Arhitectul Mihai Chiosev a fost unul ditre fanii formatiei «Noroc»! Si a ramas pana azi indragostit de acel nemaipomenit, irepetabil fenomen muzical care a animat, in sensul in care poate sa o faca doar Arta, sute de mii de tineri din generatia anilor «60–'70 ai secolului trecut. In aceste zile s–au implinit 40 de ani de la constituirea »Norocului«, moment potrivit pentru a solicita acest interviu.

— Mihai, cum ai aflat despre existenta formatiei «Noroc»?

— Fericita intamplare. Cineva mi–a spus ca in oras se da un concert, la Lacul comsomolist, ceva interesant.

— Si te–ai dus?

— Sigur, dar am fost nevoit sa risc. Invatam la Scoala–internat nr. 1, disciplina era stricta, erai pedepsit daca o incalcai. Totusi, am luat autobuzul nr.10 si m–am dus la concertul «Norocului», primul!

— Ce–ti amintesti de atunci, din anul 1967?

— Aveam 17 ani si in capul meu era o idee fixa: Beatles! Cand am vazut, pe viu, o formatie de stil «beat» la Chisinau, parea incredibil! Evenimentul nu se incadra in niciun fel in ideologia acelui timp din spatiul uniunii sovietice, dar se inscria perfect in ceea ce se intampla in lumea muzicii: Beatles, Rolling Stones…

— Ce se asculta in acei ani la Chisinau? Cum ajungeau la voi discurile si inregistrarile din Occident?

— Ascultam formatiile romanesti Mondial, Sincron, Rosu si Negru… Radio Europa Libera, azi ascultam nestingheriti, fara bruiaje, atunci, insa, era un post «vrajmas ideologiei sovietice». Radio Bucuresti, Sasa Novgorodtev. Exista o filiera prin care ne asiguram cu discuri: unii angajati ai cc, sefi mari in structurile puterii, le aduceau din strainatate pentru odraslele lor.

— A fost interesant sa lucrezi cu formatia «Noroc»?

— Formatia se afla mult timp in turnee. Asta isi dorea si conducerea de atunci, mai putina bataie de cap cu ei. Dar cand auzeam ca trebuie sa revina, ii asteptam ca pe o sarbatoare… Imi amintesc ziua cand Goga si Cazacu au venit sa se angajeze la serviciu. Inscrierea lor in componenta formatiei a insemnat o schimbare. Ei au influentat mult stilul. Cazacu a preluat chitara, el avea alta maniera decat Verdes! Eu eram operator de sunete, prin 1968–1970… Ma duceam la serviciu cu mare bucurie. Asteptam sa se faca dimineata si mergeam la Filarmonica ca la o sarbatoare, asta insemna fiecare repetitie a «Norocului»! Aveam doar 17 ani si colaborarea cu formatia a fost ceva esential, m–a marcat pentru toata viata.

— Se zice ca formatia «Noroc» a fost, in intreg spatiul urss, cea mai interesanta, ca «a facut o revolutie». Altii, dimpotriva, cred ca «a imitat trupa britanica Beatles"…

— Desigur, nuanta despre care ai pomenit era firesc sa existe, dar nu stiu daca trebuie sa o numim «imitatie». Atunci toate formatiile erau influentate de muzica «buna», stilul se numea «beat». Astfel de muzica se interpreta si in Ungaria, Polonia, Romania. Rusii se bucurau de ansamblul «Poiuscie ghitari«, au urmat cei de la »Pesniari«. Dar cine nu era atunci influentat de Beatles? Si Rolling Stones, si Pink Floyd. »Beat« era in toate. Dar ceea ce facea »Norocul« era muzica romaneasca. Acum, la departare de patru decenii, declar cu toata responsabilitatea ca »Norocul« a fost un eveniment romanesc! Moment esential. Celelalte sunt nuante. O plasticitate muzicala, precum cea oferita de »Noroc«, o deosebea radical de toate formatiile sovietice.

— Era pregatita societatea sa perceapa un atare gen de muzica?

— «Noroc» a fost cea mai buna formatie muzicala! Dolgan si Rusnac s–au dovedit foarte indrazneti pentru anul 1967! Gratie eforturilor lor a fost posibil sa fie inregistrata, la nivel de stat, o formatie de stil «beat» in rssm! La Chisinau, in rssm, in imperiul sovietic, a activat o formatie vocal–instrumentala de stil «beat», care se numea «Noroc»! Nu pot spune ce i–a motivat pe Dolgan, Cazacu, Goga, Verdes, Rusnac sa legifereze si sa inalte «Norocul»! Poate muzica romaneasca, poate muzica engleza… Cert este ca noi, copiii, adolescentii anilor '67–'68, am avut marele privilegiu sa–i admiram si sa–i ascultam… Nu stiu cum sa explic ce a insemnat atunci «Norocul»! Oricum, mai mult decat o mare adunare nationala, o trezire a spiritelor, un protest prin muzica impotriva lagarului comunist! Dorinta de a manifesta liber, de a iesi din lagar, uniformitate, viata de urss…

— Dar, a venit o zi si legenda, care anima spiritele a zeci de mii de tineri, a fost interzisa, de ce formatia a fost exilata tocmai la Tambov?

— Ar fi bine in acest subiect sa abordezi omul care administra finantele, responsabilul de partea financiara a Filarmonicii. El ar avea de spus niste lucruri importante.

— De ce i–au privat de dreptul de a se numi «Noroc»?

— Era periculos. Fenomenul «Noroc» avea o rezonanta mult prea mare, trezea pe oricine, anima mult prea adanc spiritele. Celor de la sectia ideologica a cc al pcus nu le convenea aceasta revolutie ideologica.

— Imi povestea cineva despre un concert prezentat la Teatrul de vara din Odesa, cand nu a ramas vreun scaun intreg… Ai fost martor?

— Imi amintesc cand au concertat la Filarmonica din Odesa si toti peretii cladirii au fost zgariati de fanii acoperiti cu tatuaje «Noroc». O priveliste impresionanta! La Dnepropetrovsk a fost «o adevarata psihoza a maselor», a intervenit armata! Zeci de mii de oameni scandau «Noroc»! La Soci nu puteau incepe concertul, ovatiile erau atat de puternice… Nu mai vazusem ceva similar altadata!

— A exprimat «Norocul» prin tot ce a facut o dorinta, o idee de libertate?

— In mod cert. In comportamentul publicului se evidentia o nuanta novatoare. Felul de a se manifesta al unui tanar sovietic, obligat sa respecte codul constructorului comunismului, se facea praf la concerte lor! Pe de alta parte, din punct de vedere al marilor ideologi sovietici formatia «Noroc» era un purtator al unui virus al libertatii, si acesta devenea periculos. Stilul hippy exprima ideea de libertate, tinerii hippy au creat simbolul libertatii. Tot ce a facut «Norocul» a fost sub semnul acestei idei. Nu conteaza ca viata lor a fost scurta, totusi, ei au simtit gustul libertatii si l–au introdus in rssm, iar tinerii acelor ani l–au trait!

— Cea mai frumoasa etapa din viata arhitectului Mihai Chiosev?

— Sigur, dintre evenimentele cu incarcatura emotionala a fost cel mai interesant! Nu s–a mai repetat…

Un interviu de Antonina Sarbu