Saad, Ahmed, Hated au disparut in circumstante necunoscute. Akiel a fost gasit de tatal sau in mijlocul drumului, impuscat in cap cu un glonte. Ali sta inchis in propria–i casa, asteptand cand moartea, avand chip de militar, ii va intra pe usa… Asemenea marturisiri pot fi auzite la orice pas in Irak.

Wakass Hattab, student la Chisinau, ne–a dezvaluit alta fata a razboiului purtat in tara sa. El este ingrozit de viata oamenilor simpli, din randul carora razboiul rapeste cele mai multe victime. Sunt situatii si evenimente despre care mediile de informare comunica prea putin.

In Irak este imposibil de trait. Iesi din casa si nu stii daca te vei intoarce sau nu. Fiecare intelege ca poate fi asasinat doar pe motiv ca merge pe strada. Deseori, asasinii raman necunoscuti. Soldati americani aflati pe teritoriul Irakului, soldatii din Iran carora inca nu le–a trecut ura sau bastinasii insisi, dezmembrati in siiti si suniti, doua confesiuni religioase aflate in conflict? Cine dintre acestia, zi de zi, pune in pericol viata oamenilor din Irak?

Parintii isi asteapta incontinuu copiii disparuti de mai multe luni. Ii cauta pe strazile pustii, printre corpurile neinsufletite ale unor persoane maltratate pana la moarte. Corpurile acestora sunt aruncate demonstrativ in mijlocul drumului. Nimeni nu–ti va spune ce este mai rau: sa–ti regasesti persoana apropiata in multimea de cadavre sau sa stai zi de zi cu gandul ca, undeva, copilul tau este supus celor mai groaznice chinuri si nimeni nu–ti poate spune cat timp pot continua aceste nevoi.

Linistea si pacea din Moldova

Familia lui Wakass a parasit tara imediat dupa declansarea razboiului. Acum toti sunt dispersati in diferite parti ale lumii: parintii sunt in Siria, iar el cu fratele sau au regasit linistea si pacea in Moldova. Wacass spune ca se simte aici ca la el acasa, pe timp de pace. Oamenii sunt la fel de prietenosi si ospitalieri.

«Din opt prieteni care ne jucam de mici copii am ramas in viata doar doi. Saad, Ahmed, Hated au disparut fara veste. In Irak, cei disparuti sunt inscrisi in lista decedatilor. Akiel a fost arestat pentru terorism. Nu inteleg cum e posibil ca un om care nu iese din casa sa fie terorist. Dupa un an si jumatate de inchisoare, a fost eliberat, insa, in timp ce trecea drumul pentru a–si imbratisa parintii, Akiel a fost din nou capturat. De asta data nu se stia cine sunt rapitorii si care ar fi motivele captivitatii. Peste putin timp, tatal lui Akiel a gasit, la o margine de drum, corpul neinsufletit al fiului sau. Desi murise rapus de un glonte, starea cadavrului era ingrozitoare. Era cert ca Akiel fusese maltratat zile in sir. Akiel mi–a fost cel mai apropiat prieten.»

Ali mai traieste in Irak si incearca pe toate caile sa pastreze relatia cu prietenul sau Wakass, care din intamplare a nimerit in Moldova. El nu se gandeste ca, la varsta sa, e timpul sa se casatoreasca, sa creasca copii, sa–si gaseasca un loc de munca. El nu vede sensul, deoarece, in orice moment, s–ar putea sa fie ucis. Atunci cui ar ramane copiii? Singurul lucru la care se gandeste un om care locuieste in Irak este painea cea de toate zilele.

Cineva numara banii, iar cei din Irak isi numara zilele

Jumatate din populatia tarii a parasit Irakul. S–au refugiat prin alte tari sau «pe cealalta lume», fiind asasinati. Cei ramasi acasa par a fi adevarati patrioti, pe cand ei, e simplu, nu au surse financiare pentru a «fugi» din Irak — o tara atat de bogata in «aur negru» si, concomitent, cu o populatie murind de foame si saracie. In conditii normale, ei ar fi putut sa se bucure de bogatiile subsolului tarii in care locuiesc, acum insa isi numara zilele care le–au mai ramas pana la moarte.

In Irak rapirea unei persoane, indeosebi a unui copil, a devenit un lucru banal. Dupa astfel de cazuri, parintii si rudele sunt nevoiti sa vanda totul pentru a achita o recompensa pentru eliberarea din captivitate a copiilor. Initial, erau rapite doar persoane din familii bogate. Acum, poate fi rapit chiar si un simplu trecator. Nimeni, in Irak, nu–ti poate garanta ca, iesind in strada, vei reveni cu siguranta acasa. Maltratarile la care sunt supusi cei rapiti nu pot fi comparate cu nicio altfel de tortura. Oamenii ajung cu degetele sau cu urechile taiate. In astfel de conditii, ei raman in viata doar dupa ce rudele le platesc sume grele de bani rapitorilor.

Pretul unui om de rand variaza intre 30–50 mii de dolari

«Varul meu Ahmed a fost rapit in timp ce se juca in curte. Peste cateva ore, familia sa a fost anuntata la telefon despre rapt, cerandu–li–se  40 de mii de dolari pentru eliberare. Parintii si–au vandut casa, rudele au ajutat cu ce au putut. Suma adunata a fost platita pentru revenirea micutului Ahmed. Cand a fost eliberat, a inteles ca familia sa nu mai are casa.»

Copiii din Irak abandoneaza scolile

«Varul meu este in clasa a III–a. Desi ar trebui sa frecventeze scoala, el sta acasa, deoarece este periculos sa iesi din casa. Fratele meu a terminat cu succes clasa a XII–a, insa nu are posibilitate sa–si continue studiile in alta tara, iar in Irak nu are unde, deoarece toate scolile sunt inchise.»

«Si parintii sunt nevoiti sa stea acasa. Tatal meu a fost inginer, iar mama — contabil. Acum ei sunt in Siria si de doi ani isi cauta un serviciu. In Irak nu mai functioneaza nicio intreprindere, niciun magazin sau alte institutii comerciale. In Irak nu mai functioneaza nimic…»

Bucuriile unui om pe timp de pace sunt durere si suferinta pe timp de razboi. Cei ramasi in Irak nu se mai bucura de nimic, pentru ca aici viata a incremenit pe loc. Doar moartea inainteaza.

Batranii mor in singuratate. Casele sunt pustii sau gazduiesc intre peretii reci doar cate o persoana, ramasa singura dupa ce si–a pierdut familia.

«Suntem considerati asasini, teroristi, pe cand tot ce se intampla in Irak nu este altceva decat o lupta politica din cauza intereselor economice. De vina e aurul negru.»

P.S.  Toti cunosc povestile orientale in care un batran bate intr–o toba si striga: «In Bagdad e liniste». Wakass Khattab povesteste despre adevarata situatie din tara sa.

Svetlana PANTA