chirtoaca crede ca rolul tinerilor intr–un proces electoral este determinant. «Tinerii pot rasturna situatia cu usurinta. Ei sunt in stare sa incline, peste noapte, balanta in directia sanatoasa si corecta pentru R. Moldova. Tinerii reprezinta sansa schimbarii si aparitiei premiselor pentru functionarea democratiei, dezvoltarea economiei si atingerea unui nivel de trai european.»

Pe de alta parte, «in practica campaniilor electorale din R. Moldova nu sunt cunoscute careva statistici privind participarea tinerilor la alegeri», spune Paul Strutescu, presedintele Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului din Moldova (LADOM). «Nu s–a ocupat nimeni… Toti sunt prinsi in timpul campaniilor electorale, dar dupa acestea, se pare ca nimanui nu–i mai pasa. De fapt, candidatii ar trebui sa se ocupe individual de acest segment al alegatorilor. Ei ar trebui sa incurajeze tinerii sa participe la vot.»

Anastasia NANI


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. Puskin, nr. 22, bir. 449, 451, Chisinau
Tel: (+373 22) 23–21–43
ziaruldegarda@yahoo.com