«Lasa, mama, Moscova
»
Lilia si Valeriu Anton din satul Horodiste, raionul Rascani, care au 35 si, respectiv, 40 de ani, siau intemeiat o familie pe principii crestine. Respectand intocmai porunca «sa nu ucizi», Lilia a adus pe lume 6 copii. Marina, cea mai mare dintre ei, are 16 ani si in acest an absolveste gimnaziul din sat. Cristina are 14 ani si este in clasa a saptea. Alexandra invata in clasa a cincea, fetita este cea mai tare la carte. Ii place literatura si istoria. O ajuta cu totii, pun umarul pentru ca ar vrea sa mearga mai departe.
Valeria
are 11 ani si, in luna mai, va absolvi patru clase,
deseneaza foarte frumos si face buchete din flori de camp.
Iuliana are doar 5 anisori si sa nascut
cu diabet zaharat, avand grad de invaliditate. Intre cele
cinci fete, a venit pe lume fratiorul Nicusor. Copilul are
doar 3 ani si jumatate. Pe 26 ianuarie 2007, Lilia
Anton a plecat la Moscova, desi, avand reumatism la inima,
starea sanatatii nui permite. «Marina absolveste
opt clase si vrea sasi continue studiile
la liceu, trebuie sa o ajutam, ca daca se va rupe
ea, poate sai scoata si pe cei care
vin din urma», ne spune bunica Lidia, in grija careia
au fost lasati copiii.
Deocamdata, nimeni in aceasta R. Moldova nu a oferit
o solutie cum sa te smulgi din saracie, nesiguranta,
cum sa supravietuiesti intrun sat unde
ai o bucata de pamant si cateva gaini in curte,
iar bani deloc! Rareori se gaseste cineva sa dea
cu imprumut. Au cautat si ei, din rasputeri, sa se descurce.
Lilia este asistenta medicala, iar Valeriu tractorist, avand
o munca sezoniera, mai mult toamna si primavara. Cand copiii
au inceput a creste «ca din apa», a plecat
la Moscova, pentru ca alta solutie nu a gasit. Casa
incai nefinisata
Acum doua luni, el a chemato
si pe nevastasa. La Moscova,
asistenta Lilia lipeste tapete in casele in care vor locui
oameni poate mai fericiti decat ea si copiii ei. Valeriu
construieste case pentru moscoviti.
Inca nu au trimis bani acasa. Bunica Lidia incearca sa tina
piept greutatilor. Cu ce sa hranesti sase suflete?
ar fi simpla intrebare. «Unt nu au mai vazut
de mult. Si margarina nu le pot pune pe paine
macar o data pe saptamana. Le fac mai mult cartofi si tot
felul de terciuri». De lapte au uitat pentru ca «laptele
il vinde la stat», iar acesta (adica statul) ii da niste
bani. Daca are un ban, cumpara orez, hrisca, mazare. Mai cumpara
si sapun, praf de spalat rufe, sampon
«Fiica mea
ii spala cu sampon mai scump, da eu sunt bucuroasa
sa am de cel mai ieftin, din urzica, bine ca il am. Ieri
am cumparat un kg de hrisca. Lam pus
tot in ceaun, ca suntem sapte guri. Copiii nostri nu mai
stiu cand au imbracat o hainuta noua, numai de la "gumanitarca"
ii imbracam». De cateva ori au chemato pe Lilia
la scoala sasi aleaga din stocul de haine
vechi.
Femeia fuge spre dulap si aduce un brat de haine. Le insiruie
pe pat: «Lilia lea despletit, ca erau
tare ponosite, apoi a combinat atele si iata ce frumusete
a facut. Plangea si impletea bluzite, paltonase, pantalonasi,
ciorapiori si manusi.» Copiii aduc albumele cu fotografii,
mio arata pe mama lor, surprinsa cu croseta
in maini. Lucrurile crosetate sunt facute impecabil! «Fiica
mea are maini de aur, la toatei priceputa!
Stie sa pregateasca o masa, incat o invita toate gospodinele
sa le ajute la nunti si cumatrii. Croseteaza, coase.
