Nr. 126 (19 aprilie 2007)


 Social

Oameni si deseuri
Deseurile: problema administratiilor sau a constiintei omului Continuare 

Un nou sistem de control falimenteaza farmaciile
Farmaciile care nu–si vor instala sistemul automatizat de evidenta a medicamentelor vor fi sanctionate cu amenzi de pana la 60 mii lei. Continuare 

Ajutor de Blajini
si de Ziua Invalizilor
In Chisinau traiesc peste 31 mii invalizi de gradul I, II si III. O suta (!) dintre ei au primit de la Primarie, in ajun de Blajini, cate un pachet cu produse alimentare in suma totala de 56 de lei. Continuare 

Povestea linistii
In Irak este imposibil de trait. Iesi din casa si nu stii daca te vei intoarce sau nu. Continuare 

Ajutor de Blajini si de Ziua Invalizilor

In Chisinau traiesc peste 31 mii invalizi de gradul I, II si III. O suta (!) dintre ei au primit de la Primarie, in ajun de Blajini, cate un pachet cu produse alimentare in suma totala de 56 de lei.

Unii au ramas multumiti si de putinul ce li s–a oferit, altii se intrebau, urcand cu greu treptele Primariei (40 dintre cei 100 de invalizi erau orbi, n. r.), de ce a fost nevoie sa vina ei tocmai in centrul Chisinaului pentru a primi un pachet in suma de 56 de lei, chiar din mana viceprimarului Petru Svet.

Pachetul cu produse alimentare continea 1 l. de ulei, 1 kg de zahar, 1kg de orez, paste fainoase si un cozonac

Banii pentru procurarea produselor alimentare, in suma de 10 mii de lei, potrivit Eugeniei Ceban, directorul Directiei Generale a Asistentei Sociale Chisinau, au fost transferati de Compania DAAC Hermes. Intrebata dupa ce criterii au fost selectate persoanele ce au beneficiat de aceste pachete cu produse alimentare, Eugenia Ceban ne–a raspuns ca «nu au fost alesi dupa criterii speciale, deoarece noi incercam sa lucram cu toata lumea saraca din municipiu. S–au selectat singuri. In total avem peste 124 de mii de beneficiari. Banii oferiti de DAAC Hermes au fost transferati in contul unei cantine la care se alimenteaza pensionarii. Ulterior, sefa cantinei ne–a pus la dispozitie aceste pachete cu produse alimentare.»

Produse alimentare pentru masa de Pasti

Ecaterina M. este invalida din copilarie. In urma unei interventii chirurgicale la care a fost supusa cand avea doar 5 ani si–a pierdut vederea. La Primarie a fost insotita de unul din cei trei copii ai sai. Ne–a spus ca ii este greu sa se deplaseze, dar a venit, deoarece pentru familia sa sunt importante chiar si cele cateva kg de cereale. «Familia mea traieste doar din pensie si ajutoarele pe care le–am primit.» Intrebata de cate ori pe an familia sa a beneficiat de ajutoare, Ecaterina ne–a raspuns: «De Pastele Blajinilor si de Ziua Invalizilor.» Cum poti sa supravietuiesti astfel? — se intreba femeia…

«Viata noastra impreuna cu dumneavoastra»

Desi banii pentru procurarea produselor alimentare au fost oferiti de catre un agent economic, viceprimarul Petru Svet a declarat ca Consiliul Municipal Chisinau este cel care «prelungeste acordarea ajutorului paturilor nevoiase».

Redam aici un fragment din mesajul viceprimarului catre persoanele cu dizabilitati, adunate la Primarie.

«Am hotarat astazi sa va adunam aici din punct de vedere ca sala este mai mare si putem ca sta pe scaune dar nu in picioare. Au sa intreprinda autoritatile publice locale in legatura cu legea care este prevazuta, fiindca una dintre atributii este acordarea ajutorului posibil necesar pentru paturile, pentru oamenii care au nevoie si eu, ca viceprimar care patronez ramura data pentru mine nu este indiferent starea in care aflati si locuiti dvs. Eu inteleg ca dvs. meritati mai mult, fiindca atata timp lucrand in dezvoltarea, constructia orasului, dezvoltarea R. Moldova in masura posibilitatilor, Guvernul, organele superioare de conducere fac tot posibilul ca viata noastra impreuna cu dumneavoastra sa fie cat de cat mai buna, sa putem primi ceea ce am meritat noi prin munca noastra.»

Diana RAILEAN


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. Puskin, nr. 22, bir. 449, 451, Chisinau
Tel: (+373 22) 23–21–43
ziaruldegarda@yahoo.com