E neintrecuta la coacerea torturilor
Iar cand copiii
adorm, scrie poezii. Si acum mia spus ca va trimite
acasa un caiet cu versuri scrise la Moscova
Are
suflet bun, e miloasa si iubitoare, dar a lasat sase
copii si sa dus, a rapuso
saracia», plange in coltul broboadei doamna Lidia,
framantand painea in covata. Coace paine, uneori chiar de doua
ori pe saptamana, pentru ca nu are bani de cumparat.
Face si mamaliga cu un bors de post.
Pentru fiecare copil primeste lunar cate 50 de lei! 50 de lei
pentru paine, unt, dulciuri, carne, sucuri, haine, incaltaminte si pentru
caiete! Pentru cei sase copii statul le da 300 de lei
lunar. In rest, statului nui pasa, guvernarea
comunista a gasit ca 50 de lei ajung pentru a creste
un copil
Nimanui nui pasa! Doar o data
familia Anton a fost invitata la Rascani, in centrul
raional, si iau repartizat cateva kg de orez
si de zahar.
O intreb despre jucarii. «Noi nu iam dezmierdat cu jucarii. Eu ii iau la camp, ii invat sa impleteasca legatori pentru snopi
ii pun la prasit, la strans mazarea si fasolele, la curatat porumb
» Jucariile celor sase copii le gasesc in sarai, printre perne. Un ursulet cu un ochi scos si doi catelusi din plus. O copilarie cladita pe 3 jucarele care, pe timpuri, in haina lor noua, au mangaiat copilaria dulce a altor copii
Acolo guverneaza alt fel de oameni.
Dar povesti le spuneti? «Greutatile vietii miau furat povestile. Sunt obosita si nu mai spun povesti.»
Doamna Lidia are o pensie de 365 de lei, este invalida de gradul doi. Pensia o cheltuieste tot pentru ai ajuta pe copii. Ultima a dato pentru lenjerie. Plange simi arata cu mana peste cele patru paturi din sarai: «Parca acesti copii nu merita sa doarma si ei in niste cearsafuri noi, albe, scrobite, dar nu au acest noroc. Au promis oamenilor multe, o viata mai buna, dar iau adus in asemenea stare, incat ei lasa tot si se pornesc ca lupii prin padure sa caute ceva demancare. La Horodiste 10 familii, sot si sotie, au plecat in Italia, toti cei tineri lucreaza la Moscova. Pe 8 martie, la matineu, in grupa Iulianei, au venit doar 5 mame si 19 bunicute sau matusi.
«Uneori copiii ma roaga sa le dau bani sasi cumpere o inghetata sau un pachet de »cucosei«, un paharut pentru doi». Nici aceasta mica bucurie nu leo poate oferi.
Iam rugat pe copii sami spuna ce poezii sau cantece invata. Au pus mainile pe genunchi si au prins a canta «Vino, vino, mama, acasa /lasa Moscova/ caci pe copilasii tai ii ineaca lacrima
Pe campie mieluseii zburda langa mama lor
imi aduc aminte si de mama mea, pe genunchii ei cei moi ma aseza si ma saruta
» Cantecul lor semana mai mult a bocet, nici nu prind sensul la ceea ce pun in cuvinte.
Vreau sa aflu ce siar dori cel mai mult. Sinceritatea Marinei ma dezarmeaza. «Niste incaltaminte. Avem doua perechi de ciupici pentru toti, cand ii incalta surorile mai mici, trebuie sa iau in picioare galosii din cauciuc
» Leam rugat sa scrie marimea piciorului. Marina a raspuns de parca ar fi rostit o rugaciune «Nicusor are 2425; Cristina 38, Alexandra37, Valeria 34, Iuliana 2728. Si eu 3940». Mi leam notat in blocnotesul meu. Si telefonul lor lam notat:
0256 40341
La despartire doamna Lidia a iesit sa ma petreaca pana sub Stancuta si ma rugat sa scriu despre nevoile lor, dar sa nu invinuiesc alti oameni, sa nu jignesc
Intorc privirea si vad cei sase copii smeriti impletind, din spice de mohor, legatori
Antonina SARBU
Horodiste, 17 martie 2